Luni a fost ultima zi a tabărei de pregătire în medicina de urgenţă şi salvări în situaţii speciale MASH (Medical Adventure School in Holiday). Manifestarea a ajuns la cea de-a XII-a ediţie şi s-a desfăşurat în perioada 6-13 august, pe Platoul Glăvoi din Munţii Bihor. Tabăra a reunit în acest an 80 de studenţi de la Facultatea de Medicină, dar şi de la alte specialităţi şi 40 de medici şi salvamontişti. Obiectivul principal al MASH este de pregătirea unui grup de voluntari (studenţi medicinişti şi medici tineri) care să dobândească aptitudini practice şi teoretice ce pot fi puse în aplicare în cazul situaţiilor speciale complexe de salvare, putând, la rândul lor, să asigure instruire tinerilor în acest sens. Pe parcursul unei săptămâni, tinerii au participat la cursuri medicale teoretice şi practice "Managementul politraumatizatului în situaţii speciale", "Agresiuni Biologice", "Triajul victimelor în situaţii de catastrofe şi calamităţi", "Rolul medicului în echipa de salvare". De asemenea, studenţii au participat şi la un program de instruire în tehnica speologică alpină şi au asistat la o demonstraţie de salvare de la înalţime, organizată de Serviciul Public Salvamont Salvaspeo. O noutate în cadrul programului ediţiei din acest an a fost prezenţa Unităţii Mobile de Descarcerare de la SMURD Tg. Mureş, dotată cu echipament de descarcerare şi urgenţă. Aceasta este singura unitate mobilă de acest gen din ţară, dispunând de echipamente de salvare pentru situaţii grele (accidente aviatice sau de tren, dezastre naturale etc.). La manifestare au participat şi lectori străini, printre care dr. Szabo Levente, medic traumatolog din Ungaria, care a participat la cele mai importante salvări internaţionale din ultimii ani (ca, de exemplu, cutremurul din India, din 2001, tsunami, din Indonezia, din 2005), având şi o amplă experienţă acumulată în urma misiunilor sale din Africa. Organizatorii evenimentului au fost: Serviciul pentru Asistenţă în Situaţii Speciale - SARTISS, SMURD Oradea, Societatea Română de Cruce Roşie - Filiala Bihor, Serviciul Public Salvamont Salvaspeo Bihor, Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România - Filiala Crişana, Universitatea din Oradea. Parteneri ai acţiunii sunt Medimpact şi Consiliul Naţional Român de Resuscitare, finanţatori, Consiliul Local Oradea şi Centru pentru Politici şi Servicii de Sănătate, iar sponsori: Clasmotor Toyota şi Banca Transilvania, Novetro-Hannah.