(16 noiembrie 1816-11/12 octombrie 1863) „Andrei Mureşanu a scris multe versuri, dar a făcut o singură poezie: Deşteaptă-te, române!”, spunea Titu Maiorescu.

„Deşteaptă-te, române!” este „Imnul nostru Naţional”, s-a impus de la sine la Revoluţia din 1989, fiind cântecul patriotic împletit cu viaţa şi cu istoria noastră; Decretul-lege din 24 ianuarie 1990 l-a oficializat ca Imn Naţional. Prin textul Imnului Naţional ne recunoaştem, ne exprimăm iubirea faţă de Patrie şi ne prezentăm lumii. Autorul textului a rămas însă de cele mai multe ori un nume: Andrei Mureşanu. Să trecem dincolo de această limită ca să cunoaştem istoria Imnului nostru şi pe creatorul versurilor, căruia, astăzi, îi suntem datori să-i aducem omagiul nostru, astăzi, la 200 de ani de la naşterea sa! Andrei Mureşanu (16 noiembrie 1816-11/12 octombrie 1863), împreună cu Timotei Cipariu, Aron Pumnul, August Treboniu Laurian, Simion Bărnuţiu şi George Bariţiu, sunt fii ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi reprezintă cea de-a doua generaţie a Şcolii Ardelene. S-a născut la Bistriţa, părinţii fiindu-i Toader Mureşanu şi Eftimia Sereţeanu, o familie modestă - tatăl era tăbăcar. A urmat, între 1825-1829, „Şcoala Normală” săsească din Bistriţa, iar între 1829-1832, în aceeaşi localitate, „Liceul Piarist”. Din 1832 este elev la „Gimnaziul Superior Greco-Catolic” din Blaj, la terminarea căruia, între 1836-1838, urmează „Seminarul Teologic Greco-Catolic” tot la Blaj. Crescuţi în credinţă, respect şi iubire faţă de valorile neamului, tinerii care au trecut prin Şcolile Blajului au format elita intelectualilor români din Ardeal şi o „preoţime de înaltă pregătire teologică, profund ataşată Bisericii Greco-Catolice şi idealurilor naţionale ale neamului”. George Bariţiu mărturisea acest adevăr când afirma că „acolo a învăţat să rămână român şi să scrie româneşte”. Vizitând Şcolile Blajului, Nicolae Iorga a fost profund impresionat: „Ce inimi bune şi cinstite bat sub lungile reverende negre ale viitorilor preoţi de sate..!”. Mediul spiritual şi cultural de la Blaj i-a format personalitatea şi lui Andrei Mureşanu, cum a format-o atâtor oameni mari ai ţării, şi i-a trezit dragostea pentru lectură şi scris. Profesorii îi îndrumau şi îi încurajau pe elevi; Timotei Cipariu i-a abonat pe elevi la „Curierul românesc’’, gazeta lui Heliade. Primele încercări literare ale lui Mureşanu sunt din timpul liceului, sunt versuri publicate în revista – manuscris, „Aurora”, prima revistă şcolară din cultura noastră.

Coleg de studii, cu câţiva ani mai mare, i-a fost George Bariţiu. Pasiunea pentru literatură şi străduinţa de început în arta scrisului i-au apropiat şi o prietenie frumoasă i-a legat de-a lungul vieţii. În 1838, când George Bariţiu a plecat la Braşov, l-a luat cu sine şi pe Mureşanu şi i-a obţinut dispensa pentru a intra în învăţământ, deşi era încă student. Va fi profesor la şcoala românească din Cetate şi la „Liceul Romano-Catolic”. Timpul petrecut la Braşov este rodnic în scris, publică poezii şi articole în gazetele lui Bariţiu, „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” şi „Gazeta de Transilvania”. Un spaţiu distinct îl au traducerile şi prelucrările din literatura germană, din Schiller, Herder, Burger etc. Tot la Braşov a avut ocazia să cunoască pe unii poeţi din Principate, pe Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri, care îi vor influenţa primele versuri. În scurt timp poezia sa îşi găseşte nota particulară: „reflectarea frământărilor naţionale şi sociale ale vremii”. Şi tot Braşovul este locul în care îşi va întemeia familia, prin căsătoria cu Suzana Greceanu, familie foarte frumoasă, cu opt copii, dar tot timpul ameninţată de sărăcie. La 3/15 mai 1848 a participat la Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj şi sub impresia acestui eveniment va scrie poezia „Un răsunet”, cunoscută cu titlul „Deşteaptă-te, române”, „Marseilleza românilor”, cum a numit-o Bălcescu.

