Ministrul face economii, dând afară directori de spitale
În curând, spitalele din România vor funcţiona cu mai puţine persoane în funcţii de conducere. Ministrul Sănătăţii a anunţat, ieri, că vor fi desfiinţate 577 de funcţii de conducere, respectiv de manageri interimari, din spitale.
Scopul pentru care a fost luată această decizie pare a fi strict financiar. Astfel, reducându-se numărul directorilor de la 2.069 la 1.492, se presupune că se va face o economie de peste un milion de lei lunar. "Avem o veste proastă pentru managerii de spitale: vom reduce numărul de directori cu 28 la sută. Astfel, de la 2.069 de funcţii de conducere vom ajunge la 1.492, adică 577 de manageri îşi vor pierde funcţiile", a precizat ministrul Sănătăţii. El a spus că majoritatea acestor directori sunt interimari, iar el ca ministru poate lua decizia desfiinţării acestor funcţii. "Ministrul va aplica reducerea funcţiilor de directori interimari, întrucât Legea 96 ne permite acest lucru. Avem situaţii în care numărul acestor directori a crescut foarte mult. Astfel, într-un spital cu mai puţin de 400 de paturi putem să avem şase funcţii de conducere, iar la peste 400, zece funcţii de conducere şi mă refer la directorii de resurse umane, directorii IT, directorii administrativi. Prea multe funcţii de conducere şi prea mari cheltuieli de personal", a adăugat Cseke Attila. Ministrul Sănătăţii a spus că sunt cazuri în care există chiar câte doi directori medicali. În opinia lui, un spital trebuie să aibă un manager, un director financiar-contabil, un director medical, dacă este spital clinic, un director cercetare-dezvoltare, iar dacă are un număr mai mare de paturi, atunci şi un director de îngrijiri. La nivelul judeţului Bihor urmează să se stabilească care posturi de conducere ale unităţilor sanitare vor fi eliberate.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.