Alegerile actuale reflectă exact starea de fapt a poporului român, care se împarte în calupuri distincte, ca și cum nu ar face parte dintr-o unitate. Pe de-o parte sunt înregimentații în partidele politice. Pe 11 decembrie a votat doar minoritatea înregimentată. Din procentele rezultate se vede clar fiecare partid ce procent din populație a reușit să înregimenteze. Pe de altă parte este imensa parte a electorilor, cca. 12 milioane, din cca. 19 milioane, care de lehamite și de scârbă de politicieni a refuzat să voteze, dar este tensionată, iritată și mocnește vindicativ.

A treia componentă, elita intelectuală și presa în întregimea ei, cu mici excepții, este bolnavă de iluzionită, este în situația intelighenției franceze din anii ’60, care in corpore era leninistă și maoistă. Le-a trecut greu, dar le-a trecut, intrând în altă boală, comunismul cultural, cel care promovează internaționalismul globalist. La noi nu se poate vorbi despre intelighenție, deoarece acesta este doar expresia valorii, pe când elitele pot fi gonflate, autogonflate, ori valorice. Ceea ce este neplăcut și păgubos social în actuala stare mintală a înregimentaților români este intoleranța, să nu audă unul de celălalt, ceea ce îi face să se înjure, să calomnieze și să se lucreze pe la spate. Normalitatea este lecția, pe care Franco a dat-o Europei. Lângă Madrid, la oarecare distanță, există un mausoleu, în care sunt depuse oasele celor morți în războiul intern spaniol, într-o parte republicanii, pe cealaltă parte franchiştii fasciști. La intrare scrie: „Ei au murit pentru Spania”. Adică, fiecare a crezut în Spania, dar fiecare în felul său. Stai și te întrebi de ce nu au fost în stare să îmbrățișeze decât morți? La noi însă intoleranța derivă din jenant de joasa cultură civică și nivelul de educație. Atenție, nu nivel de școlarizare, ci nivel de educație. Sunt două lucruri diferite. Am întâlnit mulțime de licențiați („oameni cu facultate”), care nu știu să scrie corect gramatical, iar dacă încerci să folosești un limbaj mai abstract, sau mai elevat, te trezești în fața unor chinezi. Se deduce rolul învățământului și dezastrul său. Unii dintre licențiații de astăzi au nivelul de educație al unor absolvenți de 7 clase de cândva. Și acum câteva vorbe despre rezultate. Faptul că există o majoritate a unui partid este o premiză, românii s-ar putea conduce singuri și în liniște, un lucru extrem de important. Dar atenție: 45% dintre votanți înseamnă 16,84 % dintre toţi alegătorii care au dorit PSD-ul, deci procentul real este un eșec și pentru PSD. A te considera legitim să împingi unde vrei soarta a 83,16% dintre românii care nu te doresc înseamnă naivitate politică și o legitimitate periculos de fragilă. De aceea, domnul Dragnea ar trebui să nu joace ping-pong cu ouăle de sub cloșcă. Sunt fragile, sunt clocite și când se sparg put rău. Necazul începe însă la nivel de incompatibilități și de intoleranță, ceea ce reprezintă un risc enorm. Dacă Iohannis și Dragnea nu vor fi suficinent de inteligenți și de maleabili pentru a depăși juridic incompatibilitățile va rezulta un conflict instituțional și politic, care va arunca țara într-o instabilitate periculoasă. Instabilitatea riscă să antreneze (și sigur o va face) nemulțumirea tot mai crescută și tot mai vindicativă a majorității, care s-a abținut de la vot, care va ieși în stradă, de data aceasta cu violențe. După un an de răzmeriță potențială riscăm să votăm iarăși peste un an. În acest caz vor fi măturați de pe scenă Iohannis și Dragnea, dar pentru poporul român nimic nu este actualmente mai periculos decât instabilitatea politică. Noi le dorim mintea de care au nevoie. Proștii care se înfierbântă rămân