Oradea a fost, sâmbătă, gazda unui eveniment inedit organizat de Clubul Sportiv al Surzilor "Tăcerea" din Oradea. Câteva sute de persoane şi-au dat mâna şi au format un lanţ uman de la sediul Asociaţiei Naţionale a Surzilor, filiala Oradea, şi până la Primăria Municipiului, mesajul participanţilor fiind: "La mulţi ani tuturor surzilor din lume! Veniţi să descoperiţi România".

Clubul Sportiv al Surzilor "Tăcerea", din Oradea, la iniţiativa artistului plastic cu deficienţă de auz Ilisie Remus, a realizat, sâmbătă, o acţiune culturală, un happening, documentat video de artist. Câteva sute de oameni au format un lanţ uman, participanţii ţinându-se de mână şi formând astfel un şir de la Asociaţia Surzilor şi până la Primăria Oradea. Lanţul uman a început din poarta sediului Asociaţiei Surzilor de pe strada General Traian Moşoiu şi a continuat pe ruta următoare (pe spaţiu pietonal): Piaţa 1 Decembrie, strada Vasile Alecsandri, pasajul Vulturul Negru, Piaţa Unirii până la Turnul Primăriei. Artistul - coordonator Ilisie Remus a filmat şirul de oameni pe tot traseul, documentarul terminându-se astfel cu o perspectivă amplă asupra oraşului şi cu un mesaj pentru toţi surzii din lume: "La mulţi ani tuturor surzilor din lume! Veniţi să descoperiţi România!". Potrivit organizatorilor, scopul acestui proiect artistic a fost acela de a se face  cunoscuţi întregii lumi, dorinţa celor prezenţi fiind ca societatea să înţeleagă că şi în România există asociaţii ale persoanelor cu deficienţe de auz şi surzi implicaţi în activităţi culturale şi sportive, că şi aici există colaborare între surzi, auzitori şi autorităţi. Documentarul video realizat va fi trimis în Franţa şi proiectat în cadrul Zilei Mondiale a Surzilor din 28 septembrie 2013. Happeningul nu s-a realizat întâmplător sâmbătă, data de 7 septembrie marcând 10 ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv al Surzilor "Tăcerea" din Oradea. La eveniment au fost prezenţi turişti şi sportivi români surzi veniţi din toată ţara pentru a participa la aniversare, aproximativ 500 de oameni, dar şi cetăţeni ai oraşului, susţinători ai proiectului artistic.