Se spune că în timpul ocupației germane din Grecia (1941 -1944), unul din bătrânii mănăstirii, părintele Eftimie, care avea în grija sa magazia cu alimente, a observat cu mare întristare că uleiul din vase s-a isprăvit și că nu mai avea de unde să dea la bucătărie și nici să aprindă candelele bisericii.

Dintre minunile Maicii Domnului denumită Gherontisa

A mers și s-a destăinuit despre această lipsă neaşteptată și la ceilalți părinți din consiliul mănăstirii. Apoi au început cu toții să se roage fierbinte la Maica Domnului Gherontisa. La câteva zile, părintele Eftimie a auzit o voce în somn, care i-a zis: „Părinte, îngrijește-te ca înainte de apusul soarelui să ai toate vasele pentru ulei curățate, pentru că mă voi îngriji ca în aceste zile să aduc untdelemn, încât să le umpleți". Părintele, prevenit în somn, s-a deșteptat și s-a dus la ajutorul său, spunându-i să curețe toate vasele pentru untdelemn. Atunci ucenicul i-a zis, neputând să-şi ascundă neîncrederea şi îndoiala: „Părinte, dar unde vom găsi atâta untdelemn în situația de astăzi?". Bătrânul însă i-a poruncit să facă precum i-a zis și, însoţind și el pe tânăr, au curățat toate vasele. Se spune că marea şi minunata minune a Maicii Domnului a avut loc pentru că o navă a pornit din portul  Mitilene din insula Lesvos ca să transporte arme. Aceste arme au fost ascunse de catre greci în cala vaporului, iar deasupra insurgenţii au pus mai mult de o sută de vase cu untdelemn. Călătorind pe mare, căpitanul vasului vede în timpul somnului o femeie minunată, a cărei înfățișare strălucea ca astrul zilei și care i-a zis: Să schimbi imediat direcția, ca să scapi de germani, iar untdelemnul pe care îl ai să-l dai pe tot la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, unde am casa mea și de acolo să plecați fără nici o frică în drumul vostru. Cu binecuvântarea Maicii Domnului, acel ulei a ajuns pentru toți anii ocupației naziste în Grecia.

O altă minunată întâmplare a avut în rolul principal un preot. Acesta s-a dus să săvârșească Sfânta Liturghie la o bisericuță care se află în grădina mănăstirii, închinată Sfântului Mucenic Trifon. Puțin mai sus de bisericuță, se nevoia într-o căsuță un monah bătrân, foarte îmbunătățit în învăţătură şi căinţă adevărată, care în acel timp era foarte bolnav, trăindu-și ultimele ceasuri ale vieții. În jurul lui se aflau câțiva părinți grijulii din mănăstire. Fiind în starea aceasta, deodată bătrânul s-a ridicat și a zis părinților din jurul său: Vă rog, spuneți la preot să termine mai repede Sfânta Liturghie, ca să mă împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că a venit aici o femeie, asemănătoare cu Maica Domnului din icoana Gherontisa, împreună cu un tânăr care semăna cu Sfântul Mucenic Trifon. Ei au venit și mi-au zis că vor să mă ia, dar au vorbit ceva între ei și m-au lăsat. Spunându-le aceste cuvinte, a venit între timp și preotul cu Sfintele Taine. Fața monahului a strălucit de o lumină nepământeană și el a început a rosti aceste cuvinte: Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaș mă primește.... După ce s-a împărtășit, bătrânul şi fericitul monah s-a întins puțin pe pat și și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

În fine, o ultimă întâmplare. Un monah avea ascultarea de poștaș al mănăstirii.  S-a întâmplat că într-o bună zi l-a chemat starețul și i-a zis să meargă la Kareya, să aducă o sumă de bani de care mănăstirea avea mare nevoie, poruncindu-i să se întoarcă repede, până să se însereze, ca să nu fie în pericol de a fi atacat de tâlhari. Monahul l-a asigurat că își va da și viața, de va fi nevoie, căci are nădejde la Maica Domnului, la care se ruga neîncetat, că nu va păți nimic rău. Însă, după rânduiala Maicii Domnului, când a ajuns la crucea unde cărarea făcea spre mănăstire, deja se înnoptase, iar distanța până la mănăstire era încă destul de mare, fiind în primejdie. Atunci a cerut cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului. Și deodată a apărut lângă el o femeie, îmbrăcată ca monahie, care l-a întrebat ce are, de ce este așa de întristat. El i-a răspuns că este supărat pentru că nu a făcut ascultare, să se întoarcă la timp, înainte de a se întuneca, iar acum este în pericol să piardă banii mănăstirii. Atunci, monahia l-a atins cu mâna ei și în foarte scurt timp s-a aflat la troița unde, cu mult timp înainte, pirații aruncaseră în fântână icoana Maicii Domnului. Apoi monahul a spus părinților din mănăstire minunea pe care a făcut-o Maica Domnului cu el, iar fața îi strălucea de bucurie. Părinții au coborât cu toții la biserică și au înălțat rugăciuni de mulțumire către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru grija care o are față de mănăstirea ei. După un timp, acel monah și-a cunoscut mai înainte sfârșitul său, spunând următoarele cuvinte: Părinților, în această săptămână va trebui să-mi schimb locuința. Voi intra într-o cameră mică și îngustă. Făcea aluzie destul de străvezie la propriul mormânt. Și, într-adevăr, după numai o săptămână, acest credincios monah a adormit senin întru Domnul…

Am mai aflat aici că un stareț al mănăstirii era un părinte care avea viață sfântă. Fiind bătrân și bolnav, venea foarte greu la biserică. Odată, vrând să se împărtășească cu Sfintele Taine, a venit la biserică și l-a rugat pe preotul slujitor să nu lungească prea mult Sfânta Liturghie, ca să poată rezista și el până la sfârșit și să se împărtășească cu Sfintele Taine. Dar preotul, neluând aminte la cuvintele starețului, slujea foarte rar și fără să se grăbească. Atunci s-a auzit o voce de la icoana Maicii Domnului, care i-a poruncit cu asprime să asculte de cuvintele starețului și să nu lungească slujba. De atunci, această icoană s-a numit Gherontisa.

La un popas scurt, scot carneţelul. Îmi aduc aminte de superbele cuvinte ale marelui poet grec Ghiorghios Seferis (antologat de A. E. Bakonsky în celebra sa Panoramă a poeziei universale contemporane): Oriunde mă duc, port Grecia în mine ca pe o rană. Au început să mă doară şi pe mine amintirile mele despre Grecia? Vântul dinspre Egeea întoarce cu râvnă filele albe ale carnetului de însemnări. Cu ce să încep această zi în care după un păinjeniş de drumuri am văzut albăstrimea Mării şi apoi roşul sângeriu al zidurilor de la Sfânta Mânăstire Pantocrator? Cu ce să încep? Ego grafo ena gramma. (Eu scriu o scrisoare). O ouranos einai ble. (Cerul este albastru). Deocamdată atât. Scrutez iar frământarea nesfârşită a Mării. Thallassa este nemuritoare. Dar şi credinţa de pe ţărmurile ei este la fel… Theotokos (Născătoarea de Dumnezeul), adorată în atâtea mânăstiri athonite de aici din Sfântul Munte, inclusiv de cea denumită Pantocrator, este alături de noi… Noi, pelerinii bihoreni, care suntem nişte xenos, străini, dar, în acelaşi timp, şi oaspeţi…