De la Șebiş, grupul s-a deplasat spre ultima destinaţie: Biserica ortodoxă din satul Pociovelişte, unde au depus coroane de flori sub efigia, dar şi la mormântul episcopului Ioan Ignatie Papp, membru al Marelui Sfat Naţional Român, organ provizoriu al puterii de stat în Transilvania până la unirea cu Regatul României, ales vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, fiu de seamă al satului Pociovelişte şi constructor al frumoasei biserici de aici.

 

La biserica episcopului Marii Uniri: Ioan Ignatie Papp din Pociovelişte

În interiorul bisericii din Pociovelişte, satul doamnei avocat Balaci Antiţa, scriitorii şi oaspeţii tineri, invitaţi aici, au putut admira frumosul steag al   Centenarului Unirii confecţionat de o inimoasă nepoată din Timişoara a vestitului episcop, doamna Monica Clonţa.

Cel ce a înviat din morţi a înviat azi Neamul Românesc!

Sunt cuvintele profetice şi de neuitat ale episcopului de Arad, Ioan Inochentie Papp, născut în anul 1848 în satul Pociovelişte, comuna Curăţele, judeţul Bihor, rostite în 1 Decembrie 1918, la încheierea slujbei oficiate în catedrala unirii din Alba Iulia. Ioan Inochentie Papp a fost cel de-al şaptelea episcop din neam românesc aflat în fruntea Eparhiei Aradului (1903-1925), locţiitor de mitropolit al Transilvaniei (octombrie 1918 - mai 1920) și fost co-preşedinte al Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918. Unii din membrii Cenaclului literar al Baroului Bihor au fost uimiţi să afle că înaltul ierarh s-a născut la data de 20 decembrie 1848, în satul Pociovelişte, comuna Curăţele, din tată cântăreţ la biserica din sat, pe nume Ilie şi mama sa Raveca. În anul 1868 este absolvent al vestitului gimnaziu Samuil Vulcan din Beiuş, iar din anul şcolar 1868/1869 este  elev al Institutului Teologic din Arad. Episcopul Aradului din acea vreme, Procopie Ivașcovici, îl angajează pe tânărul Ignatie Papp ca practicant, apoi ca dactilograf în Cancelaria sa eparhială. În 1875, Ignatie este numit arhivar, iar în perioada 1876 - 1891, el este referent în senatul bisericesc al Consistoriului  diecezan Arad. În data de 14 iulie 1879 este hirotonit diacon, iar preot în anul 1890. În anul 1899 intră în cinul monahal primind numele de Ioan, ajungând până la treapta de protosinghel. După decesul episcopului Iosif Goldiş, pentru ocuparea scaunului eparhial al Aradului s-au manifestat unele polemici între cei care îl susţineau pe Vasile Mangra şi cei care nu erau de acord cu numirea acestuia. Persistând nedorita stare de tensiune dintre românii arădeni, împăratul Franz Iosif nu ratifică actul de alegere a lui Vasile Mangra în fruntea Episcopiei Aradului. Drept urmare se organizează noi alegeri, în urma cărora în fruntea Eparhiei arădene este ales Ioan (Ignatie) Papp (30 ianuarie 1903), care era cel mai bătrân protosinghel din Eparhia Aradului, deci cel mai îndreptăţit, conform Statutului organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, să fie în fruntea credincioşilor ortodocşi arădeni. Alegerea a fost prezidată de mandatarul mitropolitan Eusebiu Roşca, iar la data de 27 martie 1903 a sosit şi confirmarea împăratului de la Viena. Hirotonirea ca episcop a avut loc la Sibiu în data de 23 aprilie 1903 prin punerea mâinilor celor doi ierarhi români din Transilvania: mitropolitul Ioan Meţianu şi episcopul de la Caransebeş Nicolae Popea. În primele două decenii ale veacului trecut Aradul a fost centrul politic al Transilvaniei, prin acţiunea proeminentelor personalităţi politice care au activat aici. După moartea mitropolitului Vasile Mangra, survenită la 14 octombrie 1918, Aradul devine şi „capitala” religioasă a Transilvaniei, deoarece episcopul Ioan I. Papp ajunge locţiitor al scaunului mitropolitan al Ardealului. Alegerea unui nou prelat pe scaunul vacant de mitropolit al românilor de la Sibiu a întârziat, practică des folosită de autorităţile de la Budapesta în acea vreme. Pe perioada sedisvacanţei, locţiitor de mitropolit a devenit episcopul arădean Ioan I. Papp, care avea să exprime, în numele Sinodului mitropolitan disponibilitatea integrării în sistemul administrativ al statului și al Bisericii din România Mare. Decizia ierarhilor transilvăneni de a autodesființa Sinodul episcopilor din Mitropolia Ardealului și a cere includerea membrilor săi în Sfântul Sinod de la București avea menirea să declanșeze procesul de realizare a unității administrativ-bisericești. Congresul Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, desfășurat la Sibiu în anul 1920, a procedat la alegerea noului mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan și al Episcopului Caransebeșului, Iosif Bădescu și a hotărât înființarea a două noi eparhii: Oradea și Cluj. În prima parte a păstoririi sale peste ortodocşii arădeni s-a confruntat cu dificile sarcini impuse de legislaţia şi autorităţile vremii. A fost nevoit să se confrunte, pe de o parte, cu autorităţile de atunci care limitau anumite elemente de cultură și limbă română în Transilvania, Banat etc. Pe de altă parte, a fost îndemnat de fruntaşii românilor, care aveau „cartierul general” în oraşul de pe Mureş, să acţioneze în conformitate cu dezideratele impuse de mişcarea naţională din Transilvania. A încercat să găsească calea de mijloc pentru a împăca cele două tabere diametral opuse. Prin mulți ani de dialog constant și răbdare, Preasfințitul Ioan a reușit să depășească multe diferențe și a aprofundat înțelegerea și încrederea dintre contemporanii săi. În același timp, arădenii s-au apropiat unii de alții prin slujirea comună adusă aproapelui, adesea în situații de suferință și de „persecuție”. Chiriarhul arădean a arătat că prin dialog și mărturie împărtășită nu mai suntem străini. Nicolae Iorga a efectuat în 1906 o călătorie de studiu prin Ardeal și Banat, în urma căreia a scris următoarele: „Românii sunt foarte tari în Arad, unde au un episcop ortodox, pe smeritul călugăr Ignatie Papp, un seminariu bun, o escelentă Preparandie, revista Biserica și Școala și foaia politică Tribuna (fosta Tribuna poporului). Ei sunt bine reprezentați în adunarea comitatului, unde se vorbește slobod românește, și tocmai zilele acestea ai noștri au spus adevăruri crude partidelor ungurești care se luptă și aici aprig în jurul programului desfășurat de coaliție. Suntem pe un teren solid al luptelor pentru afirmarea naționalității noastre.” (Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal și Banat. Volumul II, editura Minerva în 1977).

