Moto: În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul propovăduind în pustia Iudeii și zicând: Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!  (Evanghelia după Matei, 3:1)  

După ce am isprăvit vizita la peștera păstorilor de lângă Betleem, părintele Ciprian a comunicat întregului grup de pelerini bihoreni că ne vom îndrepta spre biserica nașterii Sfântului Ioan Botezătorul din satul Ein Karem, situat la vreo 10 km de Ierusalim. Cum mijloacele mass-media din Țara Sfântă abundă în știri îngrijorătoare, atât despre conflictul ruso-ucrainean, cât și cel local israeliano-palestinian, m-am gândit pe drum cât de actuale sunt cuvintele marelui prooroc că se apropie Împărăția Cerurilor, acum în momentele dureroase ale toamnei târzii a anului 2022 și ale focului unui război la granițele României și care escaladează fără încetare, alimentat dintr-o parte și alta cu noi vreascuri ca nu cumva să se stingă. Oare se apropie de noi Împărăția Cerurilor, oare are să bată pentru noi amarnicul Ceas al Apocalipsei, al sfârșitului lumii printr-un dezastru nuclear? Ceasul Apocalipsei nu este o simplă metaforă, o imagine poetică sau un avertisment din Evanghelii, surprins în aceste cuvinte: „Un neam se va ridica împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Va fi foamete, vor fi molime şi cutremure în diverse locuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii” (Matei 24:7-8), Ceasul Apocalipsei este o interfațã sub forma unui ceas simbolic, un ceas urmãrit cu multã îngrijorare de un consiliu al unor oameni de științã din domeniul atomic de la Universitatea din Chicago, care aratã câte minute mai despart omenirea de o catastrofã de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Acest ceas înspãimântãtor a fost pornit în anul 1947 și de atunci a fost resetat de 19 ori, în funcție de evenimentele care au avut loc pe mapamond și de probabilitatea declanșãrii unui rãzboi nuclear. Deciziile de a seta acest ceas al Apocalipsei înainte sau înapoi sunt luate în urma ședințelor unor cercetãtori și oameni de științã, 19 dintre aceștia fiind laureați ai Premiului Nobel. Ceasul a indicat un timp foarte scurt pânã la miezul nopții (100 de secunde) în anul 2021, din cauza pandemiei de Covid-19. În 1991, ceasul a indicat însã cea mai lungã duratã pânã la miezul nopții, de 17 minute, datoritã încheierii Rãzboiului Rece, a destrãmãrii Uniunii Sovietice și semnãrii tratatului de reducere strategicã a armamentului de cãtre SUA și Rusia. Inițial, ceasul era un indicator al pericolului nuclear, însã evenimentele de dupã anul 2000 au determinat consiliul sã ia în calcul atât încãlzirea globalã și deteriorarea mediului înconjurãtor, cât și amenințarea armelor biologice. Nu cu mult timp în urmã, fatidicul ceas a fost setat cu numai 90 de secunde înainte de miezul nopții, deci cu cel mai scurt timp din istoria sa, cu ocazia amenințãrilor nucleare proferate de Putin.

Dar sã lãsãm, deocamdatã, la o parte aceste sumbre profeții și sã ne bizuim pe bunãvoința și atotîndurarea Pãrintelui Ceresc și sã nu uitãm cã suntem în Țara Sfântã. Ajunși la biserica Sfântului Ioan Botezãtorul, pãrintele Ciprian ne spune cã ea a fost ridicatã pe ruinele uneia bizantine din secolul al IV-lea, dupã cum rezultã din mozaicurile care se aflã în subsol, precum și din niște inscripții grecești dintr-o peșterã situatã în stânga bisericii și care aratã cã aici se aflã mormintele martirilor Domnului.

Intrăm spre biserică pe sub o arcadă sub care stă scris ST.  JOHN BA HARIM. În stânga intrării, pe o pancartă de culoare albă stau înscrise cuvintele CUSTODIA TERRAE SANCTAE, Saint John the Baptist Catholic Church, Holy Place, Private property cu orarul de funcționare pe timpul iernii de la orele 08.00 la 12.00 și de la orele 14.00 la 17.00 și pe timpul iernii de la orele 08.00 la 12.00 și de la 14.00 la 18.00. Actuala basilică fost construită în anul 1674 de către ordinul franciscanilor pe ruinele unui lăcaș din vremea cavalerilor cruciați (1187). În secolul al XVIII-lea, basilicii i s-au făcut reparații majore pentru că localnicii musulmani o preschimbaseră într-un han. Pe sub o arcadă pe care stă scris în latinește BENEDICTUS  DOMINUS DEUS ISRAEL QUIA VISITAVIT ET FECIT REDEMPTIONEM PLEBIS (Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat și a răscumpărat poporul), pătrundem în cea mai mare liniște în interiorul bisericii care surprinde prin faptul că pereții sunt acoperiți cu ceramică de culoare albă și albastră, iar în stânga altarului se observă locul nașterii Sfântului Ioan botezătorul într-o grotă. Ne înșirăm cu toții spre a îngenunchea pe rând în locul care marchează nașterea Înaintemergătorului lui Iisus. Când îmi vine rândul îngenunchez emoționat și sărut marmura albă împodobită cu o stea înconjurată cu următoarele cuvinte scrise în limba latină: HIC PRAECURSOR DOMINI NATUS EST (Aici s-a născut precursorul (înaintemergătorul) Domnului (Iisus Hristos). Îmi urmează fiul meu, Theodor, și Marius Mineru. Ne retragem și îi așteptăm și pe ceilalți pelerini bihoreni să se închine. În bisrică am remarcat o icoană ce ne arată momentul botezului lui Iisus Hristos într-o compoziție foarte apropiată de tabloul pictorului nostru Nicolae Tătărăscu. După ce toți pelerinii s-au închinat la icoane și locului nașterii Sfântului Ioan Botezătorul am ieșit în curtea bisericii și ne-am orânduit lângă peretele interior al zidului umbrit de arbori de piper, perete tapetat cu vreo 15 tăblii de aceeași mărime în mai multe limbi și părintele Ciprian ne-a spus că ele prezintă textul binecuvântării nașterii lui Ioan de către tatăl său Zaharia, după ce și-a revenit din muțenie, întrucât nu crezuse că va avea un fiu la bătrânețe.

