Sala Sporturilor din Braşov va găzdui duminică, de la ora 18.00, duelul dintre a treia clasată (Colţea) şi formaţia de pe locul al 10-lea, Dinamo Oradea, într-un meci contând pentru etapa a 17-a din Liga a II-a la futsal.

După succesul concludent (13-6) obţinut pe teren propriu în faţa lui Pro-Tineret Sighişoara, ultima clasată, dinamoviştii orădeni vor avea parte de un adversar foarte puternic. Colţea Braşov ocupă doar locul al treilea în clasament, deşi are exact acelaşi palmares ca şi prima clasată (13 victorii şi 3 înfrângeri). Mai mult, fotbaliştii de sub Tâmpa au învins acasă 5-3 în meciul direct pe Clujana Cluj-Napoca, liderul campionatului, formaţie care s-a impus la Oradea fără drept de apel. Aşadar, băieţii pregătiţi de Cristian Ungur au doar şanse teoretice în faţa unei echipe care a fost penalizată cu 10 puncte şi care doar din cauza acestui fapt nu poate emite pretenţii la promovare în actuala ediţie de campionat.