Casa de Cultură a municipiului Oradea, situată lângă Agenţia Tarom, a găzduit, zilele trecute, o nouă întâlnire din ciclul "Sănătatea familiei - şansa viitorului", din cadrul programului iniţiat, luna trecută, de Uniunea Fe
Sanatate
Calciu şi exerciţiu fizic
La Grupul Şcolar Sanitar "Vasile Voiculescu" din Oradea, s-a desfăşurat, recent, o acţiune informativ-educativă cu privire la importanţa calciului în organism, adresată unui grup de elevi din clasa a XII-a de la unitatea de învăţăm&ac
- 16 Mai 2005
- Citeste
Sindicaliştii din Sănătate se pregătesc de proteste
Federaţia Sanitas va picheta săptămâna viitoare sediul Ministerului Sănătăţii şi al Muncii şi Solidarităţii Sociale, solicitând acordarea tichetelor de masă pentru cadrele medicale, dar şi asigurarea fondurilor necesar
- 14 Mai 2005
- Citeste
Distribuitorii de medicamente vor sista livrarea către farmacii şi spitale
Distribuitorii de medicamente vor sista, peste trei zile, livrarea de medicamente către 90 la sută din spitale şi farmacii, dacă nu vor fi găsite soluţiile de recuperare a datoriilor restante, de 200 de milioane de euro, unele datând din 2003. Preşedinte
- 14 Mai 2005
- Citeste
"Vom respecta termenul de onoare"
"Conform legislaţiei în vigoare, în termen de cinci ani de la retrocedarea unei proprietăţi chiriaşul trebuie să-şi găsească soluţia optimă pentru mutare", ne declara dr. Sonia Drăghici, directoarea Spitalului Clinic de Boli Infec&
- 12 Mai 2005
- Citeste
Furnizorii de medicamente au sistat livrările
Spitalele, la un pas de criză, directorii, la un pas destituire Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale din Romania (AFPM) a sistat, începând de luni, livrarea medicamentelor către unităţile sanitare, din cauza datoriilor uriaşe pe care le au acestea
- 12 Mai 2005
- Citeste
Osteodensitometrul, din nou la Oradea
Azi, 10 mai, între orele 10.00-13.30, aparatul performant de măsurare a densităţii oaselor este din nou la Cabinetul "Ecomed", de pe str. Nicolae Jiga nr. 9. Programările s-au putut face la telefon 23.49.48. Cei care doresc să se investigheze şi nu vor reuş
- 10 Mai 2005
- Citeste
Salarii majorate doar pe hârtie pentru personalul medico-legal?
Dacă numeroase servicii de medicină legală din ţară întâmpină grave probleme cum ar fi slaba dotare, personal insuficient şi spaţii improprii, nu acelaşi lucru se poate spune despre Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor.
- 10 Mai 2005
- Citeste
"Rolul staţiunii balneare în promovarea calităţii vieţii"
Aceasta a fost tema simpozionului care s-a desfăşurat, în perioada 6-8 mai, la cea de-a VI-a ediţie a "Zilelor Medicale Felix". Derulat sub egida Societăţii Române de Medicină Fizică şi Recuperare, evenimentul a fost organizat de SC Turism Felix SA
- 09 Mai 2005
- Citeste
Amplu program de reabilitare la Spitalul Clinic de Copii
Mălina POP La Spitalul Clinic de Copii Oradea a fost demarat recent un amplu program de reabilitare, în cadrul căruia vor fi schimbate conductele, geamurile, instalaţiile sanitare şi corpurile de încălzire care sunt vechi de 36 de ani. Potrivit evalu
- 09 Mai 2005
- Citeste
Crişana Digitală


