În perioada februarie  - martie a.c., la nivelul judeţului Bihor, se derulează Campania preventivă "Siguranţă în mediul rural", sub sloganul "Fii preventiv - Alege siguranţa!". În acest context, poliţiştii bihoreni vor derula o serie de activităţi preventive, menite să contribuie la prevenirea criminalităţii şi la creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor din  mediul rural.

Scopul campaniei îl reprezintă informarea cetăţenilor cu privire la măsurile de autoprotecţie care trebuie adoptate pentru reducerea riscului de victimizare prin diverse tipuri de criminalitate. Pentru ca populaţia să conştientizeze necesitatea adoptării unui comportament preventiv, poliţiştii bihoreni vor organiza întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primării), ai minorităţilor etnice, cu directorii unităţilor şcolare, cu asistenţi sociali, factori poştali, reprezentanţi ai unor societăţi comercioale, reprezentanţi ai cultelor religioase şi cu alţi reprezentanţi ai comunităţilor locale, pentru identificarea şi dezbaterea problemelor existente la nivelul comunităţii şi transmiterea unor mesaje preventive. Poliţiştii vor aborda subiecte ce privesc furturile din buzunare şi genţi, din locuinţe, furturile din auto, înşelăciunile prin S.M.S. sau declinări de calităţi oficiale, prevenirea accidentelor rutiere, noile modificări ale Codului Rutier, dinamica accidentelor rutiere şi zonele identificate cu risc în ceea ce priveşte producerea de evenimente rutiere. Totodată, vor fi discutate aspecte referitoare la importanţa asigurării antiefracţie, conform prevederilor Legii nr. 333/2003, a unităţilor comerciale, a unităţilor şcolare, urmând să fie prezentate normele de aplicare a acesteia, cu modificările aduse prin H.G. nr.301/2012. De asemenea, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor avea întâlniri cu elevii, cadrele didactice şi conducerea unităţilor şcolare, în scopul prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Tematica ce va fi prezentată de poliţişti în interacţiunea lor cu elevii va fi axată pe prevenirea comportamentelor antisociale, prevenirea accidentelor rutiere,  a violenţei în mediul şcolar, răspunderea penală a minorilor etc. Vor  fi dezbătute aspecte referitoare la pragul delincvenţial, cauzele, factorii favorizanţi în geneza delincvenţei juvenile (anturajul, consumul de alcool etc.), la consecinţelor legale şi sociale în cazul comiterii de infracţiuni de către persoane minore (răspunderea penală a minorilor, efectele comiterii de infracţiuni în plan social). Astfel de acţiuni preventive vor avea loc în perioada următoare în 35 de comune din Bihor. Ca materiale de suport a campaniei preventive, au fost realizate afişe şi pliante care vor fi expuse şi distribuite în cadrul întâlnirilor din comunităţile rurale.