Tabăra Medical Adventure School in Holiday (MASH) a ajuns la cea de-a XI-a ediţie, care umează să se desfăşoare în Munţii Padiş, în perioada 7-14 august. O parte dintre organizatori, reprezentanţi ai Asociaţiei Studenţilor Medicinişti Oradea (ASMO), ai FiIialei Bihor a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie şi ai Serviciului Public Salvamont Bihor au organizat, ieri, o conferinţă de presă pe această temă. La cea de-a XI-a ediţie a taberei MASH vor lua parte 100 de studenţi de la facultăţile de medicină, dintre care 20 din Oradea, 65 din alte centre universitare din ţară şi 15 studenţi străini, din Germania, Ungaria, Cehia, Indonezia şi Egipt. Tabăra are drept scop instruirea viitorilor medici în medicina de urgenţă cu specific montan, pentru a putea asigura asistenţă medicală pe viitor, în caz de dezastre şi calamităţi. Studenţii vor participa la cursuri de resuscitare cardiorespiratorie, traumatologie, de salvare montană, de tehnică speologică alpină şi de escaladă, de parcurgere a traseelor montane şi de orientare turistică. Potrivit organizatorilor, pentru actuala ediţie a fost ales Padişul ca loc de desfăşurare a taberei, pentru familiarizarea studenţilor cu condiţiile vitrege de mediu, relieful zonei permiţând o excelentă instruire a acestora. Timp de o săptămână, în Padiş se va acorda şi asistenţă medicală gratuită turiştilor care vor avea nevoie, în cortul pus la dispoziţie de filiala Bihor a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie (SNCR). Potrivit lui Mihai Botea, purtător de cuvânt al MASH, organizatorii au în vedere dezvoltarea acestei idei, pentru asigurarea asistenţei medicale pe o perioadă mai îndelungată sau chiar în întreg sezonul estival, când afluxul de turişti este foarte crescut aici. Cheltuielile legate de organizarea taberei se ridică la circa 200 de milioane de lei vechi, costul pentru fiecare student cifrându-se la 4-5 milioane ROL. Taxa de participare este de 1,5 milioane ROL, studenţii având masa asigurată şi cazându-se în corturi. Amenajarea taberei va fi făcută conform unor standarde minime de igienă şi siguranţă, organizându-se bucătărie de campanie, grupuri sanitare, săli de cursuri, punct de acordare a primului ajutor şi iluminarea cu torţe. În ultima zi a taberei, viitorii medici se vor întrece în cadrul unui concurs pentru demonstrarea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite. Tabăra se desfăşoară sub patronajul Universităţii din Oradea şi este organizată de Serviciul pentru Asistenţă în Situaţii Speciale (SARTISS), ASMO, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România, filiala Crişana, SMURD Oradea, SP Salvamont Bihor şi Filiala Bihor a SNCR. Sponsorii actualei ediţii a MASH sunt societăţile comerciale Medimpact şi Discovery din Cluj-Napoca şi Frigoexpres Oradea.