Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, păstrate de preşcolarii orădeni - „Români mici cu inimi mari”
Sute de copii din cadrul mai multor grădiniţe din Oradea au participat, ieri, în cadrul unui proiect educativ intitulat sugestiv „Români mici cu inimi mari”, la un spectacol cu momente artistice pregătite chiar de ei. Îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, preşcolarii au dansat şi au cântat româneşte, scopul activităţii fiind ca cei mici să cunoască şi să păstreze tradiţiile şi datinile neamului românesc.
Proiectul „Români mici cu inimi mari” este coordonat de Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 30 din Oradea, partenerii instituţiei de învăţământ fiind „Feeling Dance” Oradea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Casa Corpului Didactic Oradea. Proiectul a luat naştere sub îndrumarea doamnei director Ioana Ruge şi a continuat cu sprijinul şi atenta coordonare a doamnei director Georgeta Bara împreună cu cadrele didactice implicate, respectiv prof. Macrina Toia, prof. Dorina Raita, prof. Ramona Popa şi prof. Livia Madar, din cadrul Grădiniţei nr. 30. Activităţile derulate până acum în cadrul proiectului au avut printre obiective ca preşcolarii să înţeleagă semnificaţia zilei de 1 Decembrie, 24 ianuarie și 9 Mai; să cunoască însemnele ţării noastre (imnul, drapelul, stema); să denumească piesele costumului popular specific Bihorului; să recite cursiv şi expresiv poezii despre țară şi să intoneze corect împreună fragmente din imnul României „Deşteaptă-te, române!”; să rețină câteva obiceiuri și tradiții românești, costume populare din zona Bihorului și nu numai, meşteşugul olăritului etc. Potrivit organizatorilor, tradițiile populare sunt o moștenire de mare preț a neamului nostru românesc. Tradițiile noastre vin din vremuri străvechi și-și cer dreptul de a fi, dacă nu îmbogățite, măcar preluate și transmise copiilor noștri mai departe. Este necesar ca de la cea mai fragedă vârstă copiii să fie îndrumați spre cunoașterea, păstrarea și practicarea tradițiilor, datinilor și obiceiurilor neamului românesc. Prin acest proiect, potrivit cadrelor didactice coordonatoare, profesorii şi educatorii au încercat să valorifice zestrea folclorică, să educe copiii în spiritul dragostei și respectului față de valorile tradiționale şi să ducă mai departe tradițiile pe care alții de pe alte meleaguri ar fi fericiți dacă le-ar avea. În prima etapă a proiectului, preşcolarii şi elevii care au participat la activităţi au realizat mai multe lucrări tematice, desene, picturi, colaje, au scris compuneri, eseuri sau poezii, creaţiile lor fiind prezentate, ieri, în cadrul unei expoziţii. Tot ieri, la sediul „Feeling Dance” Oradea, cei mici au pregătit un program artistic, prezentând dansuri, cântece, obiceiuri şi tradiții româneşti. Au participat preşcolarii de la Grădiniţa Nr. 30, Grădiniţa Nr.34, Grădiniţa Nr.20, Grădiniţa Nr.45, Grădiniţa Nr.47 şi Grădiniţa Nr.55 din Oradea, elevi de la şcolile „Nicolae Bălcescu” şi „Lucian Blaga” din Oradea dar şi elevi din cadrul Şcolii Primare nr. 1 Alparea. Îmbrăcaţi în straie populare, copiii au interpretat cântece şi au recitat poezii patriotice, au dansat dansuri româneşti iar la final toţi cei prezenţi, copii, părinţi, bunici şi cadre didactice, s-au prins în Hora Unirii. Pentru eforturile lor, cei mici au fost răsplătiţi cu diplome şi turtă dulce.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.