Fundația Comunitară Oradea a strâns, până în prezent, peste 500.000 lei, în vederea achiziționării de echipamente medicale necesare Spitalului Municipal.

La scurt timp după declararea pandemiei de coronavirus, Fundația Comunitară Oradea a demarat, pe 16 martie, campania „Solidaritate Bihor Covid-19”, în vederea achiziționării de echipamente medicale necesare Spitalului Clinic Municipal ,,Dr. Gavril Curteanu” Oradea, secția ATI.

„Până acum, s-au strâns 521.874 lei, printr-o deosebită mobilizare a multor oameni de bine, care nu au ezitat și au pus umărul pentru a ajuta comunitatea să se pregătească pentru ce va urma. Aceasta reprezintă 78% din suma necesară achiziționării echipamentelor identificate împreună cu medicii specialiști din linia întâi ca fiind urgente în lupta cu Covid-19 în județul nostru”, anunţă, printr-un comunicat de presă, Claudia Abrudan, directoarea executivă a Fundaţiei Comunitare Oradea. Potrivit acesteia, prima prioritate a fost procurarea unui videolaringoscop și a unei stații centrale cu zece sisteme de monitorizare pentru funcțiile vitale, în valoare totală de 268.376 lei.

În plus, au fost achiziționate 4000 de kituri de testare și recoltare în valoare de 115.294 lei. Prima livrare din această comandă trebuia să ajungă ieri, 30 martie, la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea. De asemenea, cu sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare, Fundaţia Comunitară Oradea a achiziționat și livrat 100 de ochelari de protecție și 200 de combinezoane de unică folosință la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita. Totodată, Asociația „Amia - suflet de copil” și grupul „Sunt mămică, ce să fac?” au donat pentru a acoperi costul a 300 de măști de protecție pentru Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea și Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita”.

Următoarea urgență semnalată de cadrele medicale este procurarea a două aparate de ventilație mecanică Puritan Bennett 980 pentru cazurile critice. Costul acestor echipamente este de 242.699 lei, fiind nevoie în continuare de donații și sponsorizări pentru a acoperi întreaga sumă necesară.

Ca urmare a colaborării mai multor companii (Superbon, RXP Advertising, Laser Concept Design, You4Edu și Decitex RO), a început producerea a 500 de viziere medicale pe zi, ce vor fi distribuite gratuit, în funcție de cererile venite din spitalele județului.

„Mulțumim din suflet celor 533 de donatori persoane fizice, companiilor Madrugada, Communications Media, Celestica, ING Tech, Hitech Cool and Heat, Velineo, Salex Prod Com, Agroind Cauceau, IPTE Romania, Eurobac, Vioral Castings, Sema Express, Eco Bihor, Ach Trans Solution, Rom Consult Expert SRL, Expert Software, Expert Biz Solutions, Expert Erp Solutions, Asociației pentru Relații Comunitare, Amia - suflet de copil, grupului Sunt mămică, ce să fac? și partenerilor de comunicare Ghid Local și Blackboard”, a conchis Claudia Abrudan.