Primăria municipiului Oradea, SC Bene International SRL şi Asociaţia ROREC organizează sâmbătă, 5 octombrie, între orele 10.00 şi 17.00, campania cu premii - minicolectare deşeuri de echipamente electrice şi electronice "Locul deşeurilor nu e în casă, trimite-le la plimbare!".
Social
Zece mii de şomeri în Bihor
Peste zece mii de bihoreni sunt înregistraţi ca şomeri în baza de date a AJOFM Bihor, reprezentanţii acestei instituţii aşteptându-se ca numărul acestora să crească în sezonul rece. Rata şomajului la sfârşitul lunii august 2013 în judeţul nostru este de 3.81%.
- 26 Septembrie 2013
- Citeste
Habitat şi voluntarii Celestica au construit încă o casă - O nouă familie a primit locuinţă
Peste 300 de voluntari, angajaţi ai companiei Celestica România din Oradea, au dat o mână de ajutor la construirea locuinţei unei colege de-a lor.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Primăria şi beiuşenii nu sunt interesaţi - Magistrala de gaz îi lasă rece
Deși Beiușul este numai parțial încălzit cu apă geotermală, majoritatea gospodăriilor individuale continuând să folosească sisteme de încălzire tradiționale, pe bază de combustibil solid, mai ales lemn, nimeni nu pare interesat de oportunitatea pe care gazul metan o reprezintă.
- 17 Septembrie 2013
- Citeste
Veniturile, raportate la ISR - Reguli noi la acordarea ajutoarelor de încălzire
Reglementările privind ajutoarele sociale de încălzire au fost modificate, după ce un act normativ a intrat în vigoare la începutul acestei luni.
- 15 Septembrie 2013
- Citeste
Afaceri pentru sprijinirea comunităţilor rome - Cursuri pentru întreprinzători
Până mâine, 12 septembrie, la Oradea se desfăşoară cel de-al şaselea seminar regional de formare dedicat antreprenoriatului social, intitulat „Competenţe antreprenoriale în economia socială".
- 10 Septembrie 2013
- Citeste
Parteneriat Habitat pentru Umanitate şi angajaţii Celestica - Sute de voluntari ridică o casă pentru o colegă
Peste 300 de voluntari, angajaţi ai companiei Celestica România din Oradea, dau o mână de ajutor zilele acestea la construirea locuinţei unei colege de-a lor.
- 10 Septembrie 2013
- Citeste
Lanţ uman la Oradea - Şi-au dat mâna pentru solidaritate
Câteva sute de persoane şi-au dat mâna şi au format un lanţ uman de la sediul Asociaţiei Naţionale a Surzilor, filiala Oradea, şi până la Primăria Municipiului, mesajul participanţilor fiind: "La mulţi ani tuturor surzilor din lume! Veniţi să descoperiţi România".
- 08 Septembrie 2013
- Citeste
Pentru iubitorii de aer curat - Începe Săptămâna Europeană a Mobilității
Din 16 şi până pe 22 septembrie, se va organiza la Oradea "Săptămâna Europeană a Mobilității", un eveniment conceput pentru a încuraja autorităţile să promoveze măsuri de transport sustenabile și cetățenii să foloseasca mijloace alternative de transport, cu scopul de a imbunătăți starea mediului și calitatea vieții in orașe.
- 06 Septembrie 2013
- Citeste
Până în toamna lui 2014 în Oradea vor fi 15 km de pistă - Bucurie pentru biciclişti
Pe lângă pista de biciclete care se va construi de la Oradea la Berettyoujfalu, municipalitatea va mai amenaja încă o pistă de aproape 6 mii de metri pe direcţia Sovata - Oneştilor - Calea Aradului - Parcul Padiş - Peţa (în zona magazinului Obi) - Şoseaua de Centură, până la graniţa cu Sânmartin.
- 05 Septembrie 2013
- Citeste


