in memoriam
DECESE
* „Toate faptele lui sunt în mâna lui Dumnezeu, nici măcar iubirea, nici ura nu o cunoaşte omul, ci totul este deşertăciune înaintea oamenilor” (Eccl.9,1)
MARIA BLAGA,
DOINA GHENDER,
IOAN DUME,
VASILE CIRTEA,
IOAN TORJOC,
CĂLIN SANDU GHERDAN,
FLOARE HIRŢE,
ANA HOREA,
MIRCEA POPOVICIU,
TRAIAN BALINT,
FLOARE CODOBAN,
IULIANA DERECICHEI,
KATALIN CSETE,
ROZALIA CSAKI,
GEZA BENCZE,
MARIA SZABO,
GYONGYI HOLOS,
IMRE POSZET.
Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului S.R.L.”
* Un gând de mângâiere nepoţilor mei, Cornelia, Mircea şi Paula, în aceste momente dureroase când se despart de cea care le-a fost mamă, soacră şi bunică dragă,
FLOARE HIRŢE.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Cumnatul Ioan Hirţe. (3718)
* La ceas de grea încercare sufletească împărtăşim durerea dragilor noştri verişori, Cornelia, Mircea şi Paula şi deplângem trecerea la cele veşnice a mătuşii noastre
FLOARE HIRŢE.
Părintele Ceresc să o ierte şi să-i dea odihnă între aleşii Săi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Mircea, Cristian şi Cornelia Gordan. (3719)
* Suntem alături de dragii noştri nepoţi şi verişori, Nelica, Mircea şi Paula, la marea durere pricinuită de moartea mamei, soacrei şi bunicii lor,
FLOARE HIRŢE.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar pe voi să vă ajute să treceţi peste acest greu moment. Fam. Hirţe Traian, Viorica, Călin, Mariana şi Andrei. (3720)
* În prag de Anul Nou, ultima filă din cartea vieții unui dascăl s-a scris cu lacrimi. Pentru cea care a fost
înv. DOINA GHENDER
s-a apris lumânarea veșniciei. A plecat la ceruri să vegheze se sus – copiii care i-au fost elevi, colegii care-i regretă pierderea și familia care o plânge. Cu sufletele îndurerate ne rugăm ca Dumnezeu s-o odihnească în pace. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate. Colegii și colegii pensionari de la Școala ”Nicolae Bălcescu” Oradea.
* Cu gânduri sincere de alinare şi mângâiere suntem alături de familiile Ghender şi Lupşea, la despărţirea de cea care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
înv. DOINA GHENDER.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familiile Bostan, Lazar şi Coita. (3728)
* Ne alăturăm durerii colegului nostru Daniel Pășcuț şi ne exprimăm întreaga noastră compasiune în aceste clipe grele când îl conduce pe ultimul drum pe socrul drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Conducerea S.C. "Turism Lotus Felix" S.A. Băile Felix.
* Suntem alături de colegii noştri, Aurica şi Daniel, cu un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe, în aceste momente de durere şi tristeţe pricinuite de moartea tatălui şi socrului lor drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Complexului Lotus Therm din Băile Felix.
* Un gând de alinare şi mângâiere pentru colegii noştri, Aurica şi Daniel, acum când se despart de iubitul lor tată şi socru. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Complexului Hotelier Internaţional din Băile Felix.
* Suntem alături de familia îndurerată a colegilor noştri Aurica şi Daniel, acum când se despart de scumpul lor tată şi socru. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Complexului Hotelier Termal din Băile Felix.
* Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături cu prezenţa, mesaje de alinare şi mângâiere şi respect în cele mai grele clipe când l-am condus pe ultimul drum pe dragul nostru tată, socru şi bunic,
LIVIU MITRA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei ce ne-au fost alături să-i binecuvânteze în veci. Fiul Radu, nora Ani şi nepotul Cătălin. (3715)
* Suntem alături de colegul nostru Mihoc Cristian, în acest moment de cumpănă, la trecerea în nefiinţă a tatălui drag,
MATEI MIHOC.
Odihnească-se în pace. Colegii de la Drumuri Orăşeneşti S.A. (3716)
* Suntem alături de vecina noastră Torjoc Florica, în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care a fost soţ, tată şi bunic,
IOAN.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Stănescu. (3714)
* Un ultim omagiu dragei noastre colege
FLORICA DEGO,
(din Gepiu-colonie). Nu vom uita chipul tău blând, şarmul şi glumele tale. Dumnezeu să te aşeze în Grădina Raiului. Dormi în pace. Colegele din an IV-C-contabil Salonta, promoţia 1970. (3721)
* Cu gânduri sincere de alinare suntem alături de voi, Jeni, Simona şi Voichiţa, în durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a fiului şi fratelui vostru,
CĂLIN GHERDAN.
Sincere condoleanţe. Tuşi Rozi şi verişorii Marius şi Florin cu familiile lor. (3722)
* Copleşiţi de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
MARIA BLAGA.
Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase. Te-am iubit mult şi te-am pierdut, dar vei fi mereu în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace şi linişte. Înmormântarea va avea loc miercuri, 4 ianuarie, ora 13.00, în localitatea Petrileni, de la nr. 160. Fiul Vasile Blaga cu familia şi fiica Eugenia Tarţa cu familia.
* Suntem alături de naşii noştri Eugenia şi Nicu Tarţa, la despărţirea de draga lor mamă,
MARIA BLAGA.
Dumnezeu să te odihnească în pace „BUNI MIA”. Rania, Mirela şi Emil.
* Împărtăşim tristeţea şi durerea prietenilor noştri Eugenia Tarţa şi Vasile Blaga cu familiile, la despărţirea de draga lor mamă,
MARIA BLAGA.
Dumnezeu să-ţi găsească loc de odihnă veşnică „BUNI MIA”! Familia Codrean.
* Cu durere în suflete anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre mame,
ANNA HOREA.
Înmormântarea va avea loc miercuri, 4 ianuarie, ora 14.00, la Cimitirul Rulikowski, din Capela Frenţiu. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească. Fiii Adrian şi Cristian cu familiile.
* Adânc îndurerată, plâng plecarea din această lume a iubitei mele cuscre,
ANNA HOREA.
Dormi în pace, suflet nobil! Ana Burda.
* La ceas de grea încercare sufletească deplângem trecerea la cele veşnice a cuscrei noastre
ANNA HOREA,
în vârstă de 72 ani. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Suntem alături de ginerele Cristi şi de fiica noastră Ioana, la greaua încercare. Fam. Marioara şi Ioan Fărcuţa. (3725)
* Un gând de mângâiere pentru sora Ioana şi cumnatul Cristi, în aceste momente de durere pricinuite de moartea mamei dragi,
ANNA HOREA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Loredana şi Jimmy. (3726)
* Cu nemărginită durere în suflete anunţăm despărţirea de cea care a fost soţie, mamă, soacră şi bunică,
KATALIN CSETE,
în vârstă de 72 de ani. Înmormântarea are loc azi, 3 ianuarie 2017, ora 13.00, din Capela Steinberger. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţul Mişi, fiica Krisztina, ginerele Tiberiu, nepotul Cristian.
* Suntem alături de familia îndurerată Csete, la decesul mult iubitei soţii şi mame,
KATY CSETE,
un om cu totul special, pe care l-am admirat o viaţă pentru dârzenia şi voinţa de a se lupta cu greutăţile vieţii. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace. Condoleanţe familiei. Fam. Gug Pavel şi Tomi Marcu. (3727)
* Sincere condoleanţe colegei noastre Budiuri Viorica, în aceste momente grele pricinuite de moartea mamei dragi. Dumnezeu s-o odihnească. Colectivul secţiei Ped. III, Spitalul Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. (3729)
* Împărtăşim durerea alături de doamna profesoară Lenuţa Corba şi copiii săi, acum, la trecerea în eternitate a soţului şi tatălui drag,
DUMITRU CORBA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Orţan Viorel. (3730)
COMEMORĂRI
* Timpul trece, dar durerea din sufletele noastre şi lacrimile din ochii noştri au rămas aceleaşi ca în urmă cu doi ani, de când draga noastră soţie, mamă, bunică,
GEORGETA TODERICI,
a plecat dintre noi, la bunul Dumnezeu. Ai rămas în inimile noastre şi îţi vor păstra vie amintirea chipului tău, soţul Mihai, copiii Cîmpeanu, Luminiţa, Mihăiţă cu familiile lor. (3717)
* Păstrez neștearsă amintirea aducând un pios omagiu de dragoste și recunoștință la 4 ani de când a plecat în veșnicie dragul meu soț,
ing. GHEORGHE VIȘAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, alături de fiul nostru. Binecuvântată să vă fie amintirea și veșnică pomenirea. Soția și mama Viorica. (6253)
* Pios omagiu în amintirea celui care ne-a părăsit acum douăzeci de ani,
economist TEODOR BRISC,
soţul, tatăl şi bunicul nostru drag. Familia. (3723)
* Au trecut 15 ani de când ne-a părăsit pentru totdeauna, la numai 43 ani, draga noastră soţie şi mamă,
MARIOARA RUS,
(născută Roxin). Chipul ei luminos şi bunătatea sa sunt încă vii în amintirea noastră. Vărsăm lacrimile recunoştinţei şi iubirii, pe tristul tău mormânt şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să odihnească sufletul tău în Împărăţia Sa. Soţul Mihai şi fiica Mihaela. (3724)