Lansare de carte la Colegiul „Emanuil Gojdu” - Despre viaţă ca un voiaj miraculos
Chiar dacă au trecut zeci de ani şi s-au împrăştiat prin lume, gojdiştii nu uită niciodată de unde au plecat. Este şi cazul lui Mircea Bradu şi a lui Roman Romulus, foşti colegi de clasă care s-au gândit să lase ceva în urma lor. O carte, nu despre viaţa de liceu, ci despre o pasiune şi admiraţia faţă de oamenii cu pasiuni.
Lansarea cărţii „Între valuri şi nori”, scrisă de Mircea Bradu care îl are în centru pe fostul lui coleg, navigatorul Roman Romulus, a avut loc ieri, de la ora 12.00, la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”. În prezenţa a aproape 100 de persoane, foşti şi actuali elevi ai şcolii, au vorbit despre carte şi despre pasiunea de a naviga: autorul cărţii – Mircea Bradu, personajul principal al ei – Roman Romulus, iahtistul Dorin Chiş şi jurnalistul Florin Budea.
„Toţi cei de aici suntem legaţi de această şcoală minunată care este Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”. Eroul acestei cărţi, este fostul nostru coleg Roman Romulus. El este reprezentantul unei generaţii care s-a „infestat” din această şcoală cu ideea de a face ceva bun pentru lumea aceasta”, a spus Mircea Bradu.
Jurnalistul Florin Budea a prezentat pe scurt cartea făcând o paralelă filosofică între călătorie şi viaţă:
„Lucrarea este de fapt un dialog între doi foşti colegi, Mircea Bradu şi Roman Romulus. Pentru mine a fost ca un manual literar de navigaţie. Cei care o vor citi vor simţi în mod clar dorinţa de a ieşi pe mare. Roman Romulus este probabil primul român care a făcut un ocol al pământului la bordul unui vas cu vele. Dacă viaţa este ea însăşi o călătorie, este foarte clar că eroul nostru nu a stat degeaba şi a avut ce povesti. M-a impresionat şi finalul care este unul deschis, exact ca şi călătoria vieţii fiecăruia dintre noi”.
Lansarea a fost condimentată cu un vernisaj de fotografie cu imagini de pe mare, intitulat „Ipostaze marine”, care l-a avut ca autor pe inginerul Dan Chiş, un pasionat de iahturi. Acesta a prezentat mai multe cărţi despre români curajoşi şi lupta lor cu valurile îndemnându-i pe tineri să viseze şi să nu renunţe la visurile lor.
„Iahtul a fost pentru mine oportunitatea de a vedea lumea!”
Navigatorul Roman Romulus, stabilit în Australia, a povestit cum a început şi s-a dezvoltat pasiunea lui pentru călătorii şi ce pericole a întâlnit în voiajele lui.
„Eu am fost doar interesat să văd lumea. După ce m-am stabilit în Australia, mi-am cumpărat o ambarcaţiune şi am decis ca, împreună cu soţia, să fac înconjurul lumii pe apă. Nu a fost deloc uşor. Trebuie să ai încredere în ambarcaţiunea ta, să o cunoşti bine, să ştii ce poate, să cunoşti instrumentele de navigaţie şi zonele de mare sau ocean pe care călătoreşti. Când am văzut ce pot face cu adevărat forţele naturii am rămas perplex. M-au speriat tornadele, taifunurile, cicloanele, vântul dar mai ales fulgerele de pe mare. Am fost în situaţii în care am văzut descărcări electrice şi la un kilometru de mine. Cel mai important a fost, cum spune englezul „common sense”, adică să nu exasperezi să te sperii şi să faci lucruri necugetate. Trebuie să fii clam, lucid şi echilibrat. Am întâlnit multe popoare şi civilizaţii diferite în călătoriile mele care m-au marcat şi m-au schimbat ajutându-mă să văd lumea altfel, dintr-o perspectivă diferită. Iahtul a fost pentru mine oportunitatea de a vedea lumea”, a spus Roman Romulus.
Cartea a fost lansată la Editura ARCA iar manifestarea a marcat începutul unui program special, dedicat Centenarului Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.