Peste zece mii de bihoreni cu sănătatea pe... carduri
Bihorenii care au călătorit peste hotare, anul trecut, au solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate eliberarea cardului european de sănătate. Aşa se face că, în 2009, peste 10.000 de persoane din judeţ şi-au depus documentele necesare la CAS în vederea obţinerii cardului, act care decontează serviciile medicale efectuate în clinicile din ţările europene.
Aproximativ 10.677 de solicitări au fost depuse, în 2009, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru eliberarea cardului european de sănătate. Bihorenii care au călătorit anul trecut în străinătate şi au beneficiat de serviciile medicale efectuate în clinicile de peste hotare au avut nevoie de cardul respectiv pentru decontarea sumelor aferente tratamentelor sau intervenţiilor chirurgicale. Potrivit directorului economic al CAS Bihor, Luciana Dorca, doar persoanele care au plătit anual, în ultimii 5 ani, contribuţia la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) şi nu sunt trecuţi pe liste cu restanţieri pot beneficia de cardul european de sănătate. Astfel că anul trecut mii de bihoreni au cerut Casei de Asigurări să le elibereze cardul, numărul acestora fiind mult mai mare în comparaţie cu alte judeţe, unde numărul solicitărilor este de ordinul sutelor. Specialiştii spun că fenomenul se datorează faptului că judeţul nostru este situat la graniţă, situaţie care facilitează bihorenilor deplasarea în ţările europene, în special în Ungaria. Cardul este livrat ca scrisoare recomandată simplă la domiciliul asiguratului, în termen de 7 zile lucrătoare de la data verificării actelor depuse, care sunt introduse ulterior în sistemul informatic unic naţional. Documentul este livrat personal asiguratului, nefiind acceptată livrarea acestuia în cutia poştală, iar în cazul în care nu ajunge în posesia persoanei, cardul este returnat la CAS Bihor în termen de maxim 15 zile lucrătoare. Valabilitatea cardului este de 6 luni, din momentul emiterii, cu posibilitatea de a fi reînnoit începând cu data la care expiră. De asemenea, directoarea economică mai precizează că solicitările cele mai multe se înregistrează în lunile de vară, când foarte mulţi bihoreni pleacă în concediu în străinătate, însă nici iarna numărul acestora nu este de neglijat. Reprezentanţii CAS informează că, în situaţii excepţionale, în care asiguratul este internat de urgenţă într-un spital din străinătate, dar nu are cardul de sănătate, acesta poate împuternici o persoană din ţară care să depună la CAS dosarul cu actele necesare. Trebuie ştiut că serviciile medicale se acordă în conformitate cu legislaţia statului membru UE în care se deplasează asiguratul, iar cardul nu poate fi utilizat pe teritoriul altei ţări decât în caz de urgenţă medicală.
Dacă anul trecut peste 10.0000 de persoane au solicitat eliberarea cardul european de sănătate, în primele săptămâni ale acestui an, aproape 700 de bihoreni şi-au depus actele necesare la CAS.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.