De la grecii din Chios-ul din Cluj la grecii din Sfântul Munte

Lângă Ştefan cel Mare se pomenesc aici şi daniile de altădată ale lui Neagoe Basarab, ale familiilor domnilor Ghica, Cantemir, Mavrocordat, Calimach, Moruzzi, Şuţu, Ipsilanti şi alţii. De pildă, domnitorul Neagoe Basarab a zidit o biserică cu hramul "Sfântului Brâu al Maicii Domnului", precum şi o pivniţă mare, vinăria, hambarele, bucătăria şi cămări pentru pâine. Tot el a reconstruit turnul Prea Sfintei Fecioare şi a acoperit biserica cea mare cu tablă de plumb. Aflăm aici că în lucrarea Viaţa Sfântului Nifon se relatează precum că Neagoe Basarab a dăruit Mânăstirii Vatopedu un măr de aur cu pietre preţioase pentru icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Ctitoriţa) dar scumpul şi delicatul obiect, din păcate, nu s-a mai păstrat până în zilele noastre. O fi fost un măr al discordiei, ca acela care trebuia să fie dăruit de către frumosul Paris, fiul regelui Priam, celei mai frumoase, dintre cele trei zeiţe: Hera, Atena sau Afrodita şi de aceea mărul cu pietre preţioase a trebuit să dispară din Sfântul Munte? Sau fiind un măr prea preţios a fost îndepărtat spre a nu tulbura liniştea şi isihia cuvioşilor iar noi, românii am rămas în pagubă?

În documente se menţionează că şi vodă Alexandru Lăpuşneanul, Ieremia Movilă şi Vasile Lupu (cel care a adus moaştele Sfintei Parascheva în anul 1641 la Iaşi) au ajutat şi ei cu mari danii mânăstirea pe care o vizităm. Peste 24 de alte mânăstiri închinate Mânăstirii Vatopedu, denumite metocuri, s-au aflat  în Muntenia şi Moldova, cele mai cunoscute fiind Mânăstirea Golia din Iaşi, Mânăstirea Slatina din judeţul Suceava şi Biserica Precista din judeţul Galaţi. Mânăstirea Vatopedu deţine 12 paraclise intra muros şi 19 paraclise extra muros. Dintre acestea, cinci sunt chiar încorporate în biserica centrală (katholicon). Pe domeniul mânăstirii Vatopedu întâlnim trei schituri româneşti: Schitul Sfântul Ipatie, Schitul Sfântul Ioan Botezatorul şi Schitul Sfântul Gheorghe. Schitul românesc Colciu, unde urmează să înnoptăm, se află, de asemenea, în purtarea de grijă a mânăstirii Vatopedu şi aflăm, tot aici, că este schitul în care a vieţuit părintele Dionisie Ignat despre care vom afla mai multe de la gazdele noastre.
Deocamdată, aici, chiar privită de oriunde, mânăstirea unde ne închinăm acum, este o fortăreaţă în toată puterea cuvântului. Ea este înconjurată însă de căsuţe modeste, cu cerdacuri înalte, unde trăiesc schivnici călugări, iubitori de singurătate, dar şi muncitori veniţi din toată Europa, dintre care am întâlnit şi români din judeţul Suceava, muncitori care restaurează sau reconstruiesc din temelii unele părţi din clădirile distruse de trecerea timpului. Nu lipsesc nici aici macaralele pe care le-am văzut şi în alte mânăstiri… Forma curţii mânăstirii Vatopedu este poligonală, acoperită cu dale, turnul de apărare este prevăzut cu un ceas, lângă care am zărit un basorelief cu un fel de turc, de care m-am mirat foarte mult, împreună cu domnul Abrudan care a făcut şi mai multe fotografii despre figurina cu pricina. Biserica centrală cu paraclisele, culoarele boltite cu cărămidă de şamotă rezistentă, pridvoarele lungi, sprijinite de stâlpi sculptaţi în lemn masiv sunt certe dovezi ale vechimii acestui lăcaş de închinăciune. În interiorul curţii se află biserica centrală, turnul cel mare, clopotniţa, trapeza, paraclisul cel mare, dar şi nenumaratele chilii, magazii şi alte dependinţe.

Biserica centrală (katholicon-ul) purtând numele Maicii Domnului este construită în cel mai autentic şi pur stil bizantin, cu o pictură murală impresionantă, înfăţişând  scene biblice importante, dar figurile sfinţilor sunt foarte expresive, tulburător de umane, figuri ce parcă se deosebesc de noutatea stilistică a unui mare şi sofisticat  mozaic, colorat în nuanţe vii, o lucrare considerată de mulţi ca fiind un unicat în sobrul Munte Athos.

