Revenim cu un nou episod mai puţin cunoscut din culisele revoluţiei bolşevice din octombrie (7 noiembrie pe stil nou). Dacă în episoadele precedente arătam cum liderii germani l-au expediat în secret pe V.I. Lenin în Rusia, finanţându-i generos acţiunile, de această dată vom prezenta modul în care celălalt artizan al puciului bolşevic, Lev Troţki, a ajuns din SUA în Rusia.

 

Informaţiile sunt din excelentul volum semnat de regretatul economist Antony Sutton, „Wall-Street și revoluția bolșevică”, o carte document despre legăturile dintre bancherii americani și liderii noii puteri sovietice. Cartea a apărut la Editura Anacronic.

 

Troțki pleacă din New York...

În anul care a precedat Revoluția rusă, internaționalistul Lev Troțki (Lev Davidovici Troţki, pe numele real Leiba Davidovici Bronstein-n.r.) a fost izgonit din Franța, în mod oficial datorită participării sale la conferința de la Zimmerwald, însă fără îndoială și pentru articolele sale polemice scrise pentru Nashe Slovo, un ziar rusesc tipărit în Paris. În septembrie 1916 Troțki a fost escortat politicos la granița cu Spania de către poliția franceză. Câteva zile mai târziu, poliția din Madrid l-a arestat și l-a pus într-o celulă tip „clasa I”, la un preț de 1,5 peseta pe zi. Ulterior Troțki a fost dus la Cadiz, apoi, în final, la Barcelona, unde a fost plasat la bordul unui transatlantic aparţinând companiei spaniole Monserrat. Troțki și familia sa au traversat Oceanul Atlantic și au ajuns în New York pe 13 ianuarie, 1917. Și alți troțkiști au traversat Atlanticul spre vest. Un grup troțkist a obținut aproape imediat influență în Mexic, suficientă pentru a scrie Constituția Querétaro pentru guvernul revoluționar Carranza, dând astfel Mexicului distincția dubioasă de a fi primul stat din lume care a adoptat o Constituție de tip sovietic.

Cum a supraviețuit Troțki, care știa numai germană și rusă, în America capitalistă? Potrivit autobiografiei sale, „Viața mea”, „singura mea profesie în New York a fost cea a unui socialist revoluționar”. Cu alte cuvinte, Troțki a scris ocazional articole pentru Novy Mir, ziarul socialist rus din New York. Totuși, știm că apartamentul familiei Troțki din New York avea frigider și telefon și familia se plimba ocazional cu o limuzină cu șofer.

Stilul de viață al lui Troțki nu pare compatibil cu venitul declarat. Singurele fonduri primite în 1916 și 1917, recunoscute de Troțki, au fost 310 dolari pe care a spus că „i-a împărțit la cinci imigranți care se întorceau în Rusia”. Totuși, Troțki a plătit pentru o celulă de clasa I în Spania, familia Troțki a călătorit din Europa în Statele Unite, a obținut un apartament excelent în New York - plătind chiria pe 3 luni - și foloseau o limuzină cu șofer. Toate acestea din veniturile unui revoluționar sărac, pentru câteva articole în ziarele rusești puțin vizibile precum Nashe Slovo din Paris și Novy Mir din New York!

Joseph Nedava estimează venitul lui Troțki din 1917 la 12 dolari pe săptămână „suplimentat de unele onorarii din conferințe”. Troțki a locuit în New York 3 luni, în perioada ianuarie-martie. Aceasta înseamnă un venit de 144 de dolari de la Novy Mir și, să spunem, un altul de 100 de dolari în onorarii de conferință, pentru un total de 244 de dolari. Din acești 244 de dolari Troțki a putut să dea 310 dolari prietenilor săi, să-și plătească apartamentul din New York, să-și întrețină familia și să aibă cei 10.000 de dolari care i-au fost confiscați în aprilie 1917 de autoritățile canadiene în Halifax?!

Troțki pretinde că cei care spun că a avut și alte surse de venituri sunt „bârfitori” care răspândesc „calomnii stupide” și „minciuni”, însă dacă nu cumva juca la cursele de cai din Jamaica, e greu de explicat situația sa. Evident, Troțki avea surse de venituri nedeclarate. Care era sursa?

În cartea „Drumul către siguranță” autorul Arthur Willert spune că Troțki și-a câștigat traiul lucrând ca electrician pentru Studiourile de Film Fox. Alți autori s-au referit la alte ocupații, însă nu există evidențe că a fost remunerat din alte activități decât din cele de scris și onorarii din conferinţe. Multe cercetări s-au axat pe faptul verificabil că, atunci când a părăsit New York-ul în 1917, cu destinaţia Petrograd, pentru a organiza faza bolșevică a revoluției, a plecat cu 10.000 de dolari în buzunar (în echivalentul de azi, peste 208.000 dolari-n.r.).  

