Dublă recoltare de organe la Oradea - Există viaţă după moarte
La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea acest weekend a fost un maraton al prelevărilor de organe. Acum, în România anului 2013, sunt 80 de donatori de organe, cu cei 2 donatori din Oradea, o pacienta de 44 ani din judeţul Bihor şi un tânăr de 27 ani, din Bistriţa, a căror familii zdrobite de durere au fost de acord cu salvarea vieţilor unor necunoscuţi şi au semnat pentru donarea de organe. "Anul 2013 a reprezentat un progres
remarcabil în Programul de Transplant, în ceea ce înseamnă identificarea donatorilor de organe şi numărul de transplante efectuate. În prima parte a anului 2013 s-a depăşit numărul de donatori din 2012, care a fost de 65. Acest lucru a fost remarcat de Comisia Europeană, de experţi în transplant, la un workshop din Zagreb, Croaţia, unde am participat în perioada 17-18 iulie ca reprezentant al României în grupul SEEHN pe probleme de transplant", a precizat dr. Carmen Pantiş, coordonatorul Programului de Transplant din Bihor. Conform declaraţiilor acesteia, la conferinţa din Croaţia, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, condus de dr. Gheorghe Carp a fost evidenţiat ca cel mai bun spital din România privind implementarea Programului Naţional de identificare a potenţialilor donatori, având performanţe similare spitalelor din Croaţia şi Spania, lideri europeni în ceea ce priveşte transplantul de organe.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.