Satul Sighiştel din sud-estul Bihorului l-a sărbătorit pe Paşca Atanasă (nr. 107), născut la 4 octombrie 1911, din părinţii Paşca Andrei (de la butuc) şi Paşca Ana, ca fată Pele, venită noră din Câmpanii de Jos, de la Hărcuţa. Atanasă a mai avut un frate, decedat la 4 ani şi o soră, decedată la 3 ani. Pe atunci selecţia naturală era cea care stabilea numărul membrilor unei familii.

Primele întâmplări care i-au rămas în minte se leagă de tristele evenimente care au zguduit Sighiştelul în perioada 1918-1919. (...) În 3 martie 1919 gărzile roşii maghiare au revenit în sat, după ce au anunţat „cu duba" ca nimenea să nu plece din localitate. Centenarul Tănasă povesteşte că trei soldaţi beţi şi unul treaz au intrat şi în casa de la nr. 107, unde l-au găsit pe el şi pe mama sa (tatăl era plecat de 4 ani pe front). Întrebată fiind unde îi este soţul, mama sa, Paşca Ana, care ştia ungureşte, i-a arătat soldatului treaz 4 cărţi poştale trimise de soţul ei aflat pe front, în armata austro-ungară. I-a mai spus că acesta n-a venit nicidată de pe front şi astfel aceste cărţi poştale i-au salvat pe cei doi. Datorită lor putem sta astăzi de vorbă cu un om de 100 de ani... După 1919 tatăl Andrei a revenit de pe front, unde şi-a lăsat ochiul drept. Împreună cu fiul său Atanasă, acesta a îngrijit o vreme vacile satului. În 1921 a început şcoala primară la Fânaţe, cu o învăţătoare foarte energică, venită din Regat, care lucra mult cu monitori (elevi mai mari şi mai isteţi care îi ajutau pe învăţători). A absolvit şcoala primară în sat, cu învăţătorul Dragomir Oprea, venit şi el din Regat. După absolvire a fost 2 ani slugă la Pişchia şi Vinga (de unde a reţinut mulţimea de bulgari care locuiau aici şi biserica deosebit de mare şi frumoasă).În 1927 a revenit în sat şi a lucrat la lemne, la pădure (la stânjeni), la firma lui Varga şi la firma Negru şi Neagu a boierului Negru din Poiana de Vaşcău. În perioada 1933-1935 a făcut armata la Regimentul 5 Roşiori Oradea (unitate de cavalerie). După armată a lucrat 2 ani la Galaţi (unde mergeau mulţi locuitori din zonă) ca gardian la serviciul Pază şi Siguranţă al Societăţii Anonime Române. În 1937 a revenit în sat şi s-a căsătorit cu Cocoş Ana, născută în 1916 la Ghighişeni, cu care a trăit 67 de ani. Ana a decedat în 2004, la 88 de ani şi Tănasă a rămas văduv la 93 de ani. Nu au avut copii, deşi au consultat mulţi medici.  După numai doi ani, în 1939 a fost înrolat ca şi combatant la cavalerie, la Regimentul 5 Roşiori din Oradea. Cu Regimentul 5 a trecut Prutul, la Tiraspol, unde au lăsat caii (consideraţi de germani ţinte mari, uşor de atins de inamic) şi au ajuns pe jos la Troschineţ. După trei ani de front, în 1942 a venit în permisie. Pentru a nu mai pleca pe front, a făcut contract de muncă pe 5 ani cu Mina Molibden. După 5 luni a fost dat dezertor şi, împreună cu un camarad din Valea de Sus, au fost scoşi din mină şi duşi în arestul din Beiuş, de unde, după 10 zile cei doi au ajuns pe front, la poalele Caucazului. A luptat aici, pe malurile Gubanului, din mai până în august 1942. La 16 august 1942 comandantul de pluton Rapcea Vasile, l-a trimis peste Guban, să descopere liniile inamice. Misiunea s-a repetat cu succes şi în ziua următoare. Pentru aceste reuşite a fost decorat cu medalia Seviciul credincios cu spade. La 20 august 1942 o schijă de brand rusesc i-a atins gâtul. A rămas fără voce. Pe ruta Mariopol-Odesa-Bucureşti, a ajuns cu avionul în capitala ce se afla sub bombele americanilor. De aici a fost dus la spitalul de la Azuga, unde a stat 4 luni. Nu putea vorbi şi, disperat, a încercat să-şi pună capăt zilelor. În 1943 o comisie de la Timişoara l-a clasat 80% şi a fost lăsat la vatră. A primit carnet CFR gratuit şi legitimaţie de veteran de război. Vocea i-a revenit în 1946, la Arad, pe str. Meţianu,  unde un prieten i-a adus de la fraţii săi din Anglia 1 kg de băutură amăruie. După ce a consumat, treptat, jumătate din ea, în două luni, vocea i-a revenit.Din 1944 a început comerţul ambulant cu lada. A profitat de carnetul CFR gratuit şi de legitimaţia de veteran, pe baza căreia putea lua marfă direct de la fabricile producătoare şi nu de la angrosişti. Aşa a reuşit să-şi construiască o şură nouă (în 1945) şi o casă nouă (în 1947). A continuat comerţul ambulant până în 1952, când a predat autorizaţia la Circumscripţia Beiuş, de teama deportării. Din 1952 până în 1963 a lucrat cu soţia în gospodărie. Îşi aminteşte că din cele 2 ha de pământ pe care le aveau nu rămânea o palmă de pământ nelucrat! Au crescut mereu cel puţin o vacă şi un porc. Din 1963 până la pensionare (1973) a fost gestionar la magazinul mixt din sat, pe care l-a luat de la Crăciune din Sârbeşti şi care aparţinea de Cooperaţia de Consum din Beiuş. După pensionare a continuat să lucreze în gospodăria proprie, cu soţia, până la decesul acesteia, în 2004. Simţind că i-a slăbit inima şi vederea, în anul 2000 s-a dat în întreţinere la vacinul Boldor Aurel.

La 99 de ani îşi trata dinţii la dr. Novac Călin, iar la 100 de ani, Paşca Tănasă are o memorie vie, care a reţinut nume de camarazi şi comandanţi de armată, de firme şi locuri de muncă. Îţi strânge şi acum mâna cu o putere neobişnuită la o asemenea vârstă şi crede că a iubit toată viaţa pământul. Acum îl întristează foarte mult faptul că rămâne atât de mult pământ nelucrat. De la generalul de brigadă Dumitru Roman a reţinut vorbele lui Lucian Blaga: Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele...

Prof. Constantin Butişcă