Biserica centrală a fost zugravită în preajma anului 1312, de către un celebru  zugrav pe acea vreme, pe nume Manuel Panselinos din Salonic. Biserica a fost reparată apoi de către domnul nostru Neagoe Basarab, iar uşa acesteia a fost sculptată cu bani oferiţi de către Alexandru Lăpuşneanu. Biserica paraclis a mânăstirii, a fost  închinată Sfântului Brâu al Maicii Domnului, brâu care se află aici. Biserica a fost construită de Neagoe Basarab, în anul 1520. În partea dreaptă a intrării în această biserică se află fântâna pentru aghiasmă.

Mânăstirea Vatopedu a fost locul de exemplară smerire a voievodului Serbiei, Ştefan Nemanja, precum şi a fiului său Raţco, deveniţi apoi, călugări simpli sub numele de Simeon şi Sava. Tot în această sfântă mânăstire au vieţuit, câţiva ani buni şi Sfântul Grigorie Palama şi Sfântul Maxim Grecul. Tot aici a fost tuns întru ascetica viaţă monahicească şi împăratul bizantin Ioan al IV-lea Cantacuzino, sub  numele nou de Ioasaf.

Mânăstirea cu Sfântul Brâu al Maicii Domnului

Mânăstirea Vatopedu adăposteşte câteva din cele mai de preţ comori ale ortodoxiei mondiale. Aţi auzit de Brâul Maicii Domnului? Aici se păstrează la mare cinste şi închinare. Se spune că a fost ţesut de înseşi mâinile Fecioarei din păr de cămilă şi că vindecă sterpiciunea femeilor şi multe alte boli.

Conform unei tradiţii, Ioniţă Caloianul, după ce a înfrânt pe basileul Alexios Anghelos al III-lea, a luat ca pradă de război din Constantinopol o bucată din brâul Maicii Domnului, iar acesta, a fost dăruită mânăstirii Vatopedu de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanovic (l372- l389), cel care a respins legământul de vasalitate propus de sultan şi i-a blestemat pe sârbii care nu l-au ajutat să lupte la Kosovopolje, unde a şi murit în 1389. După alte izvoare, se crede că împăratul bizantin Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355), cel care a avut o dragoste neţărmurită faţă de Mănăstirea Vatopedu, ar fi donat dăruit lăcaşului o parte din Brâul Maicii Domnului la care ne-am închinat şi noi şi care este păstrat într-o raclă mare de argint.

Pe timpul dominaţiei otomane, monahii de la Vatopedu au făcut nenumărate proesiuni cu Cinstitul Brâu al Fecioarei în insula Creta, Macedonia, Tracia, Constantinopol și Asia Mică pentru sprijinirea creştinilor înrobiți și pentru vindecarea de orice boală primejdioasă.

În anul 1813, Brâul Maicii Domnului de la Vatopedu a fost adus şi în Ţara Românească pentru îndepărtarea epidemiei de ciumă.

Tot aici am văzut cu pelerinii din Bihor o parte din Sfânta Cruce a Mântuitorului şi o parte din trestia cu care s-a înălţat spre Hristos cel Răstignit buretele cu oţet. Aici se mai găsesc: o cruce a Sfântului Constantin cel Mare, unele sfinte moaşte cum ar fi capul Sfântului Ioan Gură de Aur cu urechea stângă şi care a rămas neputrezită; la această fericită ureche i-a tâlcuit îngerul Sfânta Evanghelie, motiv pentru care  a rămas neputrezită şi drept mărturie că a fost adevărată această tâlcuire a îngerului. Se păstrează aici şi capul Sfântului Grigorie de Nazianz, care a fost cumpărat şi apoi ferecat în cutie în anul 1709 de Maria Doamna, soţia domnitorului Şerban Cantacuzino. În biserica centrală se mai păstreaza şi un deget al Sfântului Ioan Botezătorul, dar şi mâna Sfântului Grigorie Decapolitul, dăruită mănăstirii greceşti de către doamna Maria Cantacuzino.

Totodată, două cruci, de felul crucii ce i s-a arătat pe cer lui Constantin cel Mare înainte de crucial bătălie cu rivalul său Liciniu, luptă ce avea să-l consacre stăpân al Imperiului roman, sunt păstrate chiar pe Sfânta masă. În această bogată mânăstire  se mai păstrează şi paharul dăruit de basileul Manuel Comneanul, un pahar deosebit şi renumit ca izvorâtor de sfinte tămăduiri împotriva temutelor otrăvuri.

Dar Mânăstirea Vatopedu, a copilului dintre tufe, scos din apa Mării Egee prin graţia Maicii Domnului este renumită în toată lumea prin numărul cel mai mare de icoane sfinte, făcătoare de minuni. Sunt şapte mari icoane magnifice ale Sfintei Fecioare. Fiecare icoană are un nume semnificativ şi fiecare dintre ele redă o mare virtute creştinească sau o mare binefacere pentru creştini a Maicii Domnului. La aceste sfinte icoane ne-am închinat şi noi pe rând, silindu-ne să învăţăm numele lor pe greceşte…

(va urma)