"Pericolul unei epidemii de gripă este iminent!"
În eventualitatea unei epidemii de boli respiratorii, mai marii din Sănătate vor să instituie vaccinarea obligatorie contra gripei.
Speriaţi de avalanşa de pneumonii, oficialii Ministerului Sănătăţii recomandă populaţiei vaccinarea contra gripei. În ultimele săptămâni, peste 15.300 de români s-au îmbolnăvit de pneumonie, iar şapte dintre cei bolnavi au murit. Cele mai mule cazuri au înregistrate în judeţul Iaşi.
Vaccinul, "scutul" cel mai sigur contra gripei
Autorităţile sanitare îi sfătuiesc pe oameni să se adreseze medicului de familie dacă se simt rău. Antibioticele sunt contraindicate, întrucât pot avea ca efect dezvoltarea rezistenţei virusului şi, pe de altă parte, să distrugă "scutul" de bacterii saprofite care apără organismul. Medicii recomandă vaccinarea antigripală nu numai persoanelor vulnerabile - bătrâni, copiii, bolnavi cardiaci, cu ciroză, diabet etc., ci pentru toate categoriile de populaţie. Ei afirmă că vaccinarea este singura modalitate de a preveni infecţiile respiratorii, care, mai ales la vârstici, pot fi fatale.
Subsecretarul de stat pentru medicina de urgenţă, Raed Arafat, a propus ca firmele să solicite vaccinarea angajaţilor, pe cheltuiala proprie, ca mijloc preventiv pentru a reduce numărul de zile de concediu medical.
În opinia celor din Sănătate, este încă timp pentru vaccinare, întrucât se preconizează ca virusul gripal să atace în România la mijlocul lui decembrie, iar organismul celor care se vaccinează are timp să dezvolte anticorpii necesari pentru a lupta cu virusurile gripale. Cele două tipuri de virus care provoacă nelinişte sunt "Florida" şi "Brisbane".
"Persoanele care nu se vaccinează se expun unui risc major"
După cum ne-a declarat dr. Sonia Drăghici, medic primar boli infecţioase în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Oradea, în urmă cu aproximativ o săptămână, a început campania de vaccinare antigripală şi în judeţul Bihor, când medicii de familie au început vaccinarea gratuită împotriva gripei a persoanelor cu risc major de îmbolnăvire, având prioritate persoanele peste 65 ani, cele cu handicap, copiii, persoanele instituţionalizate, bolnavii HIV-SIDA, diabeticii, bolnavii cardiovasculari, personalul sanitar şi cel din casele de copii şi bătrâni. Persoanele care nu se încadrează în grupele considerate cu risc major de îmbolnăvire, dar doresc să se vaccineze, pot achiziţiona vaccinul din farmacii. În condiţiile în care există peste 200 de tipuri de virusuri, fiecare conţinând propriul antigen, nu există un vaccin care să combine toate antigenele existente şi care să poată preveni toate virozele respiratorii, dar pentru cele mai periculoase există vaccinuri.
"Vaccinarea se face cu un virus gripal inofensiv, care stimulează organismul să producă anticorpii care oferă protecţia împotriva bolii. În acest an se aşteaptă în România un val de îmbolnăviri cu trei tulpine de virus gripal. S-a vehiculat că virusul antigripal ar produce scleroza în plăci. Nu este adevărat, populaţia nu are de ce să îşi facă probleme, niciun virus antigripal nu a produs scleroză în plăci. Este iminent pericolul unei epidemii de gripă sau boli respiratorii în judeţul Bihor. În farmacii se găsesc suficiente doze de vaccin antigripal la preţul de 30 RON. Riscul la care se expun persoanele nevaccinate este unul major.
Persoanele care sunt alergice la ouă nu ar fi trebui să se vaccineze, la fel şi gravidele!", a precizat dr. Drăghici.
"Gripa poate ucide!"
Mariana Fericean - medic primar epidemiolog în cadrul ASP Bihor, avertizează şi ea despre pericolul îmbolnăvirii de gripă: "În judeţul Bihor nu există, deocamdată, pericolul unei epidemii de gripa sau boli respiratorii! Prin vaccinarea antigripală este prevenită numai gripa. Dar recomandăm în mod insistent populaţia să se vaccineze! Pe lângă dozele de vaccin existente, începând de azi, 4 noiembrie, în farmacii soseşte cea de-a treia tranşă de vaccin de la Ministerul Sănătăţii. Pentru a evita îmbolnăvirea, trebuie să avem un mod viaţă sănătos, să facem mişcare în aer liber şi să nu ne tratăm singuri, când apar simptome de gripă. Nu este indicat să luăm antibiotice când suntem răciţi! Riscurile la care se expun persoanele care nu s-au vaccinat este de a se îmbolnăvi de gripă, mai ales bătrânii şi copiii. Să nu uităm că gripa poate ucide! Fac un apel la toţi cei care nu s-au vaccinat până acum să se prezinte la medicul de familie pentru vaccinare, este ultima tranşă de vaccin!", avertizează reprezentanta ASP Bihor.
Nu ne rămâne decât să vă invităm să treceţi pe la farmacii şi pe medicul de familie pentru vaccinare!
Comentarii
Nu există nici un comentariu.