Cardiologie intervenţională - Intervenţia reuşită nr. 1.000 cu angiograful
Tânăra şi ambiţioasa echipă de cardiologie intervenţională de la Oradea a reuşit o nouă performanţă. Ieri, echipa coordonată de dr. Vlad Babeş a bifat a 1.000-a intervenţie chirurgicală din acest an, o performanţă remarcabilă pentru întreg Compartimentul de Cardiologie Intervenţională de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
Încet, cu efort şi perseverenţă, în spitalul orădean funcţionează cu precizia unui ceas elveţian o echipă de chirurgie cardiologică intervenţională. Începutul activităţii chirurgicale s-a desfăşurat sub supravegherea şi coordonarea profesorului timişorean Milovan Slovenski, anul trecut realizându-se aproximativ 800 de intervenţii chirurgicale cu ajutorul angiografului. Anul acesta echipa dr. Babeş, ajutat în intervenţii de dr. Adrian Pop şi dr. Cornelia Ardelean, şi-a propus atingerea cotei 1.000. Un lucru de neimaginat, nu mai departe de acum doi ani, pacienţii cu probleme cardiace fiind nevoiţi să ia trenul înspre Cluj-Napoca sau Timişoara. În cursul celor o mie de intervenţii chirurgicale s-au efectuat 53 de dilatări percutane (angioplastie cu implantare de stent), o parte dintre pacienţi prezentând leziuni complexe, care au necesitat implantarea a două sau trei stenturi. Până în prezent nu s-a înregistrat niciun eveniment nedorit, echipa orădeană înregistrând un onorabil 0% al ratei de complicaţii majore. „Cred că vor fi încă 500 de intervenţii până la sfâşitul anului. Ceea ce s-a realizat la unitatea noastră este, fără discuţie, o mare performanţă. Doar anul acesta s-au făcut 53 stentări la 34 de pacienţi, toate intervenţiile fiind fără complicaţii. Pentru viitor avem în plan aducerea a încă unui angiograf şi angajarea personalului necesar operării pe el, printr-un program transfrontalier româno-maghiar. Proiectul este în stadiu avansat, acum încercăm să găsim spaţiul adecvat. Probabil va fi amplasat pe două etaje, deoarece spaţiul necesar este undeva la 2.000 de metri pătraţi", ne-a declarat managerul interimar Gavrilă Grebenişan. Intervenţiile chirurgicale sunt suportate financiar din fondurile Ministerul Sănătăţii prin două programe naţionale de cardiologie intervenţională.
nene ai 2 mari greseli ;1ai uitat de domnul doctor POP VIRGIL care si dansul face interventii la fel de spectaculoase si eficiente ca domnul doctor Babes si 2 echipa de medici de la INSTITUTUL INIMII din CLUJ_NAPOCA condusa de doctor conferentiar IANCU