Conducerea Primăriei Oradea se pregăteşte din nou să ajusteze sistemul sanitar al oraşului, implicit, al judeţului. Cele două megaspitale administrate de municipalitate sunt în pierdere, în special din cauza subfinanţării de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Cheltuielile de personal sunt în continuare mari, în special la Spitalul Municipal. Primăria se pregăteşte să programeze în gărzi şi somităţile medicale locale, care refuză să presteze astfel de activităţi, şi să introducă coplata în ambulatoriile spitalelor.

La abia trei luni scurse din acest an, municipalitatea a constatat că spitalele luate în administrare sunt în pierdere. Vina o poartă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNSAS) şi Guvernul care alocă tot mai puţin bani pentru decontarea serviciilor medicale. „La o analiză legată de finanţarea spitalelor pe primele două luni, am constatat că ele funcţionează în pierdere şi că, în continuare, avem cheltuieli de personal care depăşesc pragul de 70%, impus de Ministerul Sănătăţii", a spus primarul Ilie Bolojan. Edilul a prezentat şi mai multe documente transmise de CAS Bihor, din care reiese că finanţarea spitalelor orădene a scăzut cu 10-25% pe lună. Astfel, dacă în luna decembrie Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă primea 4.471,78 mii lei, în perioada ianuarie-mai 2011 va primi doar 3.269,8 mii lei pe lună. Situaţia este la fel de dramatică la Spitalul Municipal, care în decembrie anul trecut primea împreună cu Neurologia şi Maternitatea 5.261,89 mii lei, pentru ca în perioada ianuarie-mai anul acesta să primească abia 4.305,806 mii lei. Primarul spune că subfinanţarea e rezultatul acordului Guvernului cu FMI, prin memorandumul semnat în toamnă luându-şi angajamentul reducerii cu 10% a internărilor, prin efect direct fiind reduse cu 10% fondurile alocate CAS Bihor. „Pe luna mai s-ar putea să nu mai avem bani să plătim salariile şi furnizorii utilităţilor medicale. Scăderile înseamnă aproximativ 5-7 milioane de euro pe an şi, ca să le acoperim, ar însemna să alocăm din banii orădenilor către spitale şi să renunţăm la curăţenia în oraş, la asfaltări. Guvernul trebuie să înţeleagă că fără bani nu putem face performanţă în sistemul sanitar", a spus Bolojan. Trei măsuri şi-a propus municipalitatea să ia pentru a salva cumva situaţia, urmând a fi puse în aplicare de comitetele directoare ale spitalelor. Prima se referă la reducerea cheltuielilor de personal şi a sporurilor (cazul celor de la TBC, unde tot personalul primeşte spor de 100%). A doua se referă la redimensionarea laboratoarelor spitalelor, fiecare spital al municipalităţii urmând a rămâne cu câte un singur laborator. A treia măsură vizează sporirea veniturilor. „Singurul spital care realizează venituri ce nu necesită efort managerial este Judeţeanul, prin secţiile de Anatomopatologie, Medicină legală şi Tomograf. Vrem să impunem ca analizele de laborator să se facă aici şi să dispară practica unor medici care alimentează cu trimiteri laboratoare private", a spus primarul. Acesta spune că la Judeţean se vor face analize cu tarife de 30-40% mai mici decât la clinici private.

Coplata în ambulatorii şi gărzi pentru „somităţile locale"

O altă variantă de a scoate bani din serviciile medicale este aceea de a impune medicilor consultaţii în ambulatorii în sistem de coplată. „Sunt unii medici la care este coadă la cabinet. Aici vom introduce coplata, cine vrea să fie consultat de acel medic va plăti o sumă modică între 10-30 de lei, din care 60% va fi al medicului şi 40% rămâne la spital", a spus primarul. Întrebat cum îi va obliga pe medici să „presteze" în ambulatoriu şi nu în cabinetele individuale, primarul a spus „prin regulament şi decizii administrative". În plus, toţi medicii din spitale, indiferent de funcţie, notorietate, pregătire sau titluri universitare, vor fi obligaţi să facă gărzi. Sarcină de serviciu impusă, de asemenea, prin decizii administrative.

Tot ca o măsură de criză, primarul a anunţat că se vor bloca toate angajările de personal acolo unde nu e absolută nevoie, precum şi integrările clinice, adică angajarea în spitale, fără concurs, a angajaţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie. Conducerea Primăriei s-a îndoit şi de veridicitatea evaluărilor făcute personalului medical, adică toţi se comportă excelent în relaţia cu pacienţii şi nu există nicio sancţiune dată la toate spitalele orădene.