Numită popular şi molotru galben, sulfina este recomandată în fitoterapie ca plantă de leac bolnavilor de inimă.

În scop terapeutic, de la sulfină se folosesc doar florile şi vârfurile tulpinilor recoltate în perioada înfloririi (lunile august şi septembrie). Este recomandată uscarea lentă, la umbră. Prezintă gust sărat-amărui şi miros plăcut, aromat, de fîn cosit. Ceaiul de sulfină este un bun emolient, expectorant, antispasmodic, antiseptic, antibacterian, insecticid, astringent, cicatrizant şi anestezic. Este calmant, sedativ, diuretic, vulnerar şi antiinflamator gingival. Se foloseşte în boli ale aparatului respirator (tuse, guturai, bronşită, astm bronşic), boli de stomac (crampe, colici intestinali, vomă, viermi intestinali, tulburări gastro-intestinale, hemoroizi), boli de ficat (icter şi hepatită cronică), afecţiuni renale şi genitale (leucoree, metrite, menstre dureroase, bufeuri ale menopauzei, cistite, retenţie urinară, dureri uterine), afecţiuni cardiovasculare (reglarea tensiunii arteriale, ateroscleroză, dilatarea vaselor periferice, creşterea permeabilităţii vaselor, varice, flebite, tromboze), boli de ochi (conjunctivită, blefarită, umflarea pleoapelor), afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite), boli de piele (furuncule şi răni purulente), afecţiuni ale sistemului nervos (hiperexcitabilitate, isterie, boli de nervi, spasme, ameţeli, migrene, dureri de cap, insomnie, anorexie), dureri reumatice. În uz intern, sulfina se foloseşte sub formă de infuzie, 20 g plantă la 1 litru de apă clocotită, câte 2-3 căni/zi, în cure de maximum 3 săptămâni, urmate obligatoriu de cel puţin o săptămână de pauză. Pentru folosinţă externă, se prepară o infuzie concentrată, din 60 g plantă la un litru de apă; se fac spălături oculare, loţionări în cazul bolilor de piele şi se foloseşte pentru gargare în afecţiuni bucale. Din aceeaşi infuzie concentrată se beau 2 căni/zi în caz de varice şi se fac spălături pe leziunile varicoase.