Arături de toamnă-iarnă - Peri albi pentru riveranii Vulturului Negru
Parcarea din faţa Palatului Vulturul Negru a fost spartă ieri de muncitorii de la firma CIAC, cei care, în următoarele şase luni, vor efectua lucrări de reabilitare şi extindere a reţelei de apă, respectiv canalizare în Piaţa Unirii. Lucrarea a fost contractată de Compania de Apă, care a precizat însă că parcarea va fi închisă doar pentru două luni.
Amenajarea de şantier s-a făcut încă de luni, 21 noiembrie, când s-a interzis intrarea în parcarea din faţa Palatului Vulturul Negru. Ieri au fost demarate efectiv lucrările, care se efectuează concomitent cu cele de pe strada Vasile Alecsandri. Lucrările fac parte din proiectul "Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă, respectiv reabilitarea reţelei de canalizare menajeră şi pluvială în Piaţa Unirii, Oradea" şi sunt executate de firma SC Ciac SA. "Valoarea lucrărilor este de 1.481.249,01 lei, fără TVA", a menţionat purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă, Alin Sas, precizând că suma totală, cu TVA, se ridică la 1.836.748,77 lei. Potrivit Alinei Sas, în contract se precizează că termenul până la care trebuie executată lucrarea este de şase luni de la predarea amplasamentului, care a avut loc în data de 14 noiembrie 2011. "Lucrarea este structurată pe două etape. Prima etapă durează două luni şi prevede lucrări între străzile Traian Moşoiu şi strada Independenţei, adică pe tronsonul din vecinătatea străzii Vasile Alecsandri. Cea de-a doua etapă, care durează patru luni, vizează celelalte lucrări din contract aferente Pieţei Unirii", ne-a mai declarat purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.