Comisia Overman din Senatul SUA a cercetat în 1919 propaganda bolșevică și banii germani din Statele Unite și, întâmplător, a dat peste sursa celor 10.000 de dolari ai lui Troțki. Ancheta Comisiei Overman asupra colonelului Huban, atașatul la Washington în legația cehă, a produs următorul dialog:

Col. Huban: Poate că Troțki a luat bani din Germania, însă nu va recunoaște. Lenin va nega. Miliukov a probat că a primit 10.000 de dolari de la unii germani în timp ce era în America. Miliukov avea proba, însă a negat. Troțki a negat, deși Miliukov avea proba.

Senatorul Overman: A fost acuzat că Troțki a primit 10.000 de dolari aici?

Col. Huban: Ştiu că a fost o chestiune între el și Miliukov.

Senatorul Overman: Miliukov a probat acest lucru?

Col. Huban: Da, domnule.

Senatorul Overman: Știi de unde i-a luat?

Col. Huban: Îmi amintesc că erau 10.000 de dolari; însă nu contează. Vorbesc despre propaganda lor. Statul german cunoștea Rusia mai bine ca oricine și știau că cu ajutorul acestor oameni ar putea distruge armata rusă.

La ora 17.45 comisia a luat o pauză până a doua zi, la ora 10.30, dimineața. Este interesant cum comisia a luat brusc o pauză înainte ca sursa fondurilor lui Troțki să fie consemnată în arhivele Senatului. Când lucrările s-au reluat a doua zi, Troțki și cei 10.000 de dolari ai săi nu mai erau un subiect de interes pentru Comisia Overman.

 

...în Rusia să desăvârşească Revoluţia

O sumă de 10.000 de dolari de presupusă origine germană este menționată în telegramă britanică oficială către autoritățile navale canadiene din Halifax, care cerea ca Troțki și compania să nu fie lăsați la bordul S.S. Kristianiafjord. Din raportul serviciilor de informații britanice aflăm că Gregory Weinstein, care în 1919 a devenit un membru principal al Biroului Sovietic din New York, a colectat fonduri pentru Troțki. Aceste fonduri proveneau din Germania și au fost oferite via Volks-zeitung, un cotidian german din New York, subvenționat de statul german. În timp ce fondurile lui Troțki sunt oficial raportate ca fiind germane, Troțki a fost implicat activ în politica americană înainte de a pleca din New York să desăvârşească revoluția în Rusia.

În 5 martie 1917, ziarele americane vorbeau de creșterea posibilității unui război cu Germania, în aceeași seară în care Troțki a propus o rezoluție la o întâlnire a Partidului Socialist local cerând socialiștilor „să încurajeze grevele și să se opună recrutării în eventualitatea unui război cu Germania”. Lev Troțki a fost numit de New York Times „un revoluționar rus exilat”.

O săptămână mai târziu, pe 16 martie, în timpul abdicării țarului, Troțki a fost intervievat în birourile Novy Mir. Interviul conținea o declarație profetică despre revoluția rusă:

„…Comisia temporară care a înlocuit conducerea demisă în Rusia nu reprezintă interesele sau scopurile revoluționarilor, care probabil i-ar fi scurtat timpul și ar fi ales oameni care să ducă mai departe democratizarea Rusiei”. „Oameni care vor aduce mai degrabă democratizarea în Rusia” îi vizează pe bolșevicii care atunci erau în exil și trebuiau să se întoarcă în Rusia. „Comisia temporară” la care se referă Troşki a fost numită mai târziu „Guvern Provizoriu”.

 

Un pașaport pentru Troțki

Președintele Woodrow Wilson a fost zâna cea bună care i-a oferit lui Troțki un pașaport de întoarcere în Rusia „să continue” revoluția. Acest pașaport american a fost însoțit de un permis rus de intrare și de o viză britanică de tranzit. Jennings C. Wise, în „Woodrow Wilson - Discipolul Revoluției”, face comentariul pertinent că „istoricii nu trebuie să uite niciodată că Woodrow Wilson, în ciuda eforturilor poliției britanice, a făcut posibil ca Lev Troțki să intre în Rusia cu pașaport american”.

Președintele Wilson i-a facilitat lui Troțki intrarea în Rusia și, în același timp, birocrați grijulii de la Departamentul de Stat, preocupați de cum pot intra în Rusia acești revoluționari, au încercat unilateral să accelereze procedurile de eliberare a pașaportului.

