Fiecare modificare adusă, de-a lungul timpului, Constituției a născut controverse, dar adaptarea Legii fundamentale la noile realități a fost necesară, astfel încât statul român să poată funcționa în parametri europeni, iar principiile de organizare a țării să fie clar stabilite.

1866. Este anul în care România a avut pentru prima dată o Constituție. Momentul adoptării este mult îndepărtat celui în care alte stat vest-europene au avut o lege fundamentală. Primul dintre acestea a fost Belgia, care în 1831 funcționa în baza unui astfel de act. Evident, 35 de ani mai târziu Constituția României o folosea drept model pe cea belgiană. Un rol important în elaborarea primei Legi fundamentale din România l-a avut Mica Unire, din 1859, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru că a întâmpinat greutăţi în realizarea reformelor sale, Cuza, prin lovitura de stat de la 2 mai 1864, desfiinţează Adunarea Electivă şi supune plebiscitului „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris din 7/19 august 1858”, cunoscut în istorie sub denumirea de „Statutul lui Cuza” şi Legea electorală. Aceste două acte formează prima Constituţie a României.

„Odată cu trecerea noastră la modernitate, am făcut o Constituție. S-a spus: «Trebuie să dăm niște reguli vieții noastre». Vorbim de veacul XIX. De atunci putem noi discuta despre Constituție. Deci a trebuit să ne stabilim niște reguli, dacă tot am intrat în epoca modernă, iar aceste reguli au însemnat, în primul rând, elaborarea unei Constituții. Apoi a venit întrebarea: «Cum facem Constituția? După ce ne luăm?» Am constatat ceea ce a constatat toată lumea, că erau fel de fel de modele deja puse în practică. Aceste modele principale erau cel britanic – constituția lor nu era scrisă -, modelul francez și cel american. Însă și belgienii au mai pus în practică o constituție interesantă, în 1831, când s-a născut Belgia ca stat. Este, de fapt, Constituția care a servit ca model în toată Europa. Cine a vrut să se inspire, recurgea la cea belgiană, și am preluat-o și noi”, a explicat, pentru Mediafax, prof. dr. Ion Bulei, de la Facultatea de Istorie a Unversității din București.

Astfel, prin toate cele 133 de articole ale sale, Constituția reglementează principalele relații sociale, drepturile cetățenilor, puterile statului, finanțele, armata, revizuirea actului normativ.

Chiar primul articol arată că „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”. De asemenea, se reglementează drepturile fundamentale ale cetăţenilor. O atenție deosebită este acordată proprietăţii, care este declarată sacră şi neviolabilă (articolul 19), iar ca o puternică garanţie se stabileşte că „nicio lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor” (articolul 17).

 

Condiţii elective

Reglementând puterile statului, Constituţia proclamă că toate puterile emană de la naţiune. Puterea legiuitoare se exercită colectiv de către rege şi reprezentanţa naţională, formată din două camere şi anume: Senatul şi Adunarea Deputaţilor. În ceea ce priveşte Adunarea Deputaţilor, ea era aleasă pe sistemul colegiilor, pe avere, iar referitor la Senat, corpul electoral era împărţit numai în două colegii, tot după avere - iar pentru a fi ales în Senat se cereau, printre altele, două condiţii: un venit „de orice natură de 800 de galben” şi vârsta de 40 de ani.

Mai mult, prin articolul 127 se interzicea posibilitatea suspendării Constituţiei, ca şi revizuirea acesteia (articolul 128), iar articole 101 şi 102 stabileau că o lege va preciza responsabilitatea şi pedepsele aplicabile miniştrilor, pentru crime şi delicte.

„Oamenii de la acea vreme nu s-au gândit mult cum primesc Constituția, ci o percepeau ca ceva ce funcționa. Și a funcționat. Cuza a adus niște modificări importante. O găselniță a fost dreptul de vot: «Cine vota?». A restrâns votul. Potrivit acestui drept, se alegeau reprezentanții noștri. Nu votau mulți oameni, pentru că nu erau alfabetizați. Asta era o problemă. Lascăr Catargiu spunea: «Ce să voteze? Habar n-au pe ce lume sunt»”, a subliniat profesorul de istorie.

 

Drepturi depline pentru evrei, între primele schimbări aduse Constituției

Controverse privind modificările aduse Legii fundamentale au existat întotdeauna.

