Direcția de Sănătate Publică Bihor a început, de Ziua Mondială de Luptă împoriva Hipertensiunii (17 mai), o campanie de informare, educare, comunicare, prin care specialiștii au diseminat informații și mesaje specifice în cabinetele medicale individuale, prin medicii de familie și asistenții medicali comunitari din județul Bihor.

Hipertensiunea arterială reprezintă o provocare globală de sănătate, fiind principalul factor de risc pentru deces şi disabilitate. În prezent hipertensiunea arterială a atins dimensiuni epidemice. La nivel mondial, 1 din 3 adulți are hipertensiune arterială, 1 din 4 adulți are pre-hipertensiune și 1 din 5 adulți nu știe că are această problemă de sănătate. România rămâne în topul ţărilor cu risc cardiovascular ridicat. În anul 2016 s-a derulat studiul SEPHAR III, care a relevat o prevalenţă a hipertensiunii arteriale de 45,1% în rândul populaţiei adulte. Aproximativ 1 din 5 români nu știe că are hipertensiune arterială, fiind expus unor riscuri importante în ceea ce priveşte starea de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al bolii.

Hipertensiunea arterială este un „ucigaș tăcut”, care în cele mai multe cazuri nu este însoțit de simptome. Când simptomele apar, acest lucru se întâmplă de obicei atunci când tensiunea arterială atinge valori foarte ridicate, când tensiunea crește brusc și suficient de marcat pentru a fi considerată o urgență medicală. Simptomele care pot fi asociate hipertensiunii arteriale sunt: dureri de cap, amețeală, hemoragii nazale, palpitații.