Legația americană din Stockholm a telegrafiat pe 13 iunie 1917, Departamentului de Stat, imediat după ce Troțki trecuse granița ruso-finlandeză: „Legația a informat confidențial birourile de pașapoarte ruse, englezești și franceze de la granița rusă, care era foarte îngrijorată de trecerea de persoane suspecte cu pașapoarte americane”. Acestei telegrame Departamentul de Stat i-a răspuns în aceeași zi că: „Departamentul e preocupat în mod special de emiterea de pașapoarte pentru Rusia”; de asemenea, departamentul a autorizat cheltuieli de către legație pentru a înființa un birou de control al pașapoartelor în Stockholm și să angajeze „cetățeni americani responsabili” în munca de control. Era însă prea târziu, păsăroii fugiseră din colivie. Troțki și Lenin erau deja în Rusia, pregătind „continuarea revoluției”. Rețeaua de pașapoarte a prins numai păsări legitime. De exemplu, pe 26 iunie, 1917, Herman Bernstein, un ziarist reputat din New York, în drumul său spre Petrograd, pentru a reprezenta New York Herald, a fost reținut la granița și i-a fost refuzată intrarea în Rusia. Mai târziu, în mijlocul lui august în 1917 ambasada rusă din Washington a cerut Departamentului de Stat (și acesta a fost de acord) „să prevină intrarea în Rusia a infractorilor și anarhiștilor… din care unii au ajuns deja în Rusia”. Prin urmare, datorită tratamentului preferențial al lui Troțki, când S.S. Kristianiafjord a plecat din New York pe 26 martie, 1917, Troțki era la bord și cu pașaport american, în compania altor revoluționari troțkiști, finanțiști de pe Wall Street, comuniști americani și alte persoane interesante, dintre care puțini îmbarcați pentru afaceri uzuale. Această mulțime pestriță de pasageri a fost descrisă de Lincoln Steffens (comunist american) astfel: „Lista pasagerilor era lungă și misterioasă. Troțki era la timonă cu un grup de revoluționari; era un revoluționar japonez în cabina mea. Erau o mulțime de olandezi care se grăbeau către casă din Java, singurii oameni inocenți de la bord. Restul erau mesageri de război...”

 

Finanţe, politică, revoluţie

De remarcat că Lincoln Steffens era la bord în drum către Rusia la invitația lui Charles R. Crane (foto), cel care a organizat compania Westinghouse în Imperiul Rus. A făcut nu mai puțin de 23 de vizite în Rusia între 1890 și 1930. Richard Crane, fiul său, a fost asistent personal la secretarul de stat de atunci, Robert Lansing. Richard Crane era un susținător al lui Wilson și fost președinte al comisiei de finanțe a Partidului Democrat.

Potrivit fostului ambasador în Germania, William Dodd, Crane „a făcut multe pentru a duce revoluția lui Kerenski către comunism”. Și comentariile lui Steffen în jurnalul său privind conversațiile de la bordul S.S. Kristianiafjord sunt pertinente: „...toți cad de acord că revoluția este numai prima fază, că aceasta trebuie să crească. Crane și radicalii ruși de pe navă cred că ar trebui să fim în Petrograd pentru re-revoluție”.

Crane s-a întors în Statele Unite când revoluția bolșevică (adică, „re-revoluția”) a fost terminată și, deși era cetățean particular, i se dădeau rapoarte de primă mână privind progresul revoluției bolșevice pe măsură ce telegramele erau primite de Departamentul de Stat. De exemplu, un memorandum, datat 11 decembrie 1917, numit „Copia raportului privind revolta maximalistă pentru dl. Crane”. Era semnat de Maddin Summers, consul general al SUA la Moscova și în scrisoarea lui Summers se spunea: „Am onoarea să includ aici o copie a aceluiași (raport) cu cererea ca acesta să fie trimis pentru informarea personală a dlui Charles R. Crane. S-a asumat că Departamentul nu are nicio obiecție ca dl Crane să vadă raportul…” 

Pe scurt, imaginea neobișnuită care se desprinde de aici este că Charles Crane, prieten și susținător al lui Woodrow Wilson și un finanțist și politician important, are un rol știut în „prima” revoluție. Apoi a călătorit în Rusia la mijlocul lui 1917, în compania comunistului american Lincoln Steffens, care era în contact cu Troțki. Ultimul avea un pașaport emis la ordinele lui Wilson și 10.000 de dolari. La întoarcerea sa în SUA după „re-revoluție”, lui Crane i s-a dat acces la documente oficiale privind consolidarea regimului bolșevic. Acest lucru sugerează că între politicianul-bancher C. R. Crane şi revoluţionarul Troţki au existat legături importante şi care merită cercetate serios.