Aflăm de la preoții noștri că profetul Isaia promisese venirea unui vestitor al lui Mesia, care să strige: Gătiți calea Domnului. Poporul iudeu subjugat și risipit sub stăpâniri străine avea mare nevoie să se unească și să urmeze acest glas binevestitor, dar vocea lui a rămas o voce inutilă, strigând în pustiu (vox clamantis in deserto). Pentru că spuneau adevărul, profeții Vechiului Testament erau adesea uciși, astfel că vreme de aproape 300 de ani înainte de nașterea lui Ioan Botezătorul, poporul iudeu a fost văduvit de prooroci, fiind astfel în pericol de a se închina unor zeități străine.

Iar, tu, pruncule, vei merge înaintea feței Domnului…

Nașterea lui Ioan Botezătorul a fost la fel de miraculoasă ca nașterea Domnului Iisus. Mama lui, Elisabeta, fusese multă vreme stearpă, dar a fost învrednicită de bunul Dumnezeu să dea naștere unui fiu. Când Elisabeta era însărcinată în șase luni, ea a primit vizita mamei lui Iisus, Fecioara Maria și, în timp ce Maria o saluta pe verișoara sa Elisabeta, pruncul Ioan a săltat de bucurie în pântecele bătrânei sale mame, iar Elisabeta a felicitat pe Sfânta Fecioară Maria cu binecunoscutele cuvinte care au străbătut veacurile până la noi: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău (Ave, Maria, gratia plena, Dominus tecum, benedicta tu in mulieribus et benedictus fructus ventris tui, Jesus)  (Luca 1: 42) Fecioara Maria a răspuns Elisabetei cu o minunată rugăciune sub forma unui cântec în care l-a preamărit pe Dumnezeu care a coborât pe cei puternici de pe tronuri și i-a înălțat pe cei smeriți și pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți, iar pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. Zaharia, bărbatul Elisabetei, nu putea să creadă că soția sa va avea un fiu și atunci îngerul lui Dumnezeu l-a pedepsit cu neputința de a vorbi și astfel a rămas mut spre totala uimire a rudelor, prietenilor și comunității în care trăia. Când a avut loc evenimentul mult așteptat al nașterii lui Ioan, toată lumea presupunea că fiul avea să poarte numele tatălui de Zaharia, dar Elisabeta le-a spus că fiul ei se va numi Ioan, nume dat cu mai multe luni în urmă de către îngerul lui Dumnezeu. Rudele au protestat, cineva i-a dat lui Zaharia o tăbliță pentru a afla dacă este de acord cu soția sa, iar Zaharia a scris pe tăbliță numele fiului său nou-născut, acela de Ioan. Atunci, brusc, Zaharia a început să vorbească, dar nu în vorbe deșarte, ci într-o minunată binecuvântare pe care noi am văzut-o multiplicată în mai multe limbi ale pământului pe tablele de pe zidul interior al bisericii. Pentru că părintele Ciprian ne-a povestit episodul nașterii lui Ioan Botezătorul, voi reproduce textul binecuvântării lui Zaharia de pe această tăblie: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său și ne–a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, precum a grăit, prin gura sfinților Săi prooroci din veac, mântuire de vrăjmașii noștri și din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi și să facă milă cu părinții noștri, ca ei să-și aducă aminte de legământul Său cel sfânt, de jurământul cu care  S–a jurat către Avraam părintele nostru ca, fiind izbăviți din mâna vrăjmașilor, să ne dea nouă fără frică să-l slujim în sfințenie și în dreptate înaintea feței Sale, în toate zilele vieții noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feței Domnului ca să gătești căile Lui, să dai poporului Său cunoștința mântuirii  întru iertarea  păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii. Inscripționarea în limba română este o donație din partea lui David Pristavu în 1995.

