"Corupţia reprezintă o altă formă de tiranie", a spus recent la Bucureşti vicepreşedintele american Joe Biden. Corupţia trebuie combătută de stat, dar ce te faci când însuşi statul impune legi aberante care generează copruţie?! România are prea multe taxe şi impozite, pe care autorităţile le cresc prea des, o spune majoritatea analiştilor economici. În loc să fie un partener şi protector al mediului de afaceri - cel care aduce bunăstare, generează prosperitate şi alimentează bugetele publice - statul a devenit un fel de inamic public. În faţa măsurilor luate de stat, tot mai mulţi investitori se coalizează şi acţionează statul în Justiţie, fie ea românească sau europeană, ca ultimă soluţie pentru a-şi apăra drepturile şi investiţiile.

"Taxa pe stâlp" într-o ţară fără infrastructură?!

Unul dintre cadourile fiscale scoase de Guvern din tolba şi aşa plină de impozite este, mai nou, taxa pe construcţiile speciale. De ea va trebui să ţină cont, de exemplu, companiile deţinătoare de posturi de transformare, piste sau platforme de încărcare, centrale eoliene, heleştee, iazuri, canalele de irigaţii. Nu scapă din noul sistem de impozitare nici infrastructura rutieră şi feroviară, nici măcar stâlpii de telecomunicaţii sau stâlpii cu indicatoarele de circulaţie sau marcajele! De altfel, de la acestea din urmă, taxa pe construcţiile speciale a fost denumită ad-hoc "taxa pe stâlp". Conform noilor prevederi, taxa pe construcţiile speciale ar urma să reprezinte o cotă din 1,5 la sută din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor, fie că vorbim de firmele româneşti (private şi publice) sau străine. Dar într-o ţară ca România, care are o infrastructură modestă, fiind nevoie de investiţii uriaşe pentru a o aduce la nivelul competitiv european, să pui taxă exact pe infrastructură este, evident, cel puţin o anomalie. Pur şi simplu nu este rezonabil pentru statul român să introducă o taxă pe care are de gând să o încaseze tot de la companiile corecte, care plăteau şi până acum taxele şi impozitele către stat. "Dacă vrei să ai lână, tunzi oile, nu le beleşti", transmit organizaţiile patronale. Reacţia mediul de afaceri la noua găselniţă fiscală nu a întârziat să vină, mesajul general fiind acela că "taxa pe stâlp" va îngreuna şi mai mult situaţia companiilor din mediul privat, dar şi că taxa va ajunge să fie transferată în preţurile unor produse sau categorii de servicii furnizate consumatorilor finali.

Investitorii reclamă faptul că măsura s-a luat fără nicio consultare a patronatelor şi fără nicio evaluare a riscurilor, în concordanţă cu mediul fiscal românesc, imprevizibil şi împovărător. Dilentatismul autorităţilor fiscale poate fi tradus simplu: "Întâi îi impozităm şi apoi vedem noi ce iese". Şi ce a ieşit se poate vedea cu ochiul liber, de măsură fiind afectate nu doar companiile private, ci şi cele de stat. S-a ajuns, astfel, la culmea absurdului, ca statul să impoziteze statul, să mute banii dintr-un buzunar în altul, crezând că va face mai mulţi bani. În final, toate lumea are de pierdut, de la companii, bugetele publice şi, nu în ultimul rând, consumatorul final.