Ca şi Andrei Mureşanu, autorul imnului „Marseillaise”, Rouget de Lisle (1760-1836), nu este autorul unor poezii „de primă mărime”, este autorul unei singure poezii devenite nemuritoare. Cei doi poeţi sunt înflăcăraţi de acelaşi ideal pe care îl cântă în poeziile lor: libertatea. Poezia lui Mureşanu devine imediat imnul revoluţionarilor români de la 1848. De atunci, idealul a însufleţit mulţimile, a unit inimile în momentele de încercare sau sărbătoreşti ale istoriei. „Deşteaptă-te, române” a fost cântat cu voci răsunătoare, prin munţi, de oştenii lui Avram Iancu, cu voci şoptite, în timpuri primejdioase, dar a reuşit să treacă mereu peste obstacolele din cale şi să se transmită din generaţie în generaţie. „Marseillaise” a avut un drum asemănător. Analizând versurile imnului „Deşteaptă-te, române”, profesorul universitar Ion Buzaşi afirmă că „poezia, într-adevăr nemuritoare, a intrat în fondul de aur al liricii patriotice româneşti’’, asigurându-i autorului „nemurirea”.

La o privire atentă, se poate observa legătura dintre „Deşteaptă-te, române!” şi „Discursul din Catedrala Blajului”, şi el nemuritor, al lui Simion Bărnuţiu, rostit în 2/14 mai 1848, discurs-pagină antologică a oratoriei în cultura noastră. Cele două opere sunt create într-un moment hotărâtor al istoriei, care aduce în prim plan situaţia naţională şi socială a românilor ardeleni. Cuvântul lui Bărnuţiu trezeşte conştiinţele şi energiile pentru cauza libertăţii şi a unirii, iar trecutul este imboldul; strămoşii „din adâncul mormintelor cer strănepoţilor să fie la înălţimea vremurilor străbune”, le cer să nu uite că şi ei au trebuit să lupte pentru pământ şi limbă.

Fără să fie atestată documentar, despre geneza poeziei există şi o „cvasi-legendă”, care plasează momentul creaţiei într-o dimineaţă din luna mai a anului 1848. Legenda spune că poetul, „împins de o putere nevăzută spre vârful muntelui Tâmpa din Braşov, urca potecile piciorului de munte ca târât de o vrajă {...} Sosit pe cea mai înaltă culme a Tâmpei ... se hotărî ca, precum Moise odinioară a dat poruncile Decalogului, tot astfel să întocmească şi el pentru români nişte «legi» de reînnoire, de redeşteptare, de chemare la o nouă viaţă”. Aşa s-ar fi născut poezia „Un răsunet”.

Adevărul este că, înapoiat de la Blaj, Andrei Mureşanu a stat la masa de scris o noapte întreagă, inspirat, lucrând „Deşteaptă-te, române!”.

Tot la fel ca şi „Discursul’’ lui Simion Bărnuţiu, „Răsunetul” lui Andrei Mureşanu trezeşte conştiinţa naţională şi dă expresie dorului de libertate şi unitate naţională. Deşi aparţin unor genuri literare diferite, textele amintite au comun nota de manifest. Cei doi scriitori „sunt vizionari ai unităţii naţionale’’, prin ei, ideile Şcolii Ardelene se răspândesc, sunt preluate, prind viaţă. „Atunci s-a ridicat glasul de tunet al lui Bărnuţiu, făcând chemarea din urmă la Blaj, chemare trecută în preamăritul imn-rugăciune al românilor, Deşteaptă-te, române” (Ion Buzaşi, „Andrei Mureşanu - Monografie”- Ediţia a II-a, revăzută şi completată, Charmides,  2013, p.109).

