DGASPC Bihor „scapă" de serviciile sociale - Au fost semnate primele contracte de externalizare
Asociaţia româno-germană Alsterdorf a semnat, ieri, primele contracte de preluare a unora dintre serviciile sociale scoase la licitaţie de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor. Astfel, începând cu data de 1 decembrie, cinci locuinţe protejate din Oradea, precum şi Casa Frankfurt, Casa Max şi Casa Săcueni, vor fi administrate de asociaţie. În total, 59 de persoane au fost preluate de Asociaţia Alsterdorf.
În urma licitaţiei organizate de DGASPC Bihor în perioada septembrie - octombrie 2011, Asociaţei româno-germane Alsterdorf i-au fost atribuite serviciile sociale de la cinci apartamente, locuinţe protejate din Oradea în care locuiesc persoane cu dizabilităţi, precum şi cele de la Casa Max, Casa Frankfurt (ambele din Oradea) şi Casa Săcueni (din Săcueni). "În acest an, aniversăm 20 de ani de când suntem în România, în judeţul Bihor. Ziua de azi (n.r. - ieri, 15 noiembrie) este deosebită pentru Asociaţia Alsterdorf. Tocmai venim de la DGASPC Bihor, unde am semnat opt contracte, pentru opt module pe care le preluăm de la 1 decembrie. Este primul proiect de acest gen din România, care vizează externalizarea serviciilor sociale. În baza contractelor semnate, statul se angajează să ne plătească serviciile printr-un standard minim de cost, iar noi ne vom gestiona în funcţie de aceşti bani. Imobilele pe care le-am primit erau deja în proprietatea noastră", a declarat dr. Michael Wunder, preşedintele Asociaţiei, adăugând că în cele opt locuinţe beneficiază de servicii sociale 59 de persoane. De asemenea, au fost preluaţi 20 de asistenţi maternali. Potrivit lui Wunder, era timpul ca România să facă pasul spre externalizarea serviciilor sociale, pentru că ONG-urile pot gestiona mai bine aceste probleme decât statul. "Azi am început negocieri pentru a prelua alte servicii sociale pe care DGASPC Bihor le va scoate la licitaţii", susţine Wunder. Acesta a declarat că suma negociată cu DGASPC Bihor pentru fiecare asistat social, mult mai mică decât plătea până acum Consiliul Judeţean Bihor pentru aceste servicii, nu acoperă toate cheltuielile, astfel că va fi nevoie de alţi bani proveniţi din sponsorizări sau donaţii.
"Banii nu ajung pentru cheltuielile de investiţii, pentru reparaţii sau pentru cheltuieli neprevăzute, ci doar pentru personal, întreţinere şi alimente", a afirmat preşedintele Asociaţiei Alsterdorf.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.