În casa românului e grădina Domnului, grăiește înțelepciunea cântecului nostru popular. Casa, sau „stătutul“, denumirea după care este cunoscută în lumea satului maramureșan, cuprinde în sufletul ei femeia, copiii și gospodăria țăranului. Cu precizarea că femeile aveau și au locul, la baza „stătământului”...

Un gând dedicat permanenței respectului tradiției și datinilor strămoşeşti a definit proiectul câștigător al Muzeului de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Apşa de Jos, Regiunea Transcarpatia-Ucraina, partea de Ţară a Maramureșului Voievodal, rămasă dincolo de granița nordică după făurirea României Mari. Proiectul: „Casa Memorială „Ilieș Filip”, Delegat cu drept de vot la Marea Adunare Națională 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia: cercetare, achiziție, conservare și valorificare muzeală în „Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia” - Apșa de Jos, Ucraina“, proiect finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în perioada 1 ianuarie 2018 - 31 decembrie 2018, însemnând, în esența lui, identificarea, achiziţia, strămutarea și reconstrucția identică a celei mai bătrâne case dintr-un sat de zece mii de locuitori. Satul Apșa de Jos, capitala României Mici, de dincolo de Tisa, la mare cinste prin acest exemplu de bună practică, aplicativ comunitar oricărei aşezări.

Inaugurarea Casei Memoriale „Ilieş Filip”

Vineri, ziua de jertfă a lui Hristos, cu lume multă invitată la sediul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia, muzeu suprapus gospodăriei familiei doctorului Ion Botoş, ceasurile după-amiezii vestesc veşnicia strălucirii casei maramureşene din lemn de stejar şi piatră. Renăscută aici în muzeu, casa strămutată magnetizează privirile celor prezenţi. Sunt aici reprezentanţele Consulatului României din Slatina, autorităţile locale, directorii, profesorii şi elevi ai şcolilor româneşti din dreapta Tisei, delegaţiile din Bihor, Satu Mare, Cluj, Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare. La cinci ani de funcţionare efectivă a muzeului, casa tradiţională maramureşană este piesa de rezistenţă, cununa distincţiei tuturor celorlalte exponate prezente. Zece luni de muncă efectivă, meşterii constructori au trecut peste etapele detaliate în expoziţia fotografică aşezată inaugural în prispa casei: demolarea, transportul, pregătirea terenului, pregătirea fundaţiei, reconstrucţia fundaţiei şi a treptelor, reconstrucţia pereţilor, reconstituirea arhitecturii acoperişului, drăniţitul, reconstituirea tencuielilor. În planşe color, comprimând timpului eforturile şi dificultăţile parcurse, casa reînălţată pas cu pas se oglindeşte mândră admiratorilor, purtând în rigorile evaluatorilor, două secole şi jumătate de viaţă, închinaţi trăitorilor celor şapte generaţii ale stătământului.

Sub razele reci de sfârşit de noiembrie, casa tradiţională maramureşană, localizată la capătul curţii muzeului, este orientată axial construcţiilor existente cu faţa ferestrelor spre răsărit şi miazăzi, continuând pulsaţia ei de viaţă în muzeu. Acoperişul în patru ape, drăniţuit la două rânduri cu scândurele subţiri din lemn de brad (mraniţa sau şiţa în Apuseni!) priveşte spre cer prin cele două „sprâncene”  arcuite ale podului, înalţându-se semeț. Urcând cele patru trepte de piatră, intrăm în prispa întinsă pe toată latura mare, fără ferestre. Trecem pe rând prin cele două odăi legate una de alta, cu despărţitor de lemn, asemeni naosului bisericilor de lemn. Icoanele pe sticlă ale Mântuitorului (dreapta) şi Maicii Sfinte (stânga), podoabele ortodoxiei, definesc „altarul”  nelipsit casei maramureşene. Cu rânduială aşezate lângă fereastra peretelui de răsărit, cu ştergarele în broderie manuală, intens colorată. Observ ruda atârnată transversal, cu ţesături şi cergi, ca element nelipsit blidarul şi patul. Moliciunea podelelor noi ale celor două camere, fac plăcută umblarea în camere. Slujba de sfinţire a apei şi apoi a casei întregi, săvârşită de părintele arhimandrit Gheorghe Bileţki, parohul locului, în imn de cântare sfântă ortodoxă, înălţând trăirea noastră de oameni ascultători de porunca Bisericii, în casa nouă îmbrăcată, sfinţită şi păstrată în haina neîmbătrânirii. Lângă ea, grupurile de participanţi împart creştineşte pe prispa casei, prospeţimea gogoşilor dintr-o covată prea greu de purtat de gazda gospodăriei, „boreasa” Ileana Botoş.

