Ministerul Sănătăţii şi reprezentanţii asociaţiilor şi Patronatului medicilor de familie au decis ca, începând cu al treilea trimestru din acest an, să reorganizeze centrele de permanenţă, sub formă de call center. Astfel, la începutul acestei luni au fost înfiinţate două centre pilot de tip call center, unul în mediul urban, respectiv unul în rural, care funcţionează în paralel cu unităţile de permanenţă.

 

Autorităţile centrale au decis o nouă formă de organizare a centrelor de permanenţă, care ar putea fi pusă în aplicare şi în judeţul Bihor. În acest context, medicii de familie ar putea acorda asistenţă medicală în afara orelor din program şi cu un contract de muncă separat. Dacă proiectul pilot va depăşi faza experimentală, cei mai câştigaţi vor fi pacienţii, care nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediul unităţii sanitare, iar informaţiile şi recomandările vor fi oferite telefonic. Până anul acesta, medicii de familie asigurau, în afara programului de muncă, gărzi pentru persoanele care nu necesitau tratament spitalicesc. În acest context, reprezentanţii din sănătate au venit cu o formă nouă de furnizare a serviciilor medicale, prin telefon. Proiectul presupune atât o reorganizare administrativă, cât şi de personal, timp în care cadrele medicale vor fi instruite pentru a utiliza în comunicarea cu pacienţii protocoale standard, fiind disponibili non-stop şi funcţionând după principiul unui centru de consultaţii telefonice. Potrivit preşedintei Asociaţiei Medicilor de Familie, dr. Monica-Eva Vajda, iniţial s-au înfiinţat doar două centre pilot, urmând ca ulterior, în funcţie de eficacitatea acestora, să apară şi altele. "Consider că reorganizarea va aduce beneficii pacienţilor, crescând accesibilitatea către informaţii şi servicii medicale, fără ca aceştia să fie nevoiţi să se deplaseze la spital", a explicat interlocutoarea noastră. În 2008, bihorenii au avut la dispoziţie 22 de unităţi de permanenţă, amplasate în mai multe localităţi din judeţ. În prezent, mai funcţionează doar patru, în Holod, Săcuieni, Valea lui Mihai şi în Sălacea, cu posibilitatea ca autorităţile să mai deschidă şi altele, în viitorul apropiat. "Din păcate, faţă de anul trecut, în 2009 s-au desfiinţat multe unităţi de acest fel, deoarece nu au fost alocaţi suficienţi bani pentru plata salariilor personalului medical", a mai adăugat dr. Vajda. Call center-urile vor funcţiona o perioadă în paralel cu unităţile de permanenţă, şi dacă proiectul va fi aprobat, medicii de familie vor oferi consultaţii prin telefon, în afara orelor de program, fiind plătiţi separat, pentru aceste servicii. Bugetul alocat pentru reorganizarea unităţilor este de aproximativ 26 de milioane lei.