Episcopul Ioan I. Papp împreună cu episcopul Caransebeşului, Miron Elie Cristea, a dat o circulară către credincioşii ortodocşi din Transilvania, îndemnându-i la calm şi la sprijinirea organelor româneşti proaspăt constituite (Consiliul Naţional Român şi Gărzile Naţionale Româneşti). În urma convocării Marii Adunări Naţionale, episcopul Ioan I. Papp a participat la Alba Iulia ca delegat de drept. Fiind decanul de vârstă al ierarhilor ortodocşi, a fost ales co-preşedinte al Adunării, alături de Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. În dimineaţa zilei de duminică, 1 decembrie 1918, episcopul născut în satul Pociovelişte de Bihor a slujit în Catedrala ortodoxă Sfânta Liturghie, alături de ceilalţi ierarhi şi preoţi prezenţi în Cetatea Unirii, unde a rostit la încheiere „Cel ce a înviat din morţi a înviat astăzi şi Neamul Românesc, Hristos adevăratul Dumnezeu”. În şedinţa delegaţilor prezenţi la Alba Iulia, Ioan I. Papp a avut onoarea de a rosti cuvântul de încheiere al Adunării. În cuvântul său a subliniat faptul că Biserica din Transilvania a fost întotdeauna alături de popor, sprijinind toate acţiunile naţiunii române: dreptul la existenţă, afirmare şi dezvoltare în domeniul vieţii publice, culturale şi economice. În discursul său episcopul se referea la Biserica neamului, incluzându-i aici şi pe ortodocşi şi pe greco-catolici. În viziunea sa cei prezenţi la Alba Iulia s-au adunat să sărbătorească „bucuria zilei în care ne-a răsărit şi nouă soarele dreptăţii, care ne este chezăşia unei vieţi viitoare ca naţiunea românească liberă şi unică îndreptăţită a dispune de soarta sa prezentă şi viitoare.”

Episcopul Ioan I. Papp a fost contemporan cu evenimente care au dus la schimbarea radicală a realităţilor istorice româneşti. A avut chemarea să păstorească Eparhia Aradului în timpul zbuciumatelor zile ale Primului Război Mondial, dar şi bucuria să vadă România Mare, spre deosebire de destinul tragic al celor doi avocați beiușeni ucişi de trupele bolşevice maghiare. După o arhipăstorire rodnică de 22 de ani în fruntea diecezei Aradului, în seara zilei de 21 ianuarie 1925, la vârsta de 77 de ani, episcopul Ioan Papp a trecut la cele veșnice, fiind înmormântat într-o criptă sub altarul bisericii ctitorite de el la Pocioveliște (Bihor), exclusiv din spesele sale şi pentru a mulţumi harnicei comunităţi de ţărani din satul unde a văzut lumina zilei.

Pelerinajul poetic „Pe Crişuri în sus” din acest an, a fost, de fapt, un  adevărat tur de forţă, ca al unor soldaţi de altădată, cu raniţele în spate, demers cultural şi istoric realizat spre veşnica pomenire a martirilor Neamului Românesc din Ţara Beiuşului. Binecuvântată să fie amintirea, atât a scriitorilor   evocaţi aici, dar şi a martirilor bihoreni care nu au precupeţit nimic în slujba Marii Uniri şi a realizării mult aşteptatului şi sfântului ideal al unităţii noastre  naţionale.

Cronicar