Cu gândul la startul returului Ligii a V-a, șteienii au dat startul pregătirilor la baza proprie încă de la finalul lunii trecute, în prim plan fiind juniorii din pepiniera proprie care dețin „supremația” în lotul pregătit de cei doi tehnicieni, Voicu Popa și Sandu Balaj.

Cu trei antrenamente pe săptămână au început șteienii pregătirile la stadionul Minerul, cu o vechime de peste 60 de ani în urbea de la poalele Munților Apuseni, „martorul” multor meciuri în circuitul județean și național, care a devenit, de anul trecut, parte din patrimoniul orașului Ștei. Despre soarta stadionului Minerul primarul Iulian Balaj are planuri mari, deoarece acesta va intra în curând într-o etapă de modernizare printr-un amplu proiect multianual, unul în care principalii beneficiari vor fi atât fotbaliștii, cât și cei care doresc să facă mișcare în mod organizat, la diferite discipline sportive. Politica sportivă a celor care se ocupă de destinele formației șteiene a fost una concretă în cea ce privește viața echipei de fotbal pe termen lung și tocmai de aceea au ales calea pregătirii și promovării tinerelor talente din Ștei, și din zona orașului, pentru a reprezenta culorile echipei locale în competițiile organizate de AJF Bihor și, bineînțeles, cu bătaie lungă, de către FRF.

În acest context s-au creat condiții excelente juniorilor șteieni care participă, cu bune rezultate, la diferite categorii de vârstă, în campionatele organizate de AJF Bihor. În acest an competițional echipa mare, ca să o numim așa chiar dacă are în componență fotbaliști de vârsta junioratului, participă în Liga a V-a, ocupând la finalul turului un excelent loc trei, la egalitate de puncte cu rivala din orașul vecin, Vașcău, având reale șanse ca la finalul campionatului să atace promovarea în Liga a IV-a. Tot în cadrul competițiilor organizate de AJF Bihor activează alte echipe de juniori, A1, C și D, dar sunt în pregătiri mai multe grupe de copii sub comanda lui Sandu Balaj și Voicu Popa. Echipa este susținută de Primăria și Consiliul Local Ștei, iar autoritățile locale, reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul și viceprimarul orașului Ștei - mari iubitori, dar mai ales susținători ai fenomenului sportiv în urbea de sub Apuseni, indiferent de disciplina sportivă - au creat, și creează, cele mai bune condiții pentru sportul juvenil. În acest sens, anul trecut înaintea startului de campionat, peste 50 de fotbaliști au beneficiat de un cantonament centralizat pe plan local, unde au avut parte de condiții excelente de pregătire.

Cantonament la Băile Felix

În vederea pregătirii returului, fotbaliștii șteieni vor beneficia de un cantonament centralizat într-o locație din Băile Felix, în perioada 11-18 februarie. Pentru acest stagiu de pregătire s-au găsit, din nou, soluții din partea autorităților locale, reprezentate de ing. Iulian Balaj și ec. Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei, ca un număr de peste 40 de fotbaliști să fie prezenți, beneficiind de cele mai bune condiții. Să recunoaștem este un gest extraordinar realizat de cei care susțin sportul în urbea de sub Apuseni, motiv pentru care merită toate felicitările. După acest stagiu de pregătire centralizată, echipa mare, CSO Ștei, va avea programate câteva meciuri amicale, primul fiind deja perfectat în compania celor de la Aurul Brad, pe 24 februarie. Evident, după spusele celor doi tehnicieni, vor mai fi câteva meciuri amicale cu echipe din Depresiunea Beiușului.