Investiţii şi locuri de muncă afectate direct

Dacă în ultimii ani, s-au acumulat investiţii în Parcurile Industriale din Oradea, generatoare de noi locuri de muncă, iată că noua taxă a dat peste cap toate facilităţile prin care aceşti investitori au fost atraşi aici de municipalitate. "Este un şoc fără precedent pentru firmele din Parcul Industrial" - a fost mesajul pe care aceşti investitori l-au transmis opiniei publice şi autorităţilor statului. Practic, acel 1,5% impozit pe construcţii speciale prevăzut în HG anulează complet clauzele contractuale iniţiale, premizele pe baza căruia a fost luată decizia de locatare în Parcul Industrial şi bruma de beneficii pe care administraţia locală a consimţit să o acorde investitorilor medii şi mari pentru crearea de locuri de muncă şi pentru dezvoltarea economică de durată a zonei. Conform Federaţiei Patronilor Bihor, investitorii şi-au reiterat ideea în cadrul intervenţiilor către autorităţi, pentru menţinerea facilităţilor acordate prin contract, inclusiv prin compararea condiţiilor oferite investitorilor în alte ţări cum ar fi Bulgaria şi Polonia. Prin aceste măsuri Guvernul nu numai că nu stimulează dezvoltarea politicilor locale, ci împiedică, îngrădeşte şi limitează pârghiile pe care o administraţie publică le poate avea. Practic, asistăm la reducerea autonomiei locale în ceea ce priveşte investitorii, sigurul lucru ce îl mai poate oferi administraţia locală fiind "terenul şi stabilitatea", a atenţionat şi primarul Ilie Bolojan în cadrul discuţiilor cu reprezentanţii investitorilor din parcul industrial. Planurile de afaceri sunt făcute pe termen mediu şi lung, în baza unor angajamente ce ar trebui să aibă continuitate şi din acest motiv este logic că impunerea unor astfel de măsuri este profund dăunătoare.

O chestiune de siguranţă naţională

În acest context nu mai este de mirare că tot mai multe firme renunţă la corectitudinea fiscală şi pătrund în economia subterană. Renunţă să mai facă angajări pe contracte de muncă înregistrate şi preferă să-şi plătească angajaţii la negru. Mai este de mirare că din cauza impredictibilităţii legislative care apasă pe umerii investitorilor multe companii intenţionează să-şi relocheze capacităţile de producţie?! Cine va mai asigura locuri de muncă şi cum mai pot spera angajaţii români că în viitor vor avea locuri de muncă mai bine plătite?! Concurenţa pieţei negre forţează firmele care lucrează corect să coboare forţat preţul produselor finale, sub valoarea lor reală, lucru care le provoacă pierderi, se produce o eroziune a pieţei şi, în final, investitorii sunt nevoiţi să-şi închidă firmele, se pierd locuri de muncă şi bani care intrau în bugetele publice. Un cerc vicios generat şi întreţinut de stat, al cărui unic scop este de a colecta bani de la firme şi a-i redistribui apoi cu un randament extrem de scăzut în investiţii publice (vezi construcţia de autostrăzi), dar mai ales în pomeni electorale. Importanţa consolidării locurilor de muncă existente, a creării de noi locuri de muncă reprezintă o opţiune care ţine de stabilitatea şi siguranţa naţională. Banii din care se alimentează bugetul apărării, al siguranţei publice, al educaţiei şi sănătăţii, al infrastructurii naţionale, al pensiilor sunt obţinuţi exclusiv din impozitele şi taxele plătite de companii şi angajaţi. Din păcate, autorităţile de stat nu realizează acest aspect şi tratează acest sector cu maximă iresponsabilitate. Un exemplu clar: în România, cu o populaţie de aproape 20 de milioane de locuitori, populaţia activă este de abia 2,9 milioane, în timp ce Ungaria are aproximativ aceeaşi populaţie activă, dar la aproximativ 10 milioane de locuitori! Conform datelor făcute publice de Consiliul Fiscal, în economia subterană există între 35-45 de miliarde de euro (1,5 miliarde reprezintă doar piaţa neagră a alcoolului), bani care, dacă ar fi incluşi în circuitul legal, ar asigura bugete consistente nu numai pentru sănătate şi educaţie, dar şi pentru fondul de pensii. Aceste date sunt publice, evidente, dezbătute de specialişti, dar politicienii se fac că nu văd aceste realităţi şi întăresc percepţia opiniei publice că aceşti bani sunt destinaţi pentru îmbogăţirea lor exclusivă şi susţinerea campaniilor electorale.

