Cișmeaua microbistului - Vibrațiile de altă dată...
...au fost din nou „prezente” într-o sală de sport din Ștei, datorită tinerilor voleibaliști locali în disputa a două meciuri senzaționale, unde publicul șteian, și nu numai, a „trăit” vibrațiile de altă dată, când, evident la un alt nivel, voleibaliștii șteieni le aducea mari și nenumărate satisfacții.
Tradiția voleibalistică la Ștei este una mai mult decât cunoscută, acest fapt datorându-se celor două echipe de volei locale, Minerul și Oțelul, care au cochetat cu primele divizii ale țării, unde, de-a lungul anilor, au „așezat” la loc de cinste urbea bihoreană pe harta voleibalistică a țării. Se știe că pentru orașul Ștei au evoluat jucători cu nume de răsunet din voleiul național, cum ar fi câștigătorul Cupei Campionilor Europeni și al Cupei Cupelor, Mircea Tutovan, cunoscut în lume ca „Tunarul Europei”, precum și medaliatul cu bronz la Olimpiada de la Moscova din 1980, Viorel Manole, dar și Romeo Pascu, Rodian Achimescu, Marius Năsăudean, Florin Mitrănescu, ca să enumerăm doar câțiva dintre cei care au adus multă faimă urbei de sub Apuseni. Voleiul la Ștei continuă, însă, deocamdată, la o „scară” mai mică, în prim plan fiind cel juvenil cărora autoritățile locale - reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, mari iubitori, dar mai ales susținători a fenomenului sportiv în oraș, indiferent de disciplină - le acordă o mare atenție, asigurându-le cele mai bune condiții. Și totuși, în ultimii ani, voleiul juvenil a adus mari satisfacții publicului șteian prin calificarea la fazele finale pe țară, la diferite categorii de vârstă. În acest an, mai precis la finalul lunii martie, echipa CSȘ „Avram Iancu” Ștei a obținut o splendidă calificare la faza finală pe țară la cadeți masculin, iar meciurile disputate în Sala de Sport a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei a avut darul să aducă la Ștei campioana națională de anul trecut, CSM București A, precum și ocupanta locului trei din serie, CSM București B, iar voleibaliștii șteieni au încheiat cu o victorie și o înfrângere, în fața unui public care a știut, prin ropotele de aplauze de la final, să-i răsplătească pentru performanța realizată. La cele două meciuri, momente de aducere aminte au trăit, alături de un public formidabil, câțiva dintre foștii componenți a echipelor Minerul și Oțelul, cum ar fi cunoscutul notar public Aurel Măduța, Ionel Danu Rusu, Costel Sîrghie, Nelu Bertea, Mircea Incze „Bulină”, Sandu Cuc, Ioan Laza, Adrian Dragomir, prezenți și acum să-și susțină favoriții, cum, de altfel, au făcut la mai toate meciurile. Cu toții mi-au împărtășit dragostea lor necondiționată pentru volei, dar și regretul anilor trecuți, când la Ștei soseau echipe greu galonate, cum ar fi Rapid București, Dinamo București, „U” Cluj, Poli Timișoara, etc., ani pe care mai speră să-i poată trăi la Ștei prin vizionarea unor meciuri la înalt nivel. Cine știe, de fapt, ce ne poate aduce viitorul, într-un oraș în care tradiția voleiului este încă „vie”, iar iubitorii acestei discipline în număr foarte mare.
Boss spune de copiii astea frumosi care ne aduc atatea bucurii,lasa ce a a fost acum 40-50 de ani . Majoritatea enumerati de tine nu erau din Stei erau jucatori platiti domneste sa joace pentru Mineru.
Domnule acesti copii sunt la al 6 turneu final consecutiv. La Stei in acesti ani au venit cele mai bune echipe din tara daca nu stii( Rapid Bucuresti , CSM Bucuresti , Dej,Zalau,BaiaMare,Bistrita,Cluj,etc)si cu multe greutati acesti copii au facut meciuri frumose multe castigate. Sa comparii juniorii cu echipele de seniori ( sportivi platiti cu salarii mari) mi se pare o greseala foarte mare . 1 lucru este cert ca Steiul are cei mai frumosi suporteri.
Bugetul cluburilor sportive școlare este asigurat de către Ministerul educației nicidecum de către primarii. Asa ca dacă susțin sportul o fac asa,de ochii lumii. Mai b8ne ar aduce ceva locuri de munca în oraș!