25 febr. 2014. De dimineaţă ne urcăm în avion să punem cireaşa pe excursie. Într-o oră de zbor am parcurs 300 de km şi am văzut o bună parte din lanţul himalayan. Stewardesa ne-a poftit pe rând în cabina piloţilor, identificându-ne şi principalele piscuri: Shisha Pangma ( 8.013 m), Gauri Shankar ( 7134 m), Cho-Oyu ( 8201 m), Nuptse ( 7855 m). Cele mai reuşite poze tot ea mi le-a făcut.

Everestul s-a mulţumit să ne arate doar gleznele, retras pudic după o perdea groasă de nori. Într-o poză apare ca baza unei piramide, indicată de degetul pilotului. În schimb am văzut Soţul şi Soţia, doi munţi pe care sunt interzise ascensiunile. Nici măcar alpinistele nu au voie să tulbure această comuniune de piatră! Aş fi plecat cu un gust amar de-aici, dacă Usha nu mi-ar fi arătat o altă perspectivă a oraşului. M-a ajutat să aleg autobuzul cu care să ajung la statuile lui Budha, ochite zilele trecute, şi mi-a fost ghid în următoarele ore. Am învăţat de la o hindusă semnificaţia clopotelor şi a roţilor de rugăciune dintr-un templu budhist şi am urcat pe colina de pe care se vede doar partea frumoasă a oraşului. Îmi alege autobuzul cu care să mă întorc la hotel şi, când încerc să-i răscumpăr timpul risipit cu mine, refuză ferm şi dispare în mulţime zicând: -It was my pleasure! Trebuie să ai 20 de ani şi să te fi născut în munţii din nord, ca să rămâi demn în faţa banilor. În ceea ce ne priveşte, lucrurile sunt clare: mâine dimineaţa urcăm în avion la nouă şi, după şapte ore şi jumătate de zbor, adică la ora unu, aterizăm la Istambul. Aşteptăm cinci ore, mai zburăm două şi pe şapte seara ajungem la Budapesta. Dacă totul decurge fără probleme, de poimâine reluăm viaţa aceea banală din care am evadat la sfârşitul lui ianuarie.

Un zbor amânat

26 febr. 2014. Agenţia Blu Travel ne-a făcut să vedem roşu înaintea ochilor. După aproape două ore de aşteptare, ni se spune că biletele noastre au fost anulate. Îl rog pe funcţionar să repete...

- Chancelled!

A treia oară pricep despre ce e vorba. O sunăm pe angajata agenţiei, când în România nu se făcuse ora patru dimineaţa. Nu crede că e posibil! Noi vedem că se trag panglicile, ultimele trollere alunecă pe banda rulantă şi angajaţii Turkish Airlines dispar. A fost singurul zbor de azi. Ne petrecem următoarele ore aşteptând să se facă ziuă în România. Când aici e ora două, aflăm că vom pleca deseară. Ajungem în Qatar, stăm opt ore, zburăm la Budapesta şi ajungem acasă abia pe seara zilei de mâine.

Dar, altfel n-aş fi văzut templele din zona Pashupati. Cu o mie de rupii te plimbi pe alei şi priveşti pelerinii. Când am ajuns eu, ardeau câteva focuri de incinerare. Încă nu ştiu dacă rudele defuncţilor erau aşezate la acele picnicuri mortuare din apropiere.  Mai încolo, o grămadă de temple micuţe, populate cu "holy men" care te îndeamnă să le faci poze. Preţul de o sută de rupii e fix. Cei cu care am vorbit eu au devenit foarte iritaţi când mi-am încercat talentul de negociator, aşa că le-am dat banii şi am făcut poza. Apoi am scos din buzunar teancul cu şaptezeci de bacnote de o mie de rupii şi l-am fluturat pe la nasul lor. M-au însoţit câţiva paşi smeriţi şi văzând că nu-i mai bag în seamă, s-au întors la afacerea lor. Am ajuns apoi în Darbar Square şi pe străduţele cu suveniruri. Despre sosirea acasă, nu mai vorbesc deocamdată... (sfârşit)

Dacian BRADEA