Şi legi strâmbe, şi sistem fiscal ineficient

Conform Raportului Consiliului Fiscal pe 2012, România are una dintre cele mai mici ponderi în PIB a veniturilor bugetare (venituri fiscale şi nefiscale), acestea reprezentând în 2012 doar 33,5% din PIB, cu 11,9 puncte procentuale din PIB mai mici decât media europeană. De altfel, în România, ponderea veniturilor fiscale în PIB a fost de 28,1% în anul 2012, fiind semnificativ mai mică decât în ţări precum Ungaria (38,1%), Slovenia (37,8%), Republica Cehă (34,8%) şi Polonia (32,4%). Astfel, la nivelul anului 2012, gradul de eficienţă al taxării în cazul taxei pe valoarea adăugată şi a contribuţiilor sociale este printre cele mai reduse din ţările est-europene din eşantion: 57% în cazul TVA-ului, faţă de 84% în Estonia sau 71% în Slovenia şi Bulgaria, şi 65% în cazul contribuţiilor sociale. Ce demonstrează acest lucru? În primul rând, că impunerea unor taxe mari nu garantează automat mai mulţi bani la buget, dacă gradul de colectare este redus. În mod logic, se poate trage concluzia că reducerea TVA de la 24% la 18%, spre exemplu, ar putea aduce la buget mai mulţi bani datorită lărgirii bazei de impozitare prin intrarea în legalitate a firmelor care acţionează la negru. Şi tot conform calculelor Consiliului Fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, reprezentând 13,8% din PIB în anul 2012. Dacă România ar colecta impozitele şi taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană. Aproximativ 60% din evaziunea fiscală este generată la TVA, în timp ce contribuțiile sociale contribuie cu circa 24% la evaziunea fiscală totală, în principal prin intermediul fenomenului de "muncă la negru" (salariaţi în economia subterană). O reformă profundă a administrării taxelor şi impozitelor în România ţintită în direcţia creşterii gradului de colectare a taxelor este absolut necesară, este concluzia specialiştilor din Consiliul Fiscal.

Ce e de făcut?

Orice gospodar ştie că nu trebuie să baţi vaca ce îţi dă lapte şi nici calul ce trage la plug. Bunii guvernanţi ar începe deci prin a elimina tot ceea ce dăunează şi gripează motorului economic. Un prim pas pentru reducerea evaziunii fiscale ar fi introducerea caselor de marcat fiscale on line, perfect fezabilă în ziua de azi. Astfel s-ar reduce automat evaziunea fiscală practicată în servicii (de la cluburi de noapte, restaurante, baruri etc.) Impunerea unor măsuri serioase în domeniul evaziunii fiscale de pe piaţa alcoolului, unde companiile producătoare cu acte în regulă sunt pur şi simplu condamnate la desfiinţare atât din cauza accizei imense pe care trebuie să o plătească, cât şi din cauza concurenţei producătorilor "la negru", este absolut necesară. În acest moment, nivelul evaziunii fiscale pe piaţa alcoolului a atins ameţitorul procent de 90%. Aceeaşi situaţie este întâlnită în sectorul morărit şi panificaţie, unde evaziunea fiscală a ajuns la 80%. Actualul Guvern a anunţat eliminarea a vreo 60 de taxe parafiscale - o frecţie la picior de lemn, însă a anunţat introducerea altora. Incoerenţa şi impredictibilitatea legislativă, alături de corupţie, este cocteilul perfect pentru terorismul economic într-un stat aşa-zis de drept, în care libertatea de a produce plusvaloare şi prosperitate este sabotată de mediul politic mediocru. De aceea, poate că importarea unui sistem fiscal eficient şi fiabil (cel german de exemplu), dublat de educarea cu forţa legii a corectitudinii în economie, eliminarea clientelismului politic şi o Justiţie imparţială ar putea fi cheia succesului.

Redacţia CRIŞANA