Cicoarea este cunoscută de foarte multă vreme pentru proprietăţile ei vindecătoare.
Vechii egipteni o cultivau şi o foloseau pentru tratarea bolilor de ficat, vezică şi rinichi. Datorită taninului din flori, cicoarea are un gust amar. Se pot întrebuinţa atât rădăcinile, cât şi părţile aeriene. Prin aceste componente, ceaiul de cicoare este coleretic, ajutând secreţia de bilă, determinând creşterea diurezei. O cură de două săptămâni cu ceai de cicoare ajută uimitor la creşterea secreţiei de bilă mai ales în cazul consumatorilor de alcool. Pentru cei cu afecţiuni hepatice, acest ceai îşi face simţit efectul încă din primele zile, ameliorând vizibil senzaţiile de înţepături ale ficatului. Este un bun colagog, antispastic intestinal, expectorant şi antiseptic al căilor respiratorii, hipoglicemiant, antidiabetic şi hepatoprotector. Stimulează atât funcţiile hepatice, cât şi cele digestive şi renale. Dar cel mai minunat dar pe care această plantă îl face corpului nostru este acela de a-l ajuta la eliminarea substanţelor toxice din organism. Este o mare binefacere pentru gurmanzii amatori de carne, care neglijează calitatea şi prospeţimea cărnii. Cicoarea este recomandată în angiocolite, inflamaţii ale căilor biliare, dischinezii biliare, hepatită, boli de stomac, afecţiuni renale (litiază şi dischinezie), diabet zaharat. Cicoarea stimulează digestia şi secreţia pancreasului, normalizând valorile glicemiei. Combate reumatismul degenerativ, guta şi artrita. Ceaiul de cicoare este indicat în stări de nervozitate, isterie şi astenie. Cicoarea este înlocuitorul tradiţional al cafelei, fiind foarte asemănătoare la gust cu aceasta, stimulând activitatea cerebrală, fiind indicată pentru susţinerea activităţilor intelectuale intense, favorizând concentrarea mentală. Mai stimulează sistemul nervos, fiind un remediu eficient contra stărilor de somnolenţă şi astenie. Dacă tratamentul intern cu această plantă se realizează printr-un decoct, uşor de realizat, unele afecţiuni de care am amintit mai sus presupun cataplasme, cît şi o tinctură extrem de eficace în cazul reumatismului: într-un recipient de sticlă se introduc inflorescenţele, fără să le presăm, peste care se toarnă alcool, cât să le acopere. Se aşează recipientul în apropierea unei surse de căldură şi se lasă două săptămâni. Fără a se filtra, lichidul obţinut se toarnă pe tifon şi se pansează în zonele dureroase.