proști. Să nu uite domnul Dragnea că este condamnat cu suspendare, iar domnul Iohannis să nu uite că a încălcat Constituția (Art. 3 punct 4), motiv suficient pentru destituire. UDMR-ul și USR-ul, prietenii de moarte ai poporului român, îndeamnă la luptă “respectați legea, nu vă lăsați...” Apropo, USR-ul a început să își dea arama pe față, iar Nicușor Dan să-și etaleze incompetența. S-a văzut pe scenă, un prim spectacol ce a început să mulgă țapul. Cât despre PNL-iști, acestia au febră mare și tușesc zdravăn. S-au trezit în ploaia rece a iernii și au înțeles brusc că una este să fii cocoș la defilare și alta e să fii soldat în tranșee. În ceea ce privește cealaltă problemă (cea la fel de esențială), cu ce se va alege poporul român după alegeri, va consuma promisiunile, retras fiecare în sufrageria lui, atât cei care au votat, cât și (mai ales) cei cărora nu le-a păsat ce se alege. Românilor le plac promisiunile calde, care sfârâie la alegeri, pentru că între alegeri le cârâie mațele. Oricum suntem un popor atipic oferind continuu surprize. Într-un trend mondial al întoarcerii spre interesul economic etnic noi votăm papagali internaționaliști, ca o moștenire a unei defazări față de istoria europeană, pe care am dobândit-o în perioada fanariotă și pe care încă nu am depășit-o. Ceea ce nu au înțeles românii la actualele alegeri este că într-o societate normală 90% dintre cetățeni sunt mulțumiți sau fericiți. Restul de 10% sunt nemulțumiți orice societate ar fi. La noi, actualmente 90% din populație este nemulțumită, ori nefericită, doar 10% sunt mulțumiți sau fericiți. Trăim deci într-o societate anormală, dar în continuare nu ne căutăm viitorul, ci ne dorim promisiuni, aceleași de când ne știm și har Domnului nu ducem lipsă. Cât de anormală este societatea românească? Comparați, vă rog, următoarele cifre. Statul cheltuie lunar pentru un pușcăriaș 2.397 lei, pentru un imigrant 1.117 lei, pensia minimă (aproape toți de la țară) este de 400 lei, alocația pentru un copil, este de 84 lei, salariul minim este de 1.250 lei brut (majoritatea angajaților), salariul mediu este de 2.681 lei brut. Adică, pentru un pușcăriaș statul cheltuie cât pentru orice muncitor, sau funcționar (cu salariu mare), mai mult decât pentru imensa majoritate a celor care lucrează, de 6 ori mai mult decât pentru pensia țăranilor, care au lucrat o viață întreagă și de 28,53 de ori mai mult decât pentru un copil, care trebuie să asigure viitorul României. Iar imigranții sunt considerați superiori majorității românilor care lucrează și a celor care au lucrat toată viața pentru România. Ce refuză să înțeleagă poporul român? Că degeaba ne lăudăm cu producții agricole din ce în ce mai mari, din moment ce 40% din teren este înstrăinat, iar proprietarul ia de drept banii din producție și îi papă în țara lui, lucrătorii lui fiind plătiți ca sclavii. Degeaba crește economia, pentru că proprietarii sunt alții, iau banii și îi papă sau investesc în țara lor, românii luând cel mai mic salariu din Europa. Și acel salariu de mizerie este cules de marketuri, iar banii, transferați în metropole. Bugetarii nu pot aștepta nici ei mai mult deoarece statul nu poate aduna decât ceea ce poate beli de pe salariații sclavi. Cu toate acestea, când întâlniți un om, care se declară patriot, înjurați-l, scuipați-l, calomniați-l, ridicularizați-l și aruncați cu pietre după el. Bravo ție, popor român! Ți-ai câștigat în mod sistematic dreptul de a plânge, dar nu ai absolut niciun drept de a te plânge, nu ți-a păsat cine îți poate da soluții, să-ți rezolve problemele, ci doar „să fie de-al meu, sau să nu fie niciunul”. Poporul român votează emoțional, încă nu este în stare să voteze rațional.