DAS Oradea aduce la cunoștință celor interesați modificările legislative apărute ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României în ceea ce privește acordarea și plata indemnizației pentru creșterea copilului, a stimulentului de inserție și a indemnizației pentru program de lucru redus la patru ore.

În acest sens, conform Decretului nr.195/2020, a OUG nr.30/18.03.2020 și a OUG nr.32/26.03.2020:

1. Acordarea stimulentului de inserţie se efectuează fără întrerupere, pe o perioadă de 90 zile, în cazul persoanelor care, începând cu data intrării în vigoare a OUG nr.30/18.03.2020, se află în una sau mai multe dintre următoarele situaţii: beneficiază de concedii medicale şi indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii; concedii medicale şi indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă, exclusiv pentru situaţiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; concedii medicale şi indemnizaţii pentru îngrijirea copilului bolnav; beneficiază de concediul prevăzut de Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ; se află în situația întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare; li s-a suspendat ori le-a încetat raportul de muncă ori de serviciu, ca urmare a instituirii situaţiei de urgenţă în condiţiile OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. Persoanele care se află în plata stimulentului de inserție sau a indemnizației pentru program de lucru redus la 4 ore vor transmite AJPIS Bihor, prin poșta electronică, copia actului care atestă că se află în una din situațiile de mai sus (certificat medical sau adeverință de la angajator);

2. Pentru persoanele beneficiare ale indemnizaţiei pentru creşterea copiilor care se află în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului la data instituirii stării de urgenţă, plata acestei indemnizaţii se asigură pe toată durata instituirii stării de urgenţă şi în situaţia în care copilul a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap sau urmează să împlinească vârsta prevăzută de lege, în această perioadă.

3. Persoanele care se află în situaţiile prevăzute la punctul 1 pot opta pentru acordarea stimulentului de inserţie sau reîntoarcerea în concediul pentru creşterea copiilor şi acordarea indemnizaţiei aferente. În acest sens, persoanele îndreptăţite transmit, prin poşta electronică la AJPIS Bihor,  numai cererea prevăzută de actele normative în vigoare. 

De menţionat că toate informațiile privind cererile, declaraţiile şi documentele doveditoare necesare acordării indemnizaţiei pentru creșterea copilului, a stimulentului de inserție, precum și a celorlalte drepturi prevăzute de OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioarele, se găsesc pe site-ul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea: www.daso-oradea.ro/protectia-copilului. Informaţii suplimentare se pot afla şi telefonic, la numerele de telefon: 0259/441677: interior 105/136 sau la 0730/270206.