Moto:  El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apã și a venit cãtre Iisus. Dar vãzând vântul, s-a temut și, începând sã se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapã-mã! ( Evanghelia dupa Matei, 14: 29-30)

13 noiembrie 2022, la amiazã

Dupã ce ne-am spovedit și apoi ne-am împãrtãșit la biserica din Capernaum, preoții  noștri  ne-au învrednicit sã pãșim pe urmele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Marea Galileii. Înainte de a ajunge sã trãiesc pe viu minunatul pelerinaj în Țara Sfântã și sã strãbat Marea Galileii îmi închipuisem în mod poetic scena de potolire a furtunii pe aceastã mare interioarã a Israelului în acest sonet:

Iisus dormea pe a lui Petru navã/Când, fãrã veste, se stârni furtunã/ Întunecatã, rece și nebunã,/Iar Marea Galileii fierbea lavã./Corabia în larg pãrea epavã:/Vibra catargul vechi precum o strunã,/Spre-Învãțãtor,uzi leoarcã, ei se-adunã:/Tu, dã-ne, Doamne-acum a Ta izbavã !/-De ce vã este fricã, bieți pãgâni ?Ce mare-i încã necredința voastrã!/ Și Iisus înãlțând a Sale mâini/ Vântul certã cu vorba lui mãiastrã:/Pe loc tãcut-au ai genunii câini/ Și marea fu o pajiște albastrã.

Marea Galileii a figurat și în teatrul luptelor de pe perioada cruciadelor. Se știe cã papa Urban al II-lea a anunțat cã în 27 noiembrie 1095 va da o proclamație specialã pentru pornirea unei cruciade de eliberare a Sfântului Mormânt de sub stãpânirea musulmanilor și s-au strâns atât de mulți oameni sã-l asculte, încât nu mai încãpeau în catedrala din Clermont-Ferrand unde papa venise spre a prezida un conciliu convocat spre a proclama o altã pace a lui Dumnezeu. Împãratul bizantin ceruse ajutor pentru a opri ofensiva pãgâneascã, iar papa Urban a socotit cã este momentul de a deturna bandele de cavaleri ce terorizau Europa spre o altã destinație mai îndepãrtatã. În fața mulțimii de oameni a fost instalat tronul papal pe o platformã în câmp deschis în fața porții de rãsãrit a orașului Clermont Ferrand din Franța.

Nu se știe cu precizie ce cuvinte a rostit atunci Papa, dar mulțimea a fost cuprinsã de entuziasm și fervoare religioasã și cronicile menționeazã cã l-a întrerupt de mai multe ori, strigând: E voia lui Dumnezeu ! Episcopul de Le Puy s-a aruncat primul la picioarele Papei și a cerut sã se alãture Cruciadei, apoi cardinalul Grigore a cãzut și el în genunchi, rostind rugãciunea de spovedanie Confiteor (Mã mãrturisesc), iar întreaga mulțime adunatã acolo i-a repetat cuvintele. S-a decis ca preoții sã nu plece în Cruciadã, dacã nu primeau binecuvântarea episcopilor. În lunile urmãtoare, cãlugãrul Petru Ermitul ce fusese pelerin la Ierusalim și-a impresionat auditoriul, descriind suferințele creștinilor din Țara Sfântã, astfel încât atunci când a sosit în orașul german Köln, se mobilizaserã deja în jur de 15.000 de oameni de pe tot cuprinsul Germaniei. Papa Urban al II-lea a continuat sã predice cruciada, strãbâtând Franța și rostind cuvântãri la Limoges, Poitiers, Angers, Le Mans, Saintes, Bordeaux, Toulouse și Nîmes. Apelul sãu a trecut granițele regatului și a aprins întreaga Europã, au urmat un val de convertiri și o creștere impresionantã de pelerini ce se îndreptau cãtre Ierusalim, intonând lamentația Psalmului 78: Dumnezeule, intrat-au neamurile în moștenirea Ta, pângãrit-au locașul Tãu cel sfânt, fãcut-au din Ierusalim ruinã. Cruciada a luat forma mai multor expediții conduse de nobili europeni care au ajuns în Palestina independent unii de alții, pe uscat sau pe mare, iar în data de 15 iulie 1099, dupã un asediu cumplit, cruciații au reușit, în sfârșit, sã cucereascã Ierusalimul,unii dintre ei comițând mãceluri atroce împotriva populației civile musulmane, în ciuda ordinelor mai marilor cruciaților. În 22 iulie 1099, Godefroy de Bouillon, duce de Lorena și unul dintre conducãtorii Cruciadei a devenit primul conducãtor al regatului Ierusalimului, dar a refuzat titlul de rege în semn de umilințã, preferând sã i se spunã doar  Advocatus Sancti Sepulchri (Apãrãtorul Sfântului Mormânt).