O anume paralelă s-ar putea face între Sfântul Ioan Botezătorul și Domnul Iisus Hristos. Amândoi sunt născuți în mod miraculos, peste putința de înțelegere a minții omenești. Sfântul Ioan este cunoscut ca fiind proorocul care a spus: Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor. Tot cu aceste cuvinte își va începe propovăduirea și Iisus Hristos (Matei 4:17). Doar Iisus Hristos și Ioan Botezătorul au parte în Noul testament de descrieri referitoare la părinți, la nașterea lor miraculoasă, la activitatea lor pentru mântuirea neamurilor, la descrierea amănunțită a felului în care au murit. Au atât de multe trăsături în comun, încât cei care îi urmăreau pe acea vreme erau derutați și când erau întrebați unde este Ioan și unde este Iisus, oamenii dădeau cam aceleași răspunsuri, ambii erau numiți, Hristos, proorocul sau Ilie. Irod chiar credea că Iisus era reîncarnarea proorocului Ioan care murise  (Este Ioan, căruia eu am pus să-I taie capul, El s-a sculat din morți (Marcu 6:16). Este evident că autorii Noului Testament au fost nevoiți să arate și să demonstreze cât se poate de limpede că doar Iisus este Hrisos și Cel mai puternic, Mesia despre care predica Ioan, iar în gura lui Ioan este pusă afirmația că el nu este vrednic nici să-I deslege cureaua încălțărilor Celui care vine să boteze cu duh sfânt și că el, Ioan, botează doar cu apă și că va descrește, în timp ce Iisus va crește în măreție și întru slavă. Pe muntele Taborului, Iisus se dovedește mai puternic și mai slăvit decât Ilie, reprezentantul profeților Vechiului Testament, și decât Moise, personificarea vechii legi iudaice, pentru că dintre cei trei care apar pe Muntele Tabor, Iisus, Ilie și Moise, doar lui Iisus îi strălucește fața de mărirea lui Dumnezeu și El doar rămâne pe Muntele Taborului spre a-și continua misiunea mântuirii neamului omenesc. Luca afirmă că legile vechi iudaice au existat doar până la Ioan Botezatorul. Într-un cuvânt, mesajul evanghelistului este acesta și anume: chiar dacă Ioan Botezatorul era considerat de discipolii săi cel mai mare dintre profeți, pentru creștini el este ultimul din vechea și glorioasa gardă a profeților care au stat de strajă poporului iudeu, dar, odată cu venirea lu Iisus, munca lui Ioan se încheie, iar Iisus pune bazele unui nou legământ și odată cu El se va naște creștinismul. Misiunea lui Ioan nu s-a desfășurat în temple sau în Ierusalim, ci la mare distanță de capitala iudeilor, pe malurile Iordanului, unde venea multă lume să asculte cuvântul lui. Existau pe acea vreme comunități pe lângă Marea Moartă și care efectuau abluțiuni ceremoniale și cei care se converteau la iudaism erau primiți în sânul comunității. Ioan a devenit faimos pentru că boteza cu apa din râul Iordan, pentru el s-a inventat un nou termen, anume acela de Botezătorul, un substantiv care nu mai  fusese folosit înainte de el. Faima lui este atât de mare, încât apare pomenit în toate cele patru evanghelii și nu numai în episodul întâlnirii cu Iisus la apa Iordanului, episod ce a avut loc cu puțin înainte de propovăduirea lui Iisus. Influența lui Ioan Botezătorul apare și la 20 de ani de la moartea sa, conform Faptelor Sfinților Apostoli, iar Flavius Josephus, istoricul iudeu din secolul I d.Hr., în opera sa Antichități iudaice, pomenește mai mult despre Ioan Botezătorul decât despre Iisus. De la tăblia cu binecuvântarea lui Zaharia în limba română am trecut cu fiul meu Theodor și la celelalte tăblii scrise în limbile latină, engleză, franceză, italiană, rusă, spaniolă, ebraică, arabă, chineză, japoneză etc.

Înaintemergătorul și vestitorul  Domnului Iisus Hristos este o apariție de neuitat în Biblie, el era îmbrăcat foarte simplu, sărăcăcios, într-un strai din păr de cămilă, iar hrana sa era frugală, din lăcuste și miere sălbatică, trăia în pustia Iudeii și obiceiurile sale aspre de ascet fac trimitere la marii anahoreți ai Vechiului Testament. Învățăturile sale aspre, neconcesive, aduc aminte de temutul prooroc Ilie Tesviteanul și nu este deloc surprinzător ca Ioan să fi desfăsurat activitatea sa de botez în locul de unde s-a înălțat Sfântul Ilie spre ceruri. Republica Florența, la apogeul puterii sale în peninsula italică și în Europa, marea cetate feudală a bancherilor a bătut o monedă de aur cu imaginea întreagă a Sfântului Ioan Botezătorul pentru a consacra în nobilul metal marea importanță în istoria mântuirii noastre a înaintemergătorului și binevestitorului Domnului nostru Iisus Hristos. (Va urma)