Duminica trecută a fost una „plină" la Centrul "Don Orione" din Oradea. Între orele 14.00 şi 19.00, peste 600 de persoane, elevi ai liceului, copii şi tineri de la grupele de cercetaşi şi oratoriu, părinţi, profesori, membri ai Congregaţiei, au cântat, au prezentat scenete şi mai ales au dansat mai mult de jumătate din timpul petrecut împreună.

La ora 14.00 a început un spectacol neprotocolar, în care au evoluat cu scenete, cântece şi dansuri copiii din toate cele trei cicluri şcolare de la Liceul "Don Orione", dar şi membrii grupurilor de Oratoriu şi Scout - Lupişori (7-12 ani), Reparto (12-16 ani), Noviciat (16-17) şi Clan-Foc (peste 17 ani) - susţinuţi şi acompaniaţi cu aplauze de cei din sală. Prin scenetele prezentate, dar şi printr-un film de scurt-metraj în care joacă exclusiv cercetaşii din grupele mai mari de vârstă, tinerii au subliniat semnificaţia reală a Crăciunului - naşterea lui Isus Cristos, care ar trebui marcată prin gesturi de bunătate faţă de aproapele nostru aflat la nevoie, nu prin excese culinare sau prin cheltuieli deosebite pentru persoana proprie. În filmul realizat de cercetaşi se prezenta Crăciunul din perspectiva a trei familii: una a unui om de afaceri, care îşi trimitea secretara să cumpere cadouri pentru copii între două şpăgi, iar soţia acestuia sărbătorea prin excursii la shopping în străinătate, o altă familie petrecea Crăciunul într-o atmosferă decentă, cu cadouri pentru copii şi cu rugăciune, iar o a treia suferea în singurătate, fără căldură şi fără mâncare. Spectatorii se puteau întreba dacă nu cumva primele două familii ar fi trebuit să facă ceva pentru a treia, pentru a serba cu adevărat Crăciunul. Un personaj amuzant care a apărut în mai multe scenete a fost porcul, eroul Crăciunului „tradiţional", care la un moment dat cânta în hohotele de râs ale sălii că „e sărbătoare, e bucurie, sunteţi mai buni pentru că eu sunt la voi în farfurie". Tinerii au ştiut să transmită într-un mod plăcut mesaje serioase, iar atmosfera a fost una caldă, în care părinţii şi ceilalţi spectatori s-au ridicat adesea în picioare, au cântat şi au bătut din palme pe ritmul pieselor cântate de copii. Între orele 16.00 şi 17.00 s-a făcut o „pauză" dansantă. Scaunele din sala de festivităţi a Centrului "Don Orione" au fost adunate la perete şi majoritatea celor prezenţi, copii şi adulţi, călugări, profesori, părinţi, animatori de la oratoriu şi cercetaşi, au dansat pe melodii de succes din prezent, cum ar fi Danza Kuduro, dar şi pe muzica anilor 80 sau pe muzică populară românească. La ora 17.00 a început un spectacol de colinde interpretate de elevii Liceului "Don Orione", începând cu cei din clasa I şi terminând cu cei din clasele mari, coordonaţi de profesoarele Iohana Păscar şi Nicoleta Arendaş. Directorul Liceului, profesorul Alexandru Stoica, a făcut un apel la cei prezenţi să fie alături de Vlăduţ Vaida, băieţelul din Oradea care se află acum la un tratament costisitor în Elveţia pentru a învinge o tumoare craniană. În urma acestei acţiuni, s-au adunat peste 3000 de lei, care vor fi trimişi familiei copilului bolnav.

După aproape 5 ore de distracţie frumoasă şi decentă, participanţii, membri ai marii familii orionine, s-au îndreptat spre casă mai pregătiţi pentru a aştepta cum se cuvine Crăciunul.