Seminar internaţional

Dedicat Centenarului Marii Uniri, tematic legat de patrimoniul identitar comun proiectului definit mai sus, este deschis de cuvântul consulului general Gabriel Nicola, nelipsit manifestărilor românilor din dreapta Tisei, sprijin legal tuturor românilor din Transcarpatia, de la viza de intrare în România, premisele de trecere în mic trafic, până la bursele acordate elevilor şi dascălilor de Statul Român. Expunerea directorului Muzeului Maramureşului din Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Todincă, un excurs istoric privind participarea maramureşenilor la Marea Unire de la Alba Iulia, alegerea şi plecarea delegaţilor, a rememorat participanţilor miracolul înfăptuirii României Mari. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, fost senator, viitor academician, a impresionat audienţa seminarului vorbind despre rolul băncilor româneşti, transilvănene la reuşita şi împlinirea Marii Uniri. Voi ştiţi cine şi cu câţi bani a plătit trenurile care au circulat purtând românii către Alba Iulia la 1 decembrie 1918?

Istoricul Ilie Gherheş, profesor universitar la Universitatea Babeş-Bolyai, însoţit de prof. dr. Cristina Gherheş, a prezentat rezultatele ultimelor cercetări legate de Marea Unire, a comunicat rezultatul cercetărilor comune în arhive finalizate împreună cu soţia, prezentate într-o carte recent lansată public la Consulatul României de la Slatina. Au mai vorbit: prof. Marius Voinaghi de la Liceul „Dragoş Vodă” din Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Mihai Bârlea de la Consiliul Judeţean Baia Mare, prof. univ. Ştefan Vişovan, prof. univ. Victor Vizauer de la Institutul de Istorie George Bariţiu - Cluj-Napoca al Academiei Române, muzeografii Ioan Boroica şi Vasile Chiş Timur. Din partea gazdelor: dr. Ioan Botoş, directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie al Românilor din Transcarpatia, prof. Dan Nuţu, directorul Şcolii Plăiuţ, prof. Gheorghe Opriş, directorul Şcolii Bouţu Mare, prof. Ileana Gandic, Şcoala Bouţu Mic, prof. Mihai Opriş, director Şcoala Slatina. Au fost lansate public două cărţi: Dor de neam, autor Nuţu Stan, Mari personalităţi din Transcarpatia care au contribuit la promovarea culturii româneşti, autor dr. Ion. M. Botoş.

Credenţional centenar bihorean

Delegaţia bihoreană trebuia să o numere între participanţii manifestărilor de la Apşa de Jos şi pe prof. Maria Matei, prietenă constantă a Maramureşului istoric din dreapta Tisei, cunoscută acolo pentru cântecele patriotice şi pricesnele interpretate. Angajată în „Drumul recunoştinţei”, organizat de Vatra Românească Bihor, reconstituind drumul delegaţilor bihoreni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, a avut bunăvoinţa înscrierii în Credenţionalul centenar, alături de Primăria Sânmartin, a Bisericii Ortodoxe Sânmartin, a Şcolii „Floare de lotus” Sânmartin şi a mesajului Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia” - Ucraina în parteneriat cu Asociația Morărița Oradea. Mesajul, publicat pe prima pagină în cele şapte numere ale ziarului Apşa, editate în acest an, devine de sâmbătă, 24 noiembrie, tezaurizat odată în Sala Unirii a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia şi, deopotrivă, începând cu aceeaşi zi, în Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia, Apşa de Jos, Regiunea Transcarpatia-Ucraina.

Concluziile manifestărilor din Apşa de Jos

Cu fiecare deplasare în Maramureşul istoric din dreapta Tisei, delegaţii prezenţi înţelegem mai bine viaţa și traiul românului în ţară străină…

Limba română, limba mamei, a neamului, se vrea desfiinţată în şcoala ucrainiană. Legea învăţământului, prin acel articol 7, are prevederi care, în timp, vor ucrainiza inclusiv şcoala românească din zona românească. Proiectele noastre culturale comune, parteneriatul bihorean, prin proiecte care pregătesc a şasesprezecea ediţie în 2019, înseamnă de fapt lupta pentru supravieţuirea limbii române, donaţii de cărţi, de bunuri pentru cei săraci din Poroşcovo… Apropierea de fratele meu şi al tău, de cunoaşterea şi înţelegerea lui. De comunicarea în limba română. Să ne botezăm copiii în legea noastră, româneşte, să-i creştem şi să-i educăm în limba mamei noastre, România!

Am fost întrebat de o maică prezentă la manifestări: sunteţi de la Oradea? Am răspuns afirmativ, fără să îndrăznesc să privesc ochii monahiei. Mă recunoaşteţi? Am privit mai atent, recunoscând o fostă studentă, Cezara Filipov, din Chişinăul Basarabiei, absolventă cu licenţă şi master la Știinţe Economice la Universitatea din Oradea. Acum o cheamă Maica Elisabeta, se nevoieşte alături de părintele Gherasim, duhovnicul şi slujitorul unui schit de maici din judeţul Hunedoara. Sunt alături de copiii români de la Poroşcovo, ajută şi caută să fie utili. Am înecat o lacrimă încercând să înţeleg plecarea din lume a frumoasei femei, Cezara! Doamne ai milă de toţi fraţii mei români!

La Mulţi Ani România, Ţara sufletului meu! Adună Doamne adună pe cei cu inima bună!            

Tiberiu MORARU