Paternitatea melodiei a fost mult discutată, după unii, autorul ar fi necunoscut, există părerea că Andrei Mureşanu ar fi şi creatorul melodiei, se ştie că era dăruit cu talent muzical - şi Rouget de Lisle este creatorul melodiei „Marseillaise”, poetul era şi compozitor. George Călinescu atribuie melodia lui Anton Pann, presupune că melodia lui Anton Pann a fost „găsită şi adaptată de Gheorghe Ucenescu”, cântăreţ la Biserica „Sfântul Nicolae” din Şcheii Braşovului.

După Revoluţie, Mureşanu se refugiază cu George Bariţiu şi cu familiile în Muntenia; la înapoierea în Ardeal, va fi un timp, la Sibiu, funcţionar şi traducător la „Buletinul oficial al guvernului”, serviciu care îl istoveşte, neavând astfel de aptitudini. La propunerea lui Simion Bărnuţiu, care îi oferă o catedră la Iaşi, unde era profesor universitar, răspunde cu amărăciune: „Domnul meu, chemarea mea ar fi să mă cuprind cu Pegasul, aspirând la Olimp [...] iar nu să traduc guvernului meu hârtii ciocoieşti”.

În ultimii ani de viaţă traduce din „Nopţile” lui Young şi, la sugestia lui Bariţiu, din „Analele” lui Tacit. Constant, în tot cursul vieţii a desfăşurat o activitate publicistică de valoare. Prietenul său de-o viaţă, George Bariţiu, în 1861, îl va readuce la Braşov, dar Andrei Mureşanu era deja bolnav (...). În anul 1862, în numele frumoasei lor prietenii, George Bariţiu face să-i apară volumul „Din poeziile lui Andrei Mureşanu”, volum care va fi premiat de către Astra. Bucuria trăită de poet nu a avut puterea de a schimba nimic, noaptea aceea de noiembrie în care Andrei Mureşanu s-a stins din viaţă era tot mai aproape... A rămas în conştiinţa scriitorilor şi puţini sunt poeţii care au fost atât de evocaţi cum este Mureşanu. De la Eminescu, care face să se audă din versurile lui Mureşanu „vocea ruginită a lanţului” ce cade, „Preotul deşteptărilor noastre, semnelor vremii profet” este amintit de poeţi şi prozatori. Iosif Vulcan vede în „Răsunet” un program naţional, consideră poezia „testamentul sfânt al apostolilor noştri şi evanghelia naţională scrisă cu litere de aur”. Blajul Şcolii Ardelene l-a format pe Andrei Mureşanu şi l-a făcut să fie ceea ce a fost. Ideologia Şcolii Ardelene se regăseşte întreagă în gândirea şi scrisul poetului ardelean. Profesorul blăjean Ion Raţiu subliniază: „Natura i-a dat sentimente şi talent, Blajul i-a dat directivă. Blajul a deşteptat în el iubirea de libertate, de neam şi literatură românească”. Andrei Mureşanu este cunoscut mai ales prin poezia sa patriotică, dar registrul versurilor sale cunoaşte şi alte teme, un loc deosebit îl are poezia religioasă, fiind el însuşi un suflet plin de credinţă. În versuri ce amintesc psalmii, îl preamăreşte pe Dumnezeu pentru creaţia sa sublimă, îi mulţumeşte pentru tot ce a dăruit omului, pentru conştiinţa care îl ajută în efortul de a fi Om.

„Glasul lui a răsunat neîntrerupt în sufletul neamului. Cuvântul lui a fost cuvânt de nădejde”, spunea Episcopul Martir Iuliu Hossu.

Acum şi peste timpuri, poezia lui Andrei Mureşanu va rămâne poezia speranţei şi demnităţii noastre. Şi nota mesianică a versurilor sale, şi spiritul constructiv, care o caracterizează, vor deschide spre viitor largi şi luminoase orizonturi. Pentru toate acestea, la 200 de ani de la naştere, îi aducem recunoştinţa şi omagiul nostru.

Profesor Otilia Bălaş