Continuăm mini-serialul cu cei mai buni, cei mai importanți jucători din istorie ai clubului CAO/NAC Oradea, așa cum sunt ei prezentați într-o viitoare carte, „Istoria clubului de fotbal CAO/NAC Oradea”, care urmează să vadă lumina tiparului în curând. Gyula Lóránt a fost cel mai mare fotbalist care a jucat vreodată, ca „stranier”, la CAO/NAC Oradea, dar și în campionatul României.

Lóránt Gyula a fost un fotbalist uriaș în fotbalul maghiar și mondial. Pentru CAO/NAC Oradea a jucat puțin, însă și-a adus cu prisosință aportul la câștigarea de către clubul orădean a titlului ediției 1943-1944 în Nemzeti Bajnokság I. A făcut parte din categoria jucătorilor care prin prezența și apartenența, fie și pentru o scurtă perioadă, la clubul orădean, au adus un plus de imagine grupării de pe malurile Crișului Repede.

 

Croat la origini

Gyula Lóránt, cunoscut și sub numele de Gyula Lipovics sau Lóránt Gyuszi, s-a născut la data de 6 februarie 1923 în localitatea Köszeg (Ungaria), în familia unui polițist cu numele Lipovics, de origine croată, care în timpul războiului a luptat ca voluntar alături de hitleriști.

Gyula Lóránt și-a început cariera de fotbalist la clubul său natal, Köszeg SE, după ce a fost descoperit în curtea liceului de un antrenor local. Lóránt a devenit fotbalist profesionist la clubul Szombathelyi FC, de unde s-a transferat, în anul 1943, la CAO/NAC Oradea. După cum povestea, ulterior, în vara anului 1943, în fața casei sale din Szombathely, s-a oprit o mașină mare, neagră, din care a coborât antrenorul Ferenc Rónnay și conducătorul Károly  Krüger cu intenția fermă de a-l înregimenta sub culorile alb-verzi ale clubului CAO/NAC Oradea. A acceptat fără ezitare, în ciuda faptului că familia sa a intrat într-o oarecare panică. Până la urmă, membrii familiei aveau să-l urmeze pe Gyuszi în „micul Paris” de pe malurile Crișului Repede, sau malurile Peței, după cum le făcea plăcere orădenilor să se mândrească.

 

Calități fizice și tehnice de excepție

Posesorul unei structuri fizice impresionante, cu o rezistență exemplară, a fost temelia de bază pe care au fost construite calitățile sale de fotbalist. Ca jucător avea un plasament excelent, lovea mingea foarte bine, atât cu capul, cât și cu picioarele, tehnica sa fiind în parametri optimi, având, în același timp, un șut puternic, peste medie. Cu un ritm bun de joc, simț tactic dezvoltat, foarte disciplinat, se descurca cu ușurință și în situații dificile. Jucător hotărât, se spunea despre el că „nu creștea iarba” unde punea el piciorul. Poate doar cu viteza de deplasare au fost unele probleme, dar, printr-un plasament bun, rar s-a observat. Și mai era o problemă, uneori, cu duritatea sa excesivă care a depășit câteodată limita admisă.

Fragment din „Istoria clubului orădean de fotbal CAO/NAC Oradea''.

(Continuare în ediția următoare)