De la 1 septembrie, medicii din spitalele publice trec la program prelungit
Începând cu 1 septembrie, medicii care îşi desfăşoară activitatea în spitalele publice trec la programul de lucru european, astfel, vor fi obligaţi să rămână la serviciu opt ore pe zi, nu patru, aşa cum este prevăzut în prezent. Ministerul Sănătăţii invocă faptul că România este singura ţară din Europa, alături de Albania, în care medicii au program de muncă până la prânz.
Măsura Ministerului Sănătăţii nu este văzută cu ochi buni de unii medici români. Cei care au lucrat, însă, în spitalele din Occident spun că fără o creştere substanţială a salariilor şi fără o schimbare din temelii a sistemului, prelungirea timpului de lucru nu este o utilitate. După ce a cunoscut modul de funcţionare a mai multor spitale din Europa, prof. univ. dr. Amorin Popa, doctor în ştiinţe medicale, medic primar boli interne, medic primar diabet, nutriţie, boli metabolice, obezitate şi şeful Clinicii de Diabet din Oradea, este de părere că o asemenea măsură implică reorganizarea spitalului public, tocmai pentru a le oferi medicilor care muncesc opt ore pe zi condiţii adecvate, la standarde europene. "Nu ştiu dacă va fi avantajos pentru început, din păcate, trebuia făcută, prima dată, o restructurare, abia apoi luate alte măsuri. Adevărul este că România, din câte cunosc eu, a rămas singura ţară din Europa unde medicii lucrează câteva ore într-un spital public. Cu toate acestea, eu am văzut cum se lucrează în statele străine şi ce facilităţi au medicii cu program de opt ore pe zi. Au masa asigurată la cantină, cabinete şi toate condiţiile de care au nevoie", a explicat dr. Popa. Interlocutorul nostru mai spune că această măsură ar fi una corectă, dar medicii ar trebui să beneficieze în cadrul spitalului de condiţii hoteliere, de facilităţile unui cabinet privat şi, cel mai important, astfel va creşte accesibilitatea pacienţilor la serviciile medicale. În opinia dr. Nicuşor Lepădatu, lucrurile nu se vor schimba foarte mult, mai ales că, spune acesta, şi înainte un medic avea un program de aproximativ opt ore în cadrul unităţii sanitare. "Pentru noi nu va fi o problemă, deoarece noi nu avem o oră fixă de încheiere a programului. Părerea mea este că dacă tot au luat aceste măsuri, ar trebui regândită foarte bine structura spitalului, mai ales acum, când are foarte multe datorii", a declarat dr. Lepădatu. De asemenea, dr. Dorina Popa, preşedintele Filialei Judeţene a Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie, consideră că este normal să fim în pas cu celelalte state şi să respectăm regulile europene. Şi nu este singura schimbare pe care o are în vedere Ministerul Sănătăţii. Tot de luna viitoare se va limita şi programul medicilor care fac gărzi. Măsura introdusă de Ministerul Sănătăţii adoptă şi câteva particularităţi ale sistemului medical francez. Astfel, profesorii şi medicii care lucrează full time în spital au dreptul să dea consultaţii de tip privat, utilizând spitalul public. Statul le oferă această compensaţie pentru a-i ţine în sistemul public. Medicii au dreptul inclusiv să interneze pacienţi în regim privat şi să pună taxă de consultaţie şi de operaţie, bani pe care îi păstrează.
Noile măsuri cumulate cu noua grilă de salarizare va duce la scăderea veniturilor în Sănătate şi, probabil, la creşterea migraţiei medicilor români.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.