Cu ocazia unui interviu recent, jr. Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, a anunțat iminenta modificare a cadrului legislativ referitor la facilitățile pentru persoanele cu diabet.

 

„Sistemele de monitorizare glicemică și pompele de insulină sunt decontate de CAS Bihor, cu respectarea prevederilor legale. Deocamdată, dispozitivele menționate sunt eliberate prin intermediul farmaciilor cu circuit închis ale furnizorilor aflați în contract cu CAS Bihor. Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin doamna dr. Valeria Herdea, președinta instituției, a inițiat, însă, demersuri pentru modificarea grabnică a prevederilor legale și contractuale, astfel încât aceste sisteme de monitorizare glicemică să fie furnizate și distribuite prin intermediul farmaciilor cu circuit deschis. Odată implementată, această măsură revoluționară va facilita accesul pacienților cu diabet insulino-dependent – obligați, prin sistemul clasic de testare a glicemiei, să se înțepe de mai multe ori pe zi – la sisteme de monitorizare a glicemiei, putând-le procura direct dintr-o farmacie publică, fără a mai fi nevoiți să apeleze la serviciile vreuneia cu circuit închis din componența unităților spitalicești”, a declarat directorul general.

Directorul general Dorel Dulău a mai precizat că, pe parcursul mandatului la conducerea CAS Bihor, problema prevenirii și depistării timpurii a diabetului s-a aflat tot timpul pe agenda sa de lucru: „În iulie 2022, îi anunțam pe asigurații bihoreni că, la nivelul județului nostru, prin intermediul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor și a unui furnizor privat de servicii medicale, devenea posibilă montarea dispozitivelor de furnizare a insulinei, precum și a celor de monitorizare a glicemiei. Până atunci, toți pacienții bihoreni care sufereau de diabet insulino-dependent erau obligați să se deplaseze la Timișoara, județul Bihor fiind arondat Centrului Regional de Diabet Timiș. Datorită demersurilor făcute, cu respectarea cadrului instituțional, în vederea aprobării prestării unor astfel de servicii medicale direct de către furnizori din județul Bihor, pacienții bihoreni beneficiază acum de montarea acestor sisteme și dispozitive medicale la ei acasă, la Oradea, fără a mai fi obligați să se deplaseze la Timișoara”.

Șeful CAS Bihor mai sublinia că în ultimii ani au fost asigurate la timp fondurile necesare tratării persoanelor cu diabet. Prin urmare, Bihorul este, și în ceea ce privește tratarea diabetului, printre județele care asigură multiple facilități pacienților.