Un nou pavilion în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie
Ministerul Sănătăţii ar putea aproba finanţarea construirii unui nou pavilion în incinta Spitalului de Pneumoftiziologie din Oradea. În noua clădire ar urma să se mute secţiile de Boli infecţioase şi de Boli dermato-venerice ale Spitalului Judeţean, precum şi dispensarul TBC. Pentru obţinerea aprobării din partea Ministerului, mâine se va deplasa la Bucureşti conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie, care va prezenta nota de fundamentare şi studiul de fezabilitate pentru noul Pavilion.
Prefectul Mircea Ghitea a anunţat că proiectul prevede construcţia unei clădiri alcătuite din parter şi două etaje, suprafaţa construită urmând să fie de aproximativ 3.000 mp. "Se urmăreşte reducerea numărului de paturi la cele două secţii ale Spitalului Judeţean, dar şi eliberarea clădirilor pe care le ocupă în prezent pentru alte obiective utile comunităţii. Suntem convinşi că şi autorităţile locale şi judeţene ne vor sprijini în acest demers", a declarat Ghitea, adăugând că întâlnirea de la Bucureşti a fost programată în urma vizitei făcute de ministrul Eugen Nicolăescu la Oradea în data de 9 noiembrie. Ridicarea construcţiei ar costa 2,5 milioane de euro. Totodată, Mircea Ghitea a precizat că finanţarea construirii noului Pavilion ar urma să se facă în paralel cu acordarea sumelor necesare Spitalului de Pneumoftiziologie pentru a putea fi acreditat. Astfel, pentru a îndeplini toate cerinţele pentru acreditare Spitalul orădean mai are nevoie de 1,4-1,5 milioane de lei. "Noul Pavilion va fi construit cu respectarea tuturor circuitelor necesare acreditării", a precizat prefectul de Bihor. Se preconizează reducerea paturilor de la Secţia de Boli infecţioase de la 100 la 60, iar la Secţia de Boli dermato-venerice, de la 30 la 24. În prezent, dispensarul TBC funcţionează în apropierea Parcului Brătianu, Secţia de Boli infecţioase, lângă Tribunalul Bihor, iar Secţia de Boli dermato-venerice, la Staţionar II. În această ultimă clădire urmează să se mute Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean. Prefectul Mircea Ghitea a mai declarat că a primit semnale din partea Consiliului Local Oradea cu privire la reabilitarea străzii Izvorului şi intubarea Văii Sălbatice, astfel încât zona să poată fi amenajată. Se are în vedere inclusiv amenajarea unei parcări în faţa Spitalului.
Ce sa mai faci?, vorba lu' Badea: "Traim in Romanaia, si asta ne ocupa tot timpul". Noi singuri ne facem asta cu manutele noastre. Daca ei(doctorii de orice fel) ar stii ca noi(cetatenii de orice fel) nu le "impingem" nimic "pe sub mana", atunci ei nu ar mai cere. Dar daca noi i-am invatat atunci cred ca noi suntem si cei care trebuie sa-i dezvatam de obiceiuri balcanice. Romania, nu e saraca, are in componenta ei numai oameni iresponsabili care sunt interesati doar de ei si de "familiile" lor. Traiasca nepotismul si spaga! Vivat Romania!
Domnilor de la Directia de Sanatate Bihor si de la Parchetul Bihor va rugama verivicati la Spitalul Marghita:pensionarile de boala facute de dr.kekedy.balint horbert care sunt facute pe bani nefiind reale.-mizerie totala in spital,mancare slaba,garzi facute aiurea,trebue insistat mult ca sa se prezinte un medic la camera de garda lavreun caz,mai ales cand de garda se afla marele AFACERIST Kekedi.Pana cand se mai continua in asemenea hal?