„Au fost discuții mai ales privind realizarea unei Constituții care să fie acceptată de toată lumea și să fie împărtășită și de străini. De exemplu, marile puteri europene ne-au cerut să modificăm un articol, Articolul 7. În legea Constituției din 1866, Articolul 7 spunea că nu au drepturi în țara asta decât cei care sunt cetățeni români. Or, evreii nu erau cetățeni români. Evreimea a cerut modificarea, însă elita nu a vrut să modifice. Și au fost dezbateri chiar foarte vii, foarte vehemente. Nu voia elita, pentru că evreii erau considerați concurenții românilor. Evreii nu s-au lăsat – au profitat de faptul că a fost Congresul de la Berlin din 1878 și ne-au obligat să modificăm. La Congres au cerut să se modifice și articolul acesta. Ai noștri nu au vrut, dar nu au avut încotro”, a mai spus Ion Bulei.

 

Constituţia din 1923

Mai târziu, în 1923, Constituția României a suferit modificări importante, rezultatul fiind proiectul Partidului Liberal, promulgat la 28 martie. Adoptarea Constituţiei a fost considerată nelegală deoarece nu s-au respectat în întregime regulile de revizuire a Legii fundamentale stabilite prin Articolul 128 din 1866.

Legea fundamentală din 1923 e sistematizată pe titluri referitoare la teritoriul României, la drepturile românilor, la puterile statului, la finanţe, la puterea armată, revizuirea Constituţiei. Aceasta proclamă drepturi şi libertăţi egale pentru toţi. Cât priveşte egalitatea în drepturi a femeii cu bărbatul, prin Articolul 6, alineatul 2, se spunea că legile speciale „vor determina condiţiile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice”. De asemenea, proprietatea este garantată prin Articolul 17, iar Articolul 15 interzice înfiinţarea pedepsei confiscării averilor.

Dacă ne gândim la puterile statului, Constituţia din 1923 stabileşte că puterea legislativă se exercită colectiv de rege şi reprezentanţa naţională. Aceasta este formată din două camere, Adunarea Deputaţilor şi Senatul, alese prin vot universal, egal, direct, obligatoriu şi secret. Senatul cuprindea şi senatori de drept, iar pentru a fi ales senator se cerea vârsta de 40 de ani împliniţi. De asemenea, aceeași lege prevedea că puterea executivă aparţinea regelui şi o exercita prin Guvern, și tot atunci este înființat Consiliul legislativ.

 

Dictatura carlistă

Mai târziu, Regele Carol al II-lea instaurează, la 10 februarie 1938, dictatura personală. Consacrarea juridică a dictaturii regale este realizată prin noua Constituţie, iar proiectul este supus la 24 februarie plebiscitului. Constituţia este promulgată la 27 februarie şi publicată la 28 februarie 1938. Prevederile Constituţiei consacră dictatura regală, iar semnificativ este faptul că titlul doi al Constituţiei începe prin a prevedea datoriile cetăţenilor.

Potrivit Constituţiei, este interzisă propovăduirea schimbării formei de guvernământ şi a luptei de clasă (Articolul 7), împărţirea ori distribuirea averii altora, scutirea de impozite, fiind apărată și proprietatea. De asemenea, sunt cuprinse mai multe dispoziţii asemănătoare cu cele existente în constituţiile precedente.

Începând cu 1938, Regele desfiinţează partidele politice

„Regele Carol al II-lea a instaurat un fel de dictatură regală. O modifică radical, în sensul că este o singură cameră, care face totul, nu mai sunt filtre prin care să treacă orice. Se desființează partidele și nu mai e decât unul, partidul Renașterii Naționale”, explică istoricul.

În septembrie 1940, Regele este obligat să abdice în favoarea fiului său, Constituţia este suspendată, corpurile legiuitoare sunt dizolvate, se reduc prerogativele regale şi este învestit cu puteri depline preşedintele Consiliului de Miniştri. Ulterior, în condiţiile anului 1944, fiind imposibilă elaborarea unei noi constituţii, s-a recurs la soluţia repunerii în vigoare, cu unele modificări, a Constituţiei din 1923 şi a elaborării în continuare a unor acte cu caracter constituţional. (Va urma)

Mihaela Gidei (MF)

Explicaţii foto: 

1. Regele Ferdinand vorbind în faţa primului Parlament al României Mari
2. Constituţia din 1866
3. Alexandru Ioan Cuza
4. Regele Carol I