…La o distanțã  temporalã de aproape o mie de ani de la data cuceririi Ierusalimului de cãtre creștinii europeni, alți advocati de pe plaiurile României, eu și fiul meu Theodor, dupã ce ne-am închinat cu devoțiune la Sfântul Mormânt, navigãm acum plini de uimire și emoție evidentã pe Marea Galileii, alãturi de alți pelerini din Bihor și ascultând cu nesaț cuvintele despre minunile lui Iisus spuse de  preoțiii noștri îndrumãtori. Marea este liniștitã, îmi închipui cum ar cãlca Mântuitorul Iisus peste oglinda liniștitã a lacului Ghenizaret, în aceastã zi de duminicã de noiembrie a anului 2022, pelerinii fotografiazã într-una împrejurimile arse de soare, dar și ambarcațiunile de pe lac și admirã dealurile strãlucind în lumina amiezii. Dintr-o datã, motoarele ambarcațiunii noastre sunt oprite pentru a se auzi mai bine cuvintele de învãțãturã ale preoților noștri despre rolul acestui lac în viața lui Iisus și în istoria umanitãții. Marea Galileii este Marea Vie a multor minuni sãvârșite de cãtre Iisus Hristos, în opoziție cu Marea Moartã , pe malurile cãreia au fost distruse cetãțile Sodomei și Gomorei din pricina pãcãtoșeniei  acestora.

Totul pãrea paradisiac de-a dreptul în mijlocul acestei adevãrate pajiști albastre care împrãștie deopotrivã rãcoarea și credința, când deodatã auzim țipetele unor femei de pe ambarcațiunea noastrã și abia atunci zãrim cu groazã silueta unui vas mai mare care se îndreaptã direct spre noi. Una dintre pelerine se repede și îmbrãțișeazã disperatã catârgul vasului amenințat de coliziune, bãiatul meu Theodor îmi spune cã a vãzut niște saltele de salvare așezate deasupra dunetei unde opereazã mateloții vasului și cã este gata sã coboare una dintre aceste saltele spre a ne salva de la înec.  Mulți dintre pelerini care au vãzut deja namila de vas care se îndrepta spre ambarcațiunea noastrã cautã sã se adãposteascã care pe unde pot în așteptarea impactului devastator. Stau încremenit locului. Mi se pare de-a dreptul nebunesc și absurd sã ajungem sã ne scufundãm chiar pe Marea Galileii într-o zi de duminicã, atât de frumoasã și liniștitã. Suntem cu toții în postura pescarului Petru care se scufundã în valuri în mersul lui cãtre Mântuitorul Iisus din pricina necredinței sale… Din fericire, strigãtele necontenite ale femeilor și ale câtorva pelerini au alertat echipajul nostru și mateloții arabi pornesc motoarele, iar vasul nostru se smulge brusc din nemișcarea sa din largul lacului, iar nava agresoare trece la câțiva metri de pupa ambarcațiunii noastre. Abia mai apuc sã fac o fotografie cu telefonul mobil și deslușesc numele ambarcațiunii care era sã ne scufunde: Queen of Sheba. Telefonul a înregistrat data și ora la care era sã se producã nenorocirea unui naufragiu: 13 noiembrie 2022, ora 11.55!

Aflãm dupã câteva minute de la mateloții noștri cã totul s-a datorat faptului cã pilotul de pe vasul Queen of Sheba  butona de zor la telefonul sãu mobil, nefiind atent la ce se întâmpla în jurul sãu. Mãrturisesc cu inima pe inimã cã am tras o sperieturã de pominã. Mã așez istovit pe o bancã sã-mi revin din momentul de spaimã. Dacã s-ar fi întâmplat nenorocirea, ce ar mai fi vuit presa din Israel, din România, având în vedere cã vasul era plin de pelerini români și din toatã lumea!

Îmi aduc brusc aminte cã pe vremea studenției am scris o piesã de teatru intitulatã chiar… Naufragiul și care s-a reprezentat pe scena Casei de culturã a studenților din Cluj-Napoca în primãvara anului 1979. Piesa era o dramatizare a unei spețe juridice despre cazul de declarare judecãtoreascã a morții unei persoane dispãrute în condiții excepționale, cum ar fi de pildã, un naufragiu. În piesã, cãpitanul vasului  revine în mod miraculos și desfãșoarã o adevaratã sarabandã juridical spre a fi declarat din nou viu și pentru a-și putea cere consoarta din nou de soție, piesa având un happy end intremator. În piesã au jucat colegi de facultate din anii mai mici și s-a bucurat de succes la festivalul Primãvara studențeascã, profesorii noștri teribili au felicitat pe actori, dar  le-au atras atenția cã sunt în primul rând studenți și viitori juriști și cã profesia lor va fi alta decât actoria, în ciuda succesului obținut pe scena Casei de culturã!

Dupã momentul de spaimã, mateloții arabi au adus o masã lungã unde au etalat o serie de suveniruri legate de minunile sãvârșite de Iisus pe Marea Galileii, fãrã sã se fi gândit o clipã cã Mântuitorul a mai sãvârșit o minune, salvându-ne pe toți  de la un naufragiu aproape iminent… În semn de recunoștințã, am cumpãrat în amintirea pelerinajului nostru pe minunatul lac câteva suveniruri care îmi aduc și azi aminte de primejdia prin care am trecut cu bine prin milosârdia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Va urma)