Copiii cu dizabilităţi severe au nevoie de experienţe multiple pentru a cunoaşte lumea. Pentru acești copii speciali, cunoaşterea lumii se realizează, în mare măsură, prin modalităţi senzoriale, diferite de cele utilizate de copilul fără dizabilităţi...

În cadrul Proiectului Educativ „Aventuri în lumea celor cinci simțuri”, coordonat de prof. psihopedagog dr. Mihaela Moldovan, marți, 11 iunie, la sediul Centrului Școlar de Educație Incluzivă (CSEI) „Cristal”, Compania Teatrală Independentă Trendart Oradea a prezentat, în colaborare cu instituția gazdă, spectacolul de teatru experienţial „Aventuri pe Insula Dorințelor”.

Au dat viață personajelor actorii: Nora Tiu, Daniel Teszler, Eric Aron și Loredana Ionaș.

Din partea CSEI Cristal, cei implicați în spectacol au fost: Mihaela Moldovan, profesor psihopedagog terapii specifice, coordonator proiect, Angelica Coneac, profesor de psihopedagogie specială, Aurelia Copăcian, profesor de psihopedagogie specială, Gyorgyi Boros, profesor psihopedagog terapii specifice, Anca Dura, profesor învățământ primar și preșcolar, Gyongyike Lakatos, profesor psihopedagog terapii specifice, membri în echipa de proiect.

Responsabil de proiect este prof. Maria Ramona Vesa, directoarea CSEI Cristal.

Evenimentul cultural a fost una dintre activitățile propuse în cadrul Proiectului Educativ „Aventuri în lumea celor cinci simțuri” - teatru experimental. Echipa a dorit ca, prin intervențiile din cadrul spectacolului, să facă informațiile transmise mai accesibile copiilor cu dizabilități severe, adresându-se, mai mult, simțurilor acestora.

„Mulţi copii cu dizabilităţi îşi petrec o mare parte din timp în interior, în casă, în spitale sau în alte spaţii închise, din diverse motive: datorită hiperprotecţiei părinţilor, datorită faptului că trec prin perioade lungi de tratament medical, sau datorită sprijinului fizic crescut de care au nevoie pentru a explora mediul. Din acest motiv, experienţele directe cu mediul extern sunt limitate, iar interpretarea elementelor din mediu, extrem de dificilă. Teatrul senzorial oferă posibilitatea stimulării polisenzoriale a copiilor printr-o „baie de stimuli”, care duc la creşterea nivelului de activare a copiilor, la trezirea interesului acestora de a explora elemente din mediu, dar și de a se distra şi a se relaxa. Am ales echipa Companiei Teatrale Trendart Oradea în calitate de colaboratori în proiectul nostru, întrucât am dorit să cumulăm experiența lor de actori profesioniști pentru copii cu experiența noastră de psihopedagogi, astfel încât să desfășurăm un spectacol de teatru ale cărui mesaj și trăire să ajungă la copiii cu dizabilități severe și profunde”, ne-a declarat prof. psihopedagog dr. Mihaela Adriana Moldovan, coordonatoarea proiectului.  

„Astfel de evenimente aduc, după părerea noastră, un plus de valoare activităților noastre extracurriculare, fiind modalități alternative de reabilitare și intervenție la copiii cu dizabilități”, a conchis interlocutoarea noastră.

În semn de recunoștință pentru „stropul de fericire picurat în mijlocul copiilor cu dizabilități de la CSEI Cristal”, Compania Teatrală Trendart Oradea a fost răsplătită cu Diplomă de Recunoștință.