„Ne-ar onora în mod deosebit prezența ta, frate David, la activitatea cu genericul «Limba noastră-i limbă sfântă»”. Așa suna invitația de a participa la sărbătoarea limbii române din 31 august a.c. din Republica Moldova, din partea președintelui Mișcării Unioniste, acad. Nicolae Dabija.

Prin această invitație primită din partea celui mai bun frate al meu din lume, Nicolae Dabija, m-am pregătit să onorez chemarea în Țara mea de dincolo de Prut. Când pornești să faci un lucru frumos, apare de prea multe ori în drum și Iuda. Caut colaboratori pentru a fi la înălțimea evenimentului. Nu prea găsesc, ba, fiind mai în vârstă, apar și probleme de sănătate. Eu le-am promis la patru tineri artiști frumoși că îi voi duce în Republica Moldova. Tinerii jubilau de bucurie. Oare eu, „profesorul Teodor David”, vicepreședinte la „Vatra Românească” - Filiala Bihor voi fi în situația de-a nu mă ține de cuvânt? Aceasta nu se poate, merg și cu Salvarea, dar tot merg.
Caut soluții. Prof. Doina Bunea, președintele seniorilor PSD Oradea, și economist Viorica Cherteş, președinta Organizației Femeilor Ortodoxe Bihor, două doamne care au profesia de român și specialitatea apărarea valorilor naționale, mă întâlnesc și le spun de invitație. Amândouă doamnele îmi dau ordin: „Domnule profesor David, nu ai dreptul să te îmbolnăvești”. Înțeleg mesajul lor și îmi iau misiunea ca pe o obligație sfântă. Oricâtă voință ai avea, dacă ești bolnav ți se barează și cele mai înalte sentimente. Apelez la doamna dr. Mihaela Doina Chirilă de la secția de Hematologie și îi spun că trebuie să merg la Chișinău, sunt invitat să iau cuvântul la Academia de Științe din Republica Moldova. Doamna doctor mă privește cu umanism și îmi spune că mă repară. Mă mai ajută tânărul doctor de la aceeași secție, Bondar Cristian, și doctorul Toma Cristian, de la secția de Nefrologie, cărora le mulțumesc din suflet. Cred că m-a ajutat și bunul Dumnezeu, pentru că în câteva zile am ajuns la parametrii normali ai unui om de vârsta mea.
Mulțumesc Celui de Sus! Pot trece Prutul.
Viorica Cherteş convoacă tinerii în sala Protopopiatului Ortodox din Oradea, prin bunăvoința părintelui Dorel Octavian Rus. Patru tineri frumoși, Alexe Carțiș, de la Filarmonica din Oradea, Teodora Șandor, studentă la Ziaristică, elevele Abrudan Andrada și Bianca Popa, minore cu suflet sfânt, pe care, pentru a trece Prutul le iau sub protecția mea și de care trebuie să am mare grijă, că par să devină un bun național.
Fetelor, doresc să vă ascult, să văd ce știți să cântați!
Fetele, împreună cu Alexe, încep să cânte, eu cu Viorica ascultăm cu atenție. Concluzia: aceste frumoase fete pot cânta pe orice scenă din România, cântă dumnezeiește. Da, vom fi la înălțime dincolo de Prut. Între timp, bihorenii mei au fost generoși, nu voi merge cu mâna goală, la BRD s-a adunat o sumă frumoasă de bani în contul „Prietenia”, deschis pentru Mișcarea Unionistă din Basarabia, așa că frumoasa sumă adunată este virată în contul „Sfatului Țării-2” pentru a sprijini financiar mișcarea unionistă care cred că în viitor va fi sprijinită de Guvernul României, am toată încrederea în primul-ministru Mihai Tudose.
O luăm la drum.
Ne oprim la Reghin, ne întâmpină cu căldură o mare româncă, primărița Maria Precup, care, aflând că avem cu noi tineri soliști, ne roagă să-i aducem în primărie și în câteva minute cântecele patriotice cântate de aceste fete frumoase răsună în toată primăria.
Mergem mai departe, ne cazăm la hotelul Mitropoliei Ortodoxe din Iași, problemă rezolvată de Viorica noastră cea harnică, care - cu inteligența ei - construiește o biserică nouă în satul natal. Cinste ție, Viorica, numai domnitorii români mai făceau așa lucrări mari, după victorii împotriva dușmanului.
Sosim la Chișinău în după-amiaza zilei de 30 august, ne cazăm imediat și apare la noi acad. Nicolae Dabija, care ne comunică programul. ,,Mâine, 31 august, la ora 10.00, sărbătorim «Ziua limbii române» la Academia de Științe a Republicii Moldova, sunteți invitați de președintele Academiei Gheorghe Duca la ora 10.00, grupul de tineri să cânte cântece populare românești, iar tu, frate David, ești invitat să iei cuvântul.”
Da, tinerii vor cânta frumos, sunt sigur, iar eu trebuie să fiu la înălțimea instituției științifice din Republica Moldova, am emoții, dar îmi spun că voi fi și eu la înălțime.
În 31 august, la ora 10.00, intrăm în aula Academiei de Științe, membrii academiei ne primesc cu căldură, cu aplauze puternice, o atmosferă cu trăiri românești, înalte.
Președintele Duca deschide ședința, dându-i cuvântul acad. Andrei Strâmbeanu, care prezintă o frumoasă expunere intitulată „Scriitorul și Limba română”.
Urmează apoi primirea de membri de onoare ai Academiei, după care sunt invitați să cânte tinerii bihoreni. Fetele, îmbrăcate în frumoase costume populare, încep să cânte. Asistența freamătă de bucurie, aplauze puternice, ca pentru marile personalități artistice. Președintele academiei le mulțumește. Tinerii au cântat cântece populare și patriotice, dovedind că pot deveni, în scurt timp, stele ale muzicii populare românești. Sunt clipe de sărbătoare, ascultând melodii de aur din graiul nostru strămoșesc, ce poartă veșnicia unui neam strălucit, gena strămoșilor noștri ne îndeamnă la respect și neuitarea neamului, un exercițiu de admirație pentru iubire și păstrarea tradițiilor strămoșești. Alexe Carțiș de la Filarmonică, zdravăn de parcă s-a hrănit cu rădăcini de stejar, cântă frumos, este o adevărată enciclopedie. Studenta la Ziaristică Teodora Șandor, talent și frumusețe, plină de farmec. Andrada Abrudan, încă elevă, o stea în devenire, cântecele ei vin din sufletul neamului românesc. Bianca Popa, la numai 15 ani și jumătate, o adevărată privighetoare, cred eu, cântă și când doarme, e frumoasă, talentată, cântul ei de bucurie și tristețe, zile însorite, totul e minunat, plin de farmec, îi prevăd un viitor strălucit în muzică.
Vă mulțumesc, fetelor, ați dus un mesaj sfânt dincolo de Prut!
La încheierea sesiunii, președintele Academiei, Gheorghe Duca, m-a invitat să iau cuvântul. În aula Academiei sunt prezenți și ambasadori ai unor țări, acreditați la Chișinău.
,,Bine v-am găsit, frații mei români din Academia de Științe a Republicii Moldova!”
Salutul meu a fost primit cu aplauze puternice, ca semn că m-au acceptat ca frate al lor. În continuare am vorbit despre mândria de-a fi român, despre limba noastră românească. În ce mă privește, divinitatea m-a ajutat să-mi aleg mama, limba și țara: mama - româncă, limba - română și țara - România. Nu dau pe nicio onoare din lume calitatea mea de român, eu respect toate semințiile din lume, dar cred că nu puteam să mă nasc numai român, mama – frumusețea lumii, o stea în cer, o lumină, o floare, infinit e dorul meu pentru mama, mama tot mamă rămâne.
,,Limba română este patria mea”, spune Grigore Vieru. Țara - pământul sfânt al românilor.
Discursul meu cu foarte mult sens în promovarea și apărarea românismului a fost urmărit cu multă bucurie și atenție, fiind răsplătit cu aplauze puternice și îmbrățișări, ca un adevărat frate.
La terminarea discursului, președintele Academiei mi-a mulțumit, eu i-am făcut cadou o carte scrisă recent împreună cu acad. Nicolae Dabija, cu coperta aurită tipărită la tipografia părintelui Avram, Editura Aures, „Drumul Basarabiei”, iar distinsul președinte mi-a oferit o carte sfântă „Limba noastră-i o comoară”.
După intrarea în aula Academiei, o tânără frumoasă și zdravănă m-a filmat tot timpul, iar după închiderea lucrărilor Academiei a venit în grabă la mine, m-a luat de braț și mi-a spus să mă las „sechestrat”. „Vă caut, am auzit că sunteți un mare patriot, cuvântul dumneavoastră m-a fascinat. Îi spun că este o normalitate, toți trebuie să ne iubim țara. Da, îmi spune Diana, dar vedeți că mai avem și uscături. Mai avem și pocituri, cum îi numea Eminescu, dar matca românească e sănătoasă. Românii își iubesc țara și neamul”. Nu facem decât câțiva pași și ne oprește Nicolae Dabija, îi spune tinerei că suntem invitați la un dineu la președinte. Ajungem în biroul președintelui, cartea mea era deja în vitrina principală în biroul președintelui. Închinăm un pahar de șampanie de Cricova și îl critic pe președinte pentru că l-am așteptat în luna mai la Oradea și nu a venit, își cere scuze și îmi spune că, dacă îmi mențin invitația, va veni. Îi spun că este invitat permanent, îmi mulțumește. În drum spre biroul președintelui mă opresc mai mulți academicieni mai tineri, toți mă îmbrățișează și îmi spun că nu prea au auzit un discurs atât de frumos, strălucit, cu un profund mesaj patriotic, în aula Academiei, de la un român dincoace de Prut. Îmi mai spun și alte aprecieri deosebit de elogioase, pe care deocamdată nu doresc să le fac publice. Fata frumoasă și inteligentă m-a pierdut, m-am uitat în ochii ei și am lăsat-o tristă, și eu eram la fel, pentru că voiam să dialogăm.
După-masă mergem la sărbătoarea limbii române în localitatea Costești. La sosire ne întâmpină primărița localității, Natalia Petre. O femeie puternică vine în întâmpinarea mea, mă ia de braț și mă duce în sala de ședințe a primăriei, plină cu moldoveni de dincoace de Prut. Mă prezintă și îmi dă, primul, cuvântul. Audiența ascultă cu atenție ce spun și închei în aplauze și urale la adresa mea și a României. Da, o mare sărbătoare românească. Apoi mergem cu toții în fața Casei de Cultură, unde ne așteaptă sute de oameni, toți îmbrăcați în costume populare românești. După Nicolae Dabija, un mare patriot cum n-am mai întâlnit, sunt invitat la cuvânt. Le aduc salutul meu celor prezenți, platoul vibrează de bucurie. Îi întreb dacă sunt români sau moldoveni. Cu un vuiet de urale, îmi răspund toți în cor, fluturând tricolorul: „Suntem români!”. Aproape că plâng de bucurie. Vă mulțumesc, frații mei, vă îmbrățișez pe toți!
În sfârșit stau și mă odihnesc, dar apare tânăra de la Academia de Științe care m-a pierdut. Mă ia la dans, mă învârte cu o viteză amețitoare, fac cu greu față, se oprește muzica, mulțumesc, nu m-am făcut de rușine, deşi n-am mai dansat de mult. Acuma, prietena mea mă ia de mână și mă roagă să o urmez, o fac cu plăcere, intrăm în holul Casei de Cultură. Luăm la comandă două cafele, o întreb și eu: „Cine ești tu, fată frumoasă?”. Îmi răspunde că este președinta Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, eu o întreb dacă i-a luat locul lui Suceveanu, îmi răspunde că au două Uniuni. Îmi spune că este deosebit de bucuroasă că m-a întâlnit, mă invită să particip la mai multe proiecte, îi spun că accept, dar nu doresc niciun drept, numai obligații, o ajut să-și îmbogățească biblioteca Uniunii, să mă sune oricând, că o voi ajuta cu tot ce pot. Diana sare în sus și spune: „Cum, numai obligații? Că toți îmi cer numai drepturi, n-am mai întâlnit asemenea atitudine la nimeni”. Vorbim despre Unire și îmi spune cu atâta hotărâre că, dacă în următorii ani nu vor fi politicieni în Republica Moldova să facă Unirea, o va face ea. În următorii ani va ajunge președintele Republicii Moldova, va începe în curând să înființeze un partid unionist.
Sunt bucuros să aud asemenea proiecte mari, văd în tânără un fel de Angela Merkel a Moldovei și chiar am încredere în această româncă zdravănă. Succes, draga mea Diana Ciugureanu, te-ai angajat la o lucrare mare și sfântă!
Am fost la mai multe festivități, unde toți frații mei mi-au declarat că sunt români. Am participat la o mare sărbătoare românească. Mi-i tot sufletul o rană mare și grea, până când văd că unei părți din neamul meu încă îi este greu.
„Numai datorită limbii române existăm de milenii, la rând cu alte neamuri ale lumii”, îmi spune acad. Andrei Strâmbeanu.
„Deie Domnul să ajungem cât mai curând să vorbim cu toții această limbă nespus de bogată și frumoasă în cadrul României Mari. Românii din Basarabia, în perioada ocupației sovietice, nu aveau dreptul, ajungând la Ungheni, să-și vadă țara, România. KGB-iștii astupau ferestrele vagoanelor. Poeziile lui Eminescu erau în acele grele vremuri considerate de noi rugăciuni, iar azi cărțile românești sunt dascălii românilor din Basarabia. Trimiteți-ne cât mai multe cărți. Țelurile noastre, frate David, sunt înalte și sfinte. Cum la o dată sfântă toată România era în Ardeal, acum toată România trebuie să fie în Basarabia.”
Te iubesc la infinit, frumoasă Basarabie, din clipa fierbinte și sfântă, când de tine am aflat că mi te-au furat rușii cei lacomi. Ai devenit o pasăre captivă, ai crescut încât nu mai încapi în colivie, te așteaptă mama ta scumpă, România.
„Aștept să vină vremea veșniciei./ Doar iubirea să dăinuie între frați.” Să avem cu toții un singur nume și anume România. Să fim încrezători că nu au rușii atâta întuneric cât să stingă lumina românească tot mai strălucitoare a Basarabiei. Rămâne să ne luăm rolul în serios, legăturile de sânge sunt sfinte, dacă vom ajuta Republica Moldova, reîntregirea neamului este aproape. Doamne-ajută!