La Băile Felix modernizarea continuă - Spitalul de Recuperare, în haine noi
Spitalul Clinic de Recuperare medicală Băile Felix este un spital public de interes naţional în subordinea Ministerului Sănătăţii. În cei 23 de ani de existenţă, unitatea a parcurs etape controversate în ceea ce priveşte preocuparea pentru dezvoltarea şi lărgirea serviciilor medicale, dotarea cu aparatură modernă şi perfecţionarea profesională.
După anul 2000, prin managerii care s-au perindat la conducerea spitalului, s-a reuşit un curs ascendent pentru modernizarea continuă şi extinderea serviciilor de recuperare. Astfel, în anul 2000, unitatea a primit statutul de Spital Clinic al Universităţii Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, calitate ce a impus standarde superioare. În prezent, spitalul este structurat în două secţii clinice de recuperare, medicină fizică şi balneologie adulţi, idem la secţia copii din Băile 1 Mai, precum şi ambulatoriul integrat al spitalului. Serviciile medicale sunt oferite de o echipă multidisciplinară, alcătuită din medici, asistente medicale, kinetoterapeuţi, maseuri, psihologi etc. Calitatea actului medical a crescut proporţional cu dotarea unităţii cu aparatură modernă, dar şi cu sporirea condiţiilor de cazare şi masă a bolnavilor. În ultimii trei ani de mandat al actualului manager Ramona Nicoleta Suciu, prin investiţiile realizate, spitalul a devenit o unitate de elită în sistemul sanitar din România, a căror servicii sunt mult apreciate de pacienţii care au beneficiat de ele. Nu este o exagerare când se afirmă că "aici se fac minuni", că bolnavii care vin cu baston sau pe targă se externează pe propriile picioare. În anul 2011, s-au reabilitat sala şi bazinele de hidroterapie adulţi, lucrările, în valoare de 700 mii lei, fiind finanţate de Ministerul Sănătăţii. Bazinele au fost dotate cu lifturi mobile. Cu alţi 650 mii lei s-a achiziţionat aparatură şi echipamente medicale pentru toată baza de tratament. Printr-un proiect transfrontalier HU-RO, s-a achiziţionat şi pus în funcţiune un dispozitiv robotizat de educare a mersului (Lokomat), în valoare de 50 mii euro. În anul 2012, investiţiile au continuat cu alte dotări în aparatură şi reabilitări. Din suma de 212 mii lei s-a cumpărat un ecograf, paturi electrice speciale, noptiere şi paturi medicale, dispozitive de dezinfecţie a aerului, aparatură pentru laboratorul de analize medicale. O altă investiţie, în valoare de 231 mii lei, a vizat reabilitarea saloanelor de pacienţi, amenajarea parcului de la secţia de copii, la care a contribuit cu aparatură sportivă şi Fundaţia Neşu. Tot la secţia de copii, s-au reabilitat sălile de bazine, unul fiind botezat de cei mici "Bazinul bomboană". Spălătoria şi bucătăria au fost dotate cu utilaje profesionale în valoare de 220.685 lei. Remarcăm că la aceste sume alocate de la Minister şi bugetul propriu se adaugă şi suma de 221.583 lei, din sponsorizări, bani utilizaţi pentru dotarea saloanelor cu mobilier.
Investiţii importante şi în 2013
În anul 2013, sunt finalizate sau se află în derulare investiţii de mare importanţă şi utilitate pentru servicii medicale complexe. Astfel, se află în stadiu de licitaţie achiziţionarea unui aparat pentru educarea mersului de tip lokomat la secţia copii, un dispozitiv robotizat pentru educarea braţului la adulţi, precum şi reabilitarea sistemului de ventilaţie, dezumidificare în sălile de hidroterapie, instalarea aparatelor de aer condiţionat în tot spitalul, un birou modern de primire etc. Recunoaşterea standardului înalt de dotare şi calitatea superioară a serviciilor medicale prestate încadrează spitalul în categoria II M. La aceasta contribuie şi educaţia profesională continuă a întregului personal, din fondurile spitalului, precum şi activităţile de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală. Aici învăţă şi fac practică studenţi, masteranzi, doctoranzi şi rezidenţi. Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Felix a devenit un reper pentru alte spitale similare din ţară. Manifestarea ştiinţifică "Zilele Medicale Felix", desfăşurată în mai 2013, a ajuns la a 14-a ediţie, manifestare de largă audienţă şi interes, care promovează noutăţi în specialitatea de recuperare medicală şi rolul factorilor naturali şi a apei termale în tratarea diferitelor afecţiuni. Departamentul de Psiho-Neuroştiinţe şi Recuparare din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea, în baza colaborării deja existente cu Clinica Ingolstadt, Germania, a propus un protocol ale cărui obiective vizează teme de cercetare comune, sesiuni de comunicare ştiinţifică, proiecte aplicative pentru creşterea calităţii vieţii şi, nu în ultimul rând, perfecţionarea profesională a celor implicaţi. Toate aceste realizări se regăsesc în aprecierile Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care, în februarie 2013, a acordat acreditarea Spitalului de Recuperare Medicală Felix, ca o recunoaştere naţională a serviciilor medicale practicate la nivelul standardelor europene.
Cinste conducerii si intregului personal !