Centrul Oncologic va fi inaugurat înaintea Zilei Naţionale şi cu câteva zile înaintea alegerilor din 9 decembrie. Evenimentul a fost fixat pe 30 noiembrie, managerul Ovidiu Laurean Pop declarând că centrul va fi predat la cheie.

Potrivit declaraţiilor managerului Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu", dr. Ovidiu Laurean Pop, în aceste zile se fac ultimele pregătiri la imobilul ridicat în curtea unităţii pe care o conduce. "În aceste zile se montează tarchetul, un fel de linoleu special pentru unităţile medicale. Mobilierul a fost deja comandat, va sosi după 20 noiembrie. Astfel, pe data de 30 noiembrie lucrările la Centrul Oncologic vor fi finalizate", a precizat managerul Spitalului Municipal. În ce priveşte funcţionarea efectivă a instituţiei, Pop nu ne-a oferit nicio dată concretă, în condiţiile în care mai trebuie obţinut avizul de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii, respectiv autorizaţia finală de la Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare pentru buncărul în care s-a instalat acceleratorul linear, respectiv aparatul de brahiterapie. Viitorul corp de clădire va avea două funcţiuni, însă doar corpul destinat părţii oncologice, cu regim de înălţime P+2, va fi dat în funcţiune, putând funcţiona independent de celelalte două etaje care urmează să fie construite. Proiectul prevede, pe lângă construirea buncărului, care în unele zone are o grosime de 3,5 m, tocmai pentru a se opri radiaţiile, funcţionarea la parter şi a unui CT pentru simulare, aici mai urmând să funcţioneze cabinetele medicale pentru consultaţii, partea de administraţie. De asemenea, la parter, în corpul B al clădirii Spitalului Municipal se va mai amenaja o zonă de spitalizare de zi, cu 20 de fotolii. Întreg palierul are o arie de desfăşurare de peste 1.000 mp. Etajele I şi II vor fi afectate în întregime saloanelor cu două paturi, 35 de saloane pe fiecare nivel. Potrivit managerului Spitalului Municipal, valoarea investită în noul centru, cu dotări, construcţie, reţele se ridică la 7 milioane de euro. În plus, la anul trebuie alocate alte sume pentru finalizarea lucrărilor de la etajele III şi IV. De asemenea, se prevede şi amenajarea spaţiului exterior şi a acceselor în curtea unităţii.