Timp de o săptămână, începând cu data de 9 noiembrie, Direcția de Asistență Socială (DAS) Oradea s-a alăturat campaniei pentru vaccinare împotriva Covid-19.

 

Astfel, echipe formate din asistenți sociali și medicali din cadrul Direcției de Asistență Socială Oradea au împărțit zilnic, pliante informative cu privire la vaccinare, în zonele aglomerate din municipiu, respectiv în zona centrală, piețe, stații de tramvai și autobuz, au discutat cu oamenii și i-au îndemnat să se vaccineze pentru a se proteja pe ei și pe cei din jur.

„Colegii i-au informat pe orădeni despre cum funcționează vaccinul, despre modul cum reduce considerabil riscul de boală severă și limitează răspândirea virusului, despre efectele grave pe care infectarea cu virusul SARS-Cov-2 o are asupra sănătății pe termen lung și despre centrele de vaccinare din oraș”, anunță Consuella Govor, responsabil cu presa în cadrul DAS Oradea.

Potrivit acesteia, până în prezent au fost contactate peste 500 de persoane aflate în evidența DASO, persoane imobilizate la domiciliu sau nedeplasabile, asistenți personali ai acestora, precum și membrii familiei care locuiesc în aceeași gospodărie, pentru a fi înscrise în vederea vaccinării de către echipa mobilă formată din personalul medical din cadrul Direcției de Sănătate Publică Bihor.

Orădenii care nu s-au vaccinat până acum se pot imuniza împotriva Covid- 19 în cele cinci centre de vaccinare puse la dispoziție de către municipalitate: Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Orășelul Copiilor, Centrul modular din Centrul Civic, Centrul mobil din galeria Auchan, Centrul mobil din Era Shopping Park. Un alt centru de vaccinare se află la Spitalul Pelican Oradea. Toate centrele sunt deschise zilnic, în intervalul orar 08.00 - 20.00, iar vaccinarea se efectuează în timp scurt și, cu sprijinul municipalității, în cele mai bune condiții de siguranță sanitară.

„Mă bucur că mare parte din cetățenii cu care am discutat zilnic pe teren au fost deschiși și au apreciat inițiativa noastră de a veni înspre ei. Sper ca această inițiativă să aibă ecou și, printr-un efort comun, să limităm efectele pandemiei. Vom continua să fim prezenți în comunitate, în special în zonele defavorizate, să informăm și să îndrumăm cetățenii să se vaccineze. Încă o dată, în această perioadă dificilă prin care trecem cu toții, se evidențiază rolul nostru, al celor din asistență socială, care este să fim aproape de cei din comunitate, să le aflăm nevoile și să îi sprijinim acolo unde este nevoie”, a precizat Anca Grama, directorul DAS Oradea.