Astăzi, 19 aprilie, Beiuşul îmbracă straie de sărbătoare, deoarece aniversarea eliberării de sub stăpânirea străină, vremelnică şi nedreaptă, a devenit, în perioada post-decembristă, Ziua urbei x În contextul hotărârilor Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, unde beiuşenii au avut o masivă participare, doi dintre fruntaşii lor - Ioan Ciordaş şi protopopul ortodox Petru E. Papp - fiind aleşi în Marele Sfat Naţional, se părea că anul 1919 va fi unul cel puţin liniştit pentru urbea de pe Crişul Negru. Pentru locuitorii Beiuşului, ai Bihorului întreg, ziua sfântă de 1 Decembrie 1918 avea să fie urmată din nou de lacrimi, suferinţe şi jertfe. În disperarea lor neputincioasă, ungurii bolşevici şi trupele secuieşti conduse de criminalul Werb?czy au dat frâu liber instinctelor atavice, dovedindu-se încă o dată lipsiţi de milă creştinească, de omenie, dar mai ales de simţul perceperii istoriei, al cărei mare ceas bătuse definitiv pentru mai binele românilor! În timp ce la Versalilles, unde se negociau tratatele de pace de la finele primei conflagraţii mondiale, România primea o binemeritată consacrare a graniţelor sale vestice, pe aliniamentul Satu Mare, Oradea, Arad, Timişoara, iar Ungaria era cuprinsă de furia revoluţiei bolşevice, în Bihor aveau loc masacrele de la Sighiştel, unde nouă ţărani au fost ucişi, iar alţi şapte răniţi, şi Lunca, unde au fost asasinaţi cu bestialitate trei români de pe lista neagră a celor 46 de patrioţi din aceste ţinuturi pe care ungurii îi doreau morţi: beiuşenii Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş şi văşcăuanul Nicolae Bogdan, toţi trei implicaţi în lupta românilor bihoreni pentru emancipare naţională. La nici două săptămâni de la mârşavul asasinat din noaptea de 3/4 aprilie, de la Lunca, armata română, la cererea foştilor camarazi de arme din Antantă, porneşte în marşul său triumfal spre Budapesta cu mandatul precis de a înăbuşi focarul bolşevic din Ungaria. În urma luptelor din perioada 16-18 aprilie, bravii ostaşi valahi din regimentele 9 Vânători şi Beiuş, aflaţi sub comanda colonelului Gheorghe Rasoviceanu, eliberează, la 19 aprilie 1919, Beiuşul, din acel moment, urbea de pe Crişul Negru intrând pentru totdeauna în hotarele umbrite de Tricolor! Armata română a fost primită cu un entuziasm greu de imaginat de către populaţie, iar la intrarea în urbe a fost întâmpinată de Traian Pinteru, secretar al Consiliului Naţional Român Beiuş şi de prof. V. Ştefănică, directorul liceului, care au ţinut înflăcărate discursuri. În drumul lor spre Budapesta, cele două regimente au celebrat Sfintele Paşti la Beiuş, unde protopopul ortodox Petru E. Papp a săvârşit Sfânta Slujbă a Învierii împreună cu preotul beiuşean Moise Popoviciu şi părintele Cotunescu de la Regimentul 9 Vânători. Acest moment, încărcat de semnificaţii, este relatat de C-tin Kiriţescu în a sa "Istorie a Războiului pentru întregirea României" astfel: "Cu o lună jumătate înainte, soldaţii regimentului Beiuş depuseseră jurământul de credinţă pe steagul românesc de la Ţebea, în faţa mormântului lui Avram Iancu şi se legaseră să fie în fruntea eliberatorilor pământului lor. Populaţia oraşului, care suferise un adevărat martiriu din partea ungurilor, primi pe eliberatori în triumf, cu flori, având pe preoţi în frunte. După atâtea suferinţe, Beiuşul putea să sărbătorească, în umbra crucii şi a tricolorului Învierea Domnului şi